Decizia companiei Nokia de a reloca fabrica de la Jucu în China a generat şi reacţii de-a dreptul caraghioase. În special din partea guvernanţilor şi a unor aşa-zişi reprezentanţi ai mediului de business.
Nici nu se clarificaseră bine toate detaliile legate de închiderea fabricii Nokia din judeţul Cluj, că au şi năvălit pe micile ecrane investitorii de talk show-uri care mai de care să se bată cu pumnul în piept că se oferă ei să preia parcul industrial abia abandonat de finlandezi.
De pildă, emisiunea Gabrielei Vrânceanu Firea Pandele din acea seară a fost aproape în întregime dedicată modistei Irina Schrotter, care îşi exprimase telefonic hotărârea de a prelua ea jumătate din fabrica de la Jucu. Această doamnă (cunoscută simpatizantă băsistă şi pedelistă) aflase de lovitura grea dată românilor de finlandezii de la Nokia şi s-a decis pe loc să salveze ea economia ţărişoarei de la colaps. A fost tare amuzant să auzim cum dădea producătoarea de cârpiţe trendy-flendy lecţii de management conducătorilor colosului Nokia. În viziunea ieşencei, cei de la Nokia au luat o decizie proastă atunci când au decis mutarea fabricii din România, „paradisul” economic şi fiscal condus de Băsescu şi Boc, în China.
La o zi distanţă, tot la Antena 3, o altă damă bine, fireşte, şi ea un geniu al afacerilor, discuta doct despre închiderea fabricii de la Jucu, cu ziaristul-afacerist Bogdan Chirieac. Camelia Şucu (proprietara Mobexpert) şi jurnalistul care critică puterea cu vorbe de vaselină se izmeneau cam în aceeaşi notă cu Irina Schrotter cu o seară înainte: că nu prea ar fi vinovat guvernul Boc de plecările în valuri ale multinaţionalelor, că e vina crizei economice mondiale, bla-bla… Şi când era plictiseala mai mare, poc!, vine domnul jurnalist cu mingea ridicată la plasa afaceristei Şucu: „Doamna Şucu, dar, de pildă, pe dumneavoastră, care sunteţi cel mai mare şi mai de succes producător de mobilă din România, nu v-a căutat nimeni de la Guvern, să vă întrebe, să vă ofere facilităţi, una-alta, să preluaţi dumneavoastră fabrica de Jucu?! Că probabil aţi fi interesată, nu ştiu, zic”. Răspunsul Cameliei Şucu nu s-a lăsat prea mult aşteptat: „Mda, nu, nu m-a căutat nimeni! Păi, pe noi, pe cei din business, nici măcar nu ne întreabă nimeni niciodată. Nu suntem niciodată consultaţi, nu ni se cere niciodată sfatul. Dar, da, eu una aş fi interesată să preiau ceva acolo”.
După cele două bussines-women doritoare să salveze economia românească a apărut şi un fost general STS, acum mare afacerist, hotărât să preia el parcul industrial de la Jucu. Marius Eugen Opran, preşedinte (sau nu?) la UGIR 1903, a dat publicităţii o scrisoare deschisă adresată onor guvernului Băsescu-Boc, în care omul îşi asumă în numele uniunii patronale (pe a cărei conducere se bate încă cu Cezar Corâci) preluarea integrală a fabricii de la Jucu. „UGIR-1903 îşi asumă obligaţia de a prelua fabrica Jucu cu întregul personal muncitor angajat în prezent şi de a include în Consiliul de Administraţie un număr paritar de reprezentanţi patronali şi sindicali”, spune Opran în lunga sa epistolă către Boc.
Fireşte că din caruselul ăsta de declaraţii trăsnite şi închipuite nu puteau lipsi fonfleurile guvernanţilor. Primul politician care s-a grăbit să facă declaraţii ridicole şi parţial mincinoase a fost Emil Boc. La nici 24 de ore după anunţul făcut de Nokia, micuţul premier se umfla în pene dând ca sigură preluarea parcului industrial de la Jucu de către cei de la Bosch. După aproximativ o oră de breaking news-uri cu „Bosch vine la Jucu”, „Bosch în locul Nokia”, de la Cluj apare ştirea că preşedintele CJ Cluj a recunoscut că „de fapt suntem deocamdată doar în discuţii cu cei de la Bosch”.
După ce s-a făcut de râs Boc, următorul breaking-news a conţinut declaraţia inexistentului ministru al Comunicaţiilor, Valerian Vreme. Politrucul gafeur de la Comunicaţii a ţinut să ne spună că „sigur, sigur, compania DELL preia fabrica de la Jucu”.
Şi cum amazoanele lui Traian Băsescu din guvern ţin morţiş să îşi dea importanţă pe orice subiect, de la investiţii europene până la efectul razelor gamma asupra panseluţelor, era de aşteptat ca ori Elena Udrea, ori Anca Boagiu să facă o declaraţie de breaking-news cu privire la plecarea unui investitor important din România. De data asta s-a nimerit să fie rândul ministresei Transporturilor, cea care a informat opinia publică de intenţia concernului american IBM de a ridica un parc industrial la Târgu-Mureş. Mult mai mare decât cel de la Jucu, a ţinut să precizeze urmaşa lui Traian Băsescu.
Nu-i aşa că parcă începem să ne umplem de încredere în privinţa viitorului economiei româneşti şi mondiale chiar?! În ritmul ăsta, mâine-poimâine auzim pe la B1 TV că se sacrifică fraţii Păunescu şi se duc în America să scoale din morţi Banca Lehman Brothers. Sau că Adamescu, mogulul bun de la „România Liberă”, îşi abandonează plimbările prin Parlament cu diverse valize şi se transferă în Grecia să resusciteze economia elenă.
E greu de ales: să te cruceşti, să râzi sau să îţi faci bagajele şi să pleci din ţară? Ce altceva poţi să faci când vezi cine conduce România sau cine sunt marii investitori români care vor să salveze ţărişoara de la iminenta prăbuşire economică?!
