Marcel Iureş, Mihaela Sîrbu şi regizorul Lucian Georgescu vă invită să luaţi parte la o lansare – eveniment: prima apariţie în limba română a unui volum semnat Barry Gifford, „Tatăl Fantomă” (Amintiri) şi versiunea DVD-ului filmului cu acelaşi nume, în regia lui Lucian Georgescu. Evenimentul va avea loc vineri, 6 decembrie, la ora 18:30, în cafeneaua Cărtureşti Verona (cafenea) şi este sprijinit de Vodafone România.
Marcel Iureş şi Mihaela Sîrbu, actorii principali ai filmului, vor citi fragmente din volumul de proză scurtă al scriitorului american, iar Lucian Georgescu va povesti aventurile drumului de la carte la film. În timpul evenimentului vor fi proiectate imagini inedite de la filmări, consemnate de making-of-ul prezentat în premieră, semnat de cineastul Andrei Creţulescu.
Cele două apariţii “Tatăl Fantomă” reprezintă cadoul ideal de Sărbători pentru adepţii naraţiunilor scurte, decupate din viaţa reală, însă colorate cu elemente de ficţiune, şi cinefilii fascinaţi de biografii, enigme întunecate şi poveşti de dragoste la drum lung.
„Barry este în această carte altul decât durul solitar din Chicago, răsfăţat astăzi de soarele Californiei care a încălzit cîndva şi oasele bătrâne ale lui Jack London, scriitorul atât de iubit de Gifford”, scrie Lucian Georgescu în Postfaţa volumului.
Volumul „Tatăl Fantomă” (Amintiri) este un adevărat eveniment editorial, fiind prima ediţie în limba română a unei cărţi scrise de Barry Gifford (traducere: Lucian Georgescu şi Constantin Dumitru-Palcus), scenaristul preferat al lui David Lynch din „Lost Highway”, „Sailor & Lula”, „Hotel Room Trilogy”, şi al lui Matt Dillon din „City of Ghosts”.
Volumul adună schiţe în care în tuşe estompate, autorul reconstituie fulgurant portretul unui tată dispărut prematur, gangster în celebrul clan Siegel-Lanski din Chicago. După moartea timpurie a tatălui său, arestat de mai multe ori pentru tăinuire de proprietate furată şi trafic de alcool în perioada Prohibiţiei, şi fără nicio informaţie despre trecutul acestuia din perioada ante-americană, Barry Gifford se întoarce pe „urmele tatălui”.
„Aşadar, eu sunt prin naştere un american de primă generaţie, fiu al unui gangster care a murit de tânăr. Ca şi tatăl meu, mi-am croit calea-n viaţă fără prea mult sprijin. Am vrut să ştiu de unde venea tata, aşa că am călătorit mai întâi la Viena, iar mai târziu în România şi am aflat. Ceea ce am descoperit nu m-a surprins”, scrie Barry Gifford.
Barry Gifford este scriitor american şi cineast, “singurul scriitor american încă în viaţă posedat de geniu”, după aprecierea lui Norman Mailer. A scris „Sailor&Lula – the complete novels”, ecranizat de David Lynch în „Wild at Heart”, „Almost Oriental”, nuvelă ecranizată de Lucian Georgescu, ”Perdita Durango”, transpusă filmic de Alex de la Iglesia, şi alte câteva zeci de romane, nuvele şi scenarii de film.
Pelicula „Tatăl Fantomă” a fost prezentată în avanpremieră la Festivalul Internaţional de Film “Transilvania” 2011 (TIFF). Filmul spune o dublă poveste de dragoste. Pe de o parte cea dintre profesorul american Robert Traum, interpretat de Marcel Iureş, într-un rol deopotrivă impresionant şi inedit, reîntors în ţara natală a tatălui, şi unchiul său – unul, celebru romancier, celălalt, gangster din Chicago –, şi Tania (Mihaela Sîrbu, a cărei prestaţie a fost apreciată de “Variety” drept un „debut formidabil”). Pe de altă parte, este povestea dragostei pentru cinematograful de altădată, nomad, popular, naiv şi generos.
“Tatăl Fantomă” îi aduce laolaltă şi pe Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc (împreună din nou pe marele ecran după 30 de ani), Mimi Brănescu şi Mirela Oprişor, Valer Dellakeza şi Mihai Constantin. Barry Gifford are şi el o apariţie cameo în film.
„Tatăl fantomă” reprezintă debutul în lungmetraj al lui Lucian Georgescu, scriitor, scenarist, producător, critic de film (membru ACIN, FIPRESCI, EACWP, SRN), conferenţiar dr. la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.
Volumul şi recent lansata versiune DVD a filmului sunt acum distribuite în principalele librării din ţară: Cărtureşti, Diverta, Librăriile Humanitas.