Cinci seisme mici au avut loc în România în ultimele două zile, cel mai mare dintre acestea având magnitudinea de 2.8, potrivit realitatea.net.
Referindu-se la zona Banatului, specialiştii în seismologie spun că aici niciodată nu va avea loc un cutremur mai mare de 6 grade pe Scara Richter, însă un astfel de seism este suficient de puternic încât să dărâme zeci, poate chiar sute de clădiri din Timişoara.
„Dacă pentru Vrancea cunoaştem zona de focar şi ştim foarte bine că în acea zona de-a lungul timpului în ultimii 600 de ani se observă că aceste cutremure vin cu o frecvenţă de 3 cutremure distrugătoare la 100 de ani, în Banat, în orice moment ne putem aştepta la cutremure, dar de mică intensitate”, a declarat Dan Rău, şeful Observatorului Seismografic din Timişoara, citat de opiniatimisoarei.ro.