Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, susţine că referendumul organizat duminică de Consiliul Judeţean, prin care constănțenii vor fi întrebați dacă vor să se desființeze județul, este „privat”, preşedintele CJ, Nicuşor Constantinescu, dorind astfel să rămână „vătaf” peste judeţ.
Referendumul este organizat în urma insistenței electorale a PDL de a desființa actualele județe și de a înființa 12-14 regiuni.
„Referendumul care se organizează duminică este un referendum privat, al lui Nicuşor Constantinescu, pentru el. Este organizat aşa cum vrea el, fără să ţină cont de lege, fără să ţină cont de multe, multe lucruri. Nu vreau să vi le spun acum, vă spun sincer, vreau să-l las să greşească. Vineri vă spun concret ce nereguli are acest referendum. Vreau să văd până unde se duce cu această aberaţie, cu cheltuirea inutilă a banului public doar ca să rămână vătaf pe Constanţa. Vreau să văd până când o să împingă lucrurile în extremă fără să ţină cont de lege şi de faptul că nu are cum să se implice el, Consiliul Judeţean, în organizarea acestui referendum”, a afirmat marţi, într-o conferinţă de presă, prefectul judeţului Constanţa.