ANAF a început inspecţii fiscale inopinate la companiile petroliere

Fiscul a început miercuri inspecţii fiscale inopinate la companiile petroliere, acţiuni care vizează în principal modul de formare a preţurilor, profitului impozabil şi înregistrarea cheltuielilor în contabilitate, a declarat, joi, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar. „Sunt nişte inspecţii fiscale inopinate, pe anumite obiective, care vizează în principal modul de formare a preţurilor, profitul impozabil şi modul […]

ANAF a început inspecţii fiscale inopinate la companiile petroliere

Fiscul a început miercuri inspecţii fiscale inopinate la companiile petroliere, acţiuni care vizează în principal modul de formare a preţurilor, profitului impozabil şi înregistrarea cheltuielilor în contabilitate, a declarat, joi, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar. „Sunt nişte inspecţii fiscale inopinate, pe anumite obiective, care vizează în principal modul de formare a preţurilor, profitul impozabil şi modul […]

Fiscul a început miercuri inspecţii fiscale inopinate la companiile petroliere, acţiuni care vizează în principal modul de formare a preţurilor, profitului impozabil şi înregistrarea cheltuielilor în contabilitate, a declarat, joi, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.

„Sunt nişte inspecţii fiscale inopinate, pe anumite obiective, care vizează în principal modul de formare a preţurilor, profitul impozabil şi modul în care sunt înregistrate anumite cheltuieli în contabilitate”, a spus Blejnar.

El a arătat că, dacă în urma acestor controale se vor constata nereguli, cum ar fi „mutări” de pe o firmă afiliată pe o altă firmă afiliată, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va declanşa inspecţie fiscală generală la compania respectivă.

„Deocamdată nu am nişte elemente foarte clare. Abia în cursul acestei după-amiezi i-am chemat pe colegii din control să-mi prezinte un raport al principalelor constatări”, a mai spus Blejnar.

Şeful ANAF nu a precizat ce măsuri ar putea fi luate în urma verificărilor, dar a amintit că anul trecut, după finalizarea controlului la o anumită companie petrolieră, autoritatea a impus acesteia plata unei sume de 55 milioane euro.

Combustibilii s-au scumpit cu aproape 3% în decembrie, astfel că preţurile au urcat anul trecut cu peste 15%, după ce în 2009 au fost majorate cu 13%, iar Guvernul a decis că aceste cheltuieli sunt nedeductibile şi în 2011.

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a declarat, în luna noiembrie 2010, că preţurile combustibililor pe piaţa românească au o evoluţie divergentă faţă de principalii factori care ar trebui să le influenţeze, iar BNR nu înţelege mecanismele care stau în spatele scumpirilor anunţate de producători.

Premierul Emil Boc a anunţat luni că Guvernul poate introduce contramăsuri specifice economiei de piaţă, precum impunerea unor impozite, împotriva producătorilor care cresc rapid şi nejustificat preţul carburanţilor.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.