Bologna nu este un oraş care-ţi trezeşte un „coup de foudre” ca Florenţa sau Veneţia, ci te cucereşte încet-încet prin scenografia străzilor cu porticuri, cu pieţele sugestive, precum Piazza Maggiore. Bologna este un centru istoric plin de mărturii culturale, între vestigiile medievale, rafinamentele Renaşterii şi monumentalitatea barocă. Madame de Staël scria: „Apropiindu-te de Bologna eşti frapat de cele două turnuri înalte, unul dintre acestea fiind atât de înclinat că îţi înspăimântă privirea”. Cele două turnuri datează din secolul al XII-lea. Oraşul are magnifice şi somptuoase edificii, printre care Palazzo Fava-Ghisilardi, Pinacoteca Naţională, cu numeroasele sale tablouri de la Annibale la Ludovico Carracci, celebra biserică San Petronio, capodoperă a lui Jacopo della Quercia, în stil gotic, cu superbe arcade ogivale, Piazza del Nettuno, dominată de celebra fântână a zeului marin, capodoperă a lui Giambologna, datată 1564, Palazzo di Re Enzo, Muzeul Civic Arheologic. Să mai adăugăm Palazzo del Comune, Palazzo dei Banchi (construit între 1565 şi 1568), cu o arhitectură de mare clasă, Palazzo del Podesta, Palazzo dei Notai, Palazzo Sanuti-Bevilacqua, Albergati, Bargellini şi Hercolani, Palazzo Mercandia, sediul apreciatei universităţi italiene. Unic în Europa este Teatro Anatomico, creat în 1638, în care se ţineau lecţii de medicină, cu statuile medicilor iluştri. Muzeul Bibliografic Muzical strânge o bogată colecţie de partituri şi librete. Şi o mare bogăţie de biserici. Să mai amintim de Accademia delle Belle Arte şi de numeroasele sale porticuri. Bologna este considerată oraşul muzicii de către UNESCO, pentru creativitatea muzicală.
Complexul San Colombano a fost restituit oraşului după patru ani de restaurări. Acum adăposteşte o preţioasă colecţie de instrumente muzicale vechi. Astăzi, inima Bolognei se identifică cu cele două turnuri, dar centrul istoric al oraşului îşi avea rădăcinile în partea de nord-est, între San Petronio şi Catedrala Sfântul Petru. Doar câteva pietre masive de selenit atestau zidurile romane. Castelul frecventat de Matilde di Canosa a fost demolat după moartea sa, în 1114, şi ceea ce mai rămăsese, între legendă şi realitate, erau câteva porticuri care conduceau către Biserica San Colombano, dedicată sfântului monah venit din Irlanda pentru a evangheliza Europa. În acea vreme, centrul comercial era închis într-un centru medieval. Oraşul era traversat de o reţea de canale ale apelor Savena şi Reno. Primul document cert datează din 1074, dar tradiţia spune că biserica ar fi fost fondată în 616. În 1583 au fost construite capela şi Oratoriul dello Spirito Santo. După o perioadă zbuciumată, se ajunge în 1928, când capela oratoriului a fost achiziţionată de Asociaţia Mutilaţilor şi Invalizilor de Război şi a rămas aşa până în 1959. Încet-încet, stratul de praf a făcut să dispară vechile decoraţiuni. Salvarea acestui monument a venit în 2003, când Fabio Rober Simonaco a realizat un proiect, „Muzeul oraşului”, prin care dorea să recupereze şi să restaureze locurile şi tezaurele de artă. A fost impresionat de proporţiile perfecte, de armonia arcurilor care delimitau navele, de culoarea caldă a pardoselii, care accentua luminozitatea pereţilor. Restaurarea a durat patru ani. În interior au fost scoase la lumină scene din „Patimile” şi „Triumful lui Christos”, atribuite Şcolii pictorilor Carracci. Tronează şi fresca „Fecioara cu pruncul”, realizată de Francesco Cacciaguerra (secolul al XV-lea), cât şi „Madona cu pruncul”, o altă frescă realizată de Marco Zoppo (secolul al XV-lea), aflate în nava din dreapta, respectiv din stânga a bisericii. Ce a determinat schimbarea destinaţiei? Aflându-te în biserică, trăieşti senzaţia infinitului şi, deci, a muzicii infinitului. În timpul restaurărilor, s-a auzit, din pardoseală, dar şi din abside, un sunet ciudat. Armonia trăia în spaţiile de la San Colombano şi de aceea aici se află acum instrumente muzicale vechi, strânse cu dragoste şi o extraordinară competenţă de Luigi Ferdinando Tagliavini, celebrul organist şi muzicolog bolognez, care le-a oferit publicului pentru a se bucura de muzica spirituală. Aici se ţin concerte, tronează două clavicembali pictate, datate 1500. Sunt peste 70 de exemplare, piese rare, toate acordate şi perfect funcţionale, care prind viaţă datorită concertelor oferite de maestru şi de elevii săi. Colecţia cuprinde instrumente cu clape, care acoperă un arc cronologic de cinci secole, de la 1500 până la 1900, multe dintre ele piese unice, printre care, un clavicembal din 1700 pictat de mână, construit la Ferrara în 1679, de către Giovanni Battista Giusti pentru Marchizul Ipolitto Bentivoglio. Frumuseţea sunetului este de neimaginat. În scara preferinţelor urmează un instrument construit în 1746 de către florentinul Giovanni Ferrini, genialul inventator al pianului. Este o piesă unică şi surprinde prin inventivitate, dar şi prin sunet. Fiecare din aceste instrumente are o poveste, se confesează Tagliavini. Biblioteca muzicală aflată în interior este opera arhitectului Giuseppe Vaccario. Atunci s-au traforat pereţii absidei şi au fost recunoscute cărămizi romane şi a fost scoasă la lumină o nouă frescă, „Crucificarea cu Madona şi Sfântul Ioan”, deteriorată, dar încă splendidă. Autorul este încă necunoscut, datată se pare în prima jumătate a secolului al XIII-lea. Urcând la planul superior, o scurtă trecere te duce către o altă dimensiune: „Capela Santa Maria dell’Orazione”, în care se găsesc scene din „Judecata Universală”, realizate de Pietro Pancotto. Se remarcă şi două splendide fresce pe pereţii Oratoriului, „Procesiunea către Calvar”, atribuită lui Francesco Brizio, şi „Christos pe cruce” de Lucio Massari. Altarul capelei, în marmură roşie de Carrara, cu „Madona cu pruncul”, datat 1300, este atribuit lui Lippo di Dalmassio. Cripta era uitată şi a apărut în timpul lucrărilor de restaurare. Sunt opere ale discipolilor lui Ludovico Carracci care animă spaţiul dând viaţă parcă figurilor şi formelor pline, de culoare aprinsă. Autorii sunt încă subiect de discuţie din partea experţilor. Se spune că însuşi Contele Carlo Cesare Malvasia, 1678, definea această operă ca fruct al unei glorioase întreceri între adepţii pictorilor Carracci.
Academia Filarmonicii din Bologna îşi are sediul în Palazzo Carrati, fondat în 1666. În arhivă se păstrează un act al tânărului Mozart, care era membru al acesteia încă din 1770. Şi aici se găsesc instrumente vechi, ce au aparţinut personajelor celebre, precum pianul lui Ottorino Respighi. Din 2004 este sediul Orchestrei Mozart, fondată de Claudio Abbado. Tot aici se află şi Muzeul Internaţional şi Biblioteca Muzicii. O veche instituţie este casa de discuri Bongiovanni, activă din 1905, care prezintă şi astăzi ultimele noutăţi discografice. Poţi admira viori şi chitare, viole şi violoncele ce aparţin faimoşilor lutieri din Bologna, a căror tradiţie datează din 1508.
