Prim-ministrul României susţine că nu sunt bani pentru majorarea salariilor profesorilor cu 50%. Declaraţia a fost făcută la întâlnirea cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini. Conform calculelor guvernamentale, pentru ca salariile profesorilor să fie majorate cu 50%, aportul financiar al fiecărui contribuabil ar trebui să fie de 2.000 de euro. În opinia premierului, „economia va intra în degringoladă, recesiune. Vom reaprinde inflaţia cu toate efectele dezastruoase. Vom îndepărta investiţiile şi investitorii. Un lung cortegiu de efecte negative”.
Şi ministrul Economiei a arătat că salariile profesorilor nu ar trebui mărite. Conform ministrului, majorarea salarială ar atrage creşterea deficitului bugetar cu până la 7% din Produsul Intern Brut. Această situaţie ar însemna încălcarea, de către România, a prevederilor Tratatului de la Maastricht şi punerea în discuţie a statutului de membru al Uniunii Europene.
Se întâmpla în octombrie 2008, cu puţin timp înaintea alegerilor generale. Premier era liberalul Călin Popescu Tăriceanu, iar ministru al Economiei era colegul său de partid Varujan Vosganian.
La vremea respectivă, preşedintele PDL al României, Traian Băsescu, se pregătea să-şi aducă partidul la putere. De aceea, era hotărât să facă orice, inclusiv să promulge legea cu privire la mărirea salariilor dascălilor. Asta, cu toate că ştia care este situaţia economică şi financiară a ţării. Şi liderul PDL, Emil Boc, ştia foarte bine cum stau lucrurile, de la şeful său. Dar asta nu-l împiedica să declare că premierul Călin Popescu Tăriceanu nu vrea ca profesorii să câştige mai mult, doar pentru că iniţiativa legislativă privind creşterile salariale nu a aparţinut PNL. Şi pentru ca electoratul să înţeleagă cine ţine cu oamenii şi, deci, cine trebuie votat, domnul Boc striga în gura mare: „Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului. Un guvern ori aplică legea, ori pleacă!”.
Acum, Emil Boc este prim-ministru şi primul care calcă în picioare legile scrise şi cele ale bunului-simţ. Dar asta nu l-a împiedicat să declare: „O spun răspicat şi cu smerenie în faţa românilor: susţinerea majorării salariilor cu 50%, în 2008, a fost o greşeală pe care şi eu o recunosc”. Dar nu este vorba despre nicio greşeală, ci despre manipulare. Şi nici despre smerenie nu putem vorbi, ci doar despre tupeu. Tupeul cu care Emil Boc minte, minte, minte, calcă totul în picioare.
