Marin Lungu, prea mic pentru un război atât de păduchios

Când încă nu împlinise 10 (zece) ani, Marin Lungu se afla printre soldaţii români ce luptau pentru eliberarea Ardealului!… Mai apoi, în Ungaria şi Slovacia, îmbrăcat ca un copil de ungur sau de slovac – şi făcând pe surdo-mutul! –, Marin Lungu trecea prin sate şi orăşele, înaintea armatei noastre… Învăţase să observe!… La nici 10 ani, copil de trupă fiind, a fost decorat de trei ori de marii conducători ai Armatei Române! Dormea pe unde se nimerea, dar, ca orice soldat, avea o ţară. Astăzi doarme pe O SALTEA AŞEZATĂ PE PARCHET în locuinţa fiicei sale, şi nu-l bagă nimeni în seamă, de parcă n-ar avea ţară! Veteranii de război – atâţia câţi mai trăiesc! – sunt priviţi ca nişte ciumaţi sociali?…

În 1968 a apărut cartea „Prea mic pentru un război atât de mare“. Apoi a apărut pe piaţă, în regia lui Radu Gabrea, filmul ,,Prea mic pentru un război atât de mare“. În acei ani l-am cunoscut pe Marin Lungu, cel care în zilele noastre îşi trăieşte bătrâneţea în ignorarea năucitoare a statului român… Numele său se află înscris într-un muzeu antifascist din Paris!… A fost decorat, acum trei ani, de preşedintele ţării în care, căzut prizonier, a fost închis într-un lagăr german. Unei luptătoare împotriva armiei germane, cu o biografie cumva asemănătoare cu biografia lui Marin Lungu, polonezii i-au făcut o statuie! Marin Lungu a întâlnit-o pe polacă în ţara ei – căci ea are ţară!

Cârmuitorii interesaţi exclusiv de spaţiul îngust al propriei lor existenţe economice şi politice se uită probabil la Marin Lungu ca la un component al erorii militare de a elibera Transilvania!…

Salata indigestă despre drepturile omului uită, fireşte, că toţi mioriticii sunt fiii aceluiaşi pământ şi că botniţele sunt cizelate pentru patrupede, nu pentru veteranii de război!

Unii zei contemporani îi fac – lui Marin Lungu, jucăuş, cu degetul!… ,,Gura, bre!“

Pornind de la aceşti şugubeţi autoînscăunaţi în fotolii bine euroizate de la buget, unii cârcotaşi optimişti consideră conştiinţa ideologică a acestora drept o simplă iluzie… Iar creierul lor – neavând nicio tangenţă cu această iluzie! – îl consideră un simplu receptor al unor silabe, cuvinte, râgâieli şi idei (!) venite de la nişte emitatori cocoţaţi pe tronuri mai înalte!… Atâta vreme cât parlamentarii şi guvernanţii retrocedează sate din Transilvania unor proprietari fictivi şi sunt gata să dea puţinul aur de la Roşia Montana pe câteva sute de tone de cianură – iar prinţului de mucava îi bagă în buzunare tot felul de case şi terenuri regale! –, aceşti eroizaţi se plasează în afara istoriei României contemporane.

Te şi poţi întreba, la o adică: Să fie corupţia întreţinută de independenţa justiţiei?!

Ei, boieri dumneavoastră, mai există o poveste grozavă, teribilă, legată de Marin Lungu!… Ştiind că de ani de zile – după ce a rămas fără apartamentul pe care îl cumpărase după 1990! – Marin Lungu are nevoie de o locuinţă, un funcţionar de la o ambasadă i-a oferit o casă în ţara sa!… Ei, Marin Lungu a rămas în România!… Vai, ce sublim ar fi fost să plece din ţara care nu dă pe viaţa lui nici două cepe degerate!…

Dar timpul nu este încă pierdut!… Într-o zi, ar putea să plece, nu?… Oficialii îl tot mint, îi tot promit!… Vai, ce ruşine! Da, statul român e prea mic pentru o ruşine atât de mare!

Am auzit că unui veteran de război nu i s-a găsit nici măcar un loc de veci!… Nu mai exista pentru el, în România, nici măcar un petic de pământ, pentru mormânt?!… Ei, de-o fi mereu aşa, poate că ar fi bine să ne înmormântăm, de mâine, eroii, în ţări străine, în ţările în care au luptat în ultimul război mondial!

Există destui zei autohtoni – ce pot fi văzuţi mereu la televizor! – care consideră că este ceva destul de înjositor să trăieşti şi să gândeşti cu propriul tău cap! Aici poate că fiecare dintre aceştia – înainte de a vorbi despre alinierea la valorile europene! – ar putea cita, având-o la îndemână, zicerea plină de modestie a autoiluminatului Napoleon, care a spus că… ,,am dreptul de a răspunde tuturor plângerilor împotriva mea cu un veşnic… acesta sunt eu!…“.

Da, totul este – vorba ardeleanului! – OK! Dar când apar prea multe asemenea zeităţi pe metru pătrat, ca să facă un bine ţărişoarei, transformând-o într-un paradis fiscal, te mai poţi întreba – prosteşte, desigur! – dacă oamenii obişnuiţi mai au loc pe pământ!… Uneori, aceste mari entităţi zeiforme îşi scot la vedere şi foaia matricolă ce le certifică, negru pe alb, că sunt şi martiri!… Aici, cârcotaşii – nişte neisprăviţi, desigur! – se întreabă: ,,bre, cum de-au ajuns ăştia martiri, dacă mai trăiesc?…“.

În faţa unor asemenea autobiografii eroice şi financiare, cazul lui Marin Lungu nu interesează pe nimeni!

Da, Marin Lungu ar putea ieşi în librării cu o carte de câteva sute de pagini – carte – document, cu semnături babane, pline de promisiuni, carte ce s-ar putea intitula ,,Prea mic pentru nişte zeităţi atât de mari“.

Cum – mai sus! – am făcut vorbire despre zeităţi terestre autohtone, care se aliniază înaltelor standarde ale mitologiei şi civilizaţiei euroatlantice, n-am mai adăuga decât un amănunt: în Podişul Mexican, scriu nişte cronicari, s-a identificat capitala unui imperiu amerindian necunoscut, care a fost botezat Teotihuacan!… Ei, Teotihuacan înseamnă locul în care oamenii devin zei!

Oare, ne putem întreba cu bucurie, plaiurile danubiano-pontice nu pot avea şi ele acelaşi nume?…Teotihuacan?! Teotihuacan – locul în care unii oameni devin zei!

Ei, da, boieri dumneavoastră, teotihuacanii, zeii deştepţi de pe la noi, au privatizat până şi gunoaiele! Iar Marin Lungu doarme pe o saltea, întinsă pe parchet… Ei, da, Marin Lungu este prea mic pentru o ţară atât de absentă…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.