Cu cât au crescut salariile europenilor în timp ce veniturile românilor au scăzut

Diferenţa dintre salariile românilor şi cele din Europa Centrală şi de Est (spre a nu mai vorbi de Europa de Vest) s-a adâncit din nou în perioada de criză economică, după mai mulţi ani în care discrepanţele se atenuaseră (perioada 2004-2008), potrivit unei analize realitatea.net, bazată pe datele furnizate de institutele naţionale de statistică. În […]

Cu cât au crescut salariile europenilor în timp ce veniturile românilor au scăzut

Diferenţa dintre salariile românilor şi cele din Europa Centrală şi de Est (spre a nu mai vorbi de Europa de Vest) s-a adâncit din nou în perioada de criză economică, după mai mulţi ani în care discrepanţele se atenuaseră (perioada 2004-2008), potrivit unei analize realitatea.net, bazată pe datele furnizate de institutele naţionale de statistică. În […]

Diferenţa dintre salariile românilor şi cele din Europa Centrală şi de Est (spre a nu mai vorbi de Europa de Vest) s-a adâncit din nou în perioada de criză economică, după mai mulţi ani în care discrepanţele se atenuaseră (perioada 2004-2008), potrivit unei analize realitatea.net, bazată pe datele furnizate de institutele naţionale de statistică.

În timp ce veniturile românilor au intrat la apă în ultimii 3 ani, bulgarii s-au apropiat de noi, câştigând la salariu circa 80 de euro şi ajungând la un salariul mediu brut de 360 de euro pe lună.

Salariul mediu brut al românilor a scăzut de la 500 de euro în noiembrie 2008 la 480 de euro în septembrie 2011. Printre cele mai mari scăderi în euro au fost înregistrate tocmai în domeniile-cheie, cum sunt învăţământul (de la 520 euro brut pe lună la 415 euro) şi sănătatea (de la 450 euro la 390 euro).

În Polonia, salariul mediu brut a crescut cu 200 de euro între 2008 şi 2011, de la 650 euro la sfârşitul anului 2008 la 850 euro în iunie 2011.

În Cehia, salariul mediu era de 850 de euro în 2008 şi a ajuns la 990 euro în iunie 2011 iunie, după trei ani de criză. În sistemul ceh de educaţie, salariul mediu este de 950 euro, iar în sănătate se câştigă 990 euro pe lună.

Şi în ţările din Europa de Vest, salariul mediu brut a crescut semnificativ în cei trei ani de criză.

În Germania, avansul a fost de 200 de euro, până la 3.313 euro, în Olanda de 130 de euro (până la 4.030 euro), în timp ce în Marea Britanie salariile au crescut în lire (de la 1.915 lire la 2.000 lire în 2011), dar au scăzut în euro.

Salarii medii lunare 2011

Cehia: 990 euro (plus 140 euro faţă de 850 euro în 2008)

Polonia: 850 euro (plus 200 de euro faţă de 650 euro în 2008)

Slovacia: 780 euro (plus 60 euro faţă de 723 euro în 2008)

Ungaria: 650 euro (minus 180 euro, de la 830 euro în 2008)

România: 480 euro (minus 20 euro, de la 500 euro în 2008)

Bulgaria: 360 euro (plus 80 de euro, faţă de 280 euro în 2008)

Germania: 3.313 euro (plus 200 euro, de la 3.108 euro în 2008)

Olanda: 4.030 euro (plus 130 euro, de la 3.900 euro în T1 2009)

Marea Britanie: 2.000 lire (plus 85, de la 1.915 lire în 2008)

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.