Vă mai amintiţi de refuzul lui Traian Băsescu atunci când a fost vorba de desemnarea unui reprezentant al Preşedinţiei în consiliul de administraţie al TVR? Imparţial ca tot românul, preşedintele n-a vrut să desemneze un om. Legea televiziunii terfelea imaginea sa despre independenţa mass-media, zicea vizionarul şi democraticul nostru. Ei, şi ce-a ieşit? La fel ca şi cu votul uninominal. La fel cu independenţa justiţiei! La fel cu desemnările pentru CCR! În acelaşi stil cu alegerile consiliilor de administraţie de la TVR şi Radio.
După atâţia ani de hărţuială, avem cele mai politizate consilii de administraţie de când există ele. Ba am putea zice că am atins şi stadiul de legături de familie sau sexuale. Independenţii lui Gabriel Oprea au desemnat o jurnalistă de la un bulevardier, nevasta deputatului Eugen Nicolicea. Carevasăzică, unii dintre membrii consiliului de administraţie dorm în pat cu duşmanul. Adică cu un independent, pentru a spori şi mai tare independenţa consiliului de administraţie.
Cel mai hazos caz a fost însă al Adei Meseşan, o jurnalistă mediocră şi ţâfnoasă, dezertată din presă la PNL. Şi unde a funcţionat ani buni ca şefă a biroului de presă. Ea a fost dată în vileag de un coleg de partid pentru tainul solicitat pe bază de contract. Numire tipică şi specifică partidului servit cu devotament!
Promovarea Adei Meseşan şi a Nicoletei Vera reprezintă un caz ce merită discutat mai în amănunt. E vorba de drama presei. În 20 de ani, redacţiile au fost ocupate de tot felul de oameni care au declarat amor profesiei de jurnalist. Cu vremea, s-a văzut că era vorba de un pretext şi de o vânătoare de oportunităţi. Cei mai mulţi au rămas în presă cât erau salarii bune, călătorii şi contacte. Cum au prins un alt tren, au părăsit jurnalistica fără nici un regret.
Aşa se şi explică de ce multe dintre redacţiile de azi sunt aproape goale în materie de profesionişti. Adriana Săftoiu, Traian Radu Ungureanu, Sever Voinescu, Maria Ţoghină, Adelina Rădulescu sau Carol Sebastian au părăsit domeniul. În plus, devotaţii partidelor au fost recompensaţi. Mâine, poimâine, ei vor deveni cadre de nădejde ale partidelor cărora le-au asigurat o „reflectare imparţială” în mass-media.
Adevărul este că de-a lungul istoriei mai toţi profitorii au fost întâi „deontologi”!
