Am urmărit în direct revolta ţăranilor din Săuceşti, judeţul Bacău. Din păcate n-am avut parte de secvenţele întâlnirii dintre ţăranii furioşi şi primarul lor. Eu unul nu-l văd bine! Chiar nu-mi imaginez cum mai poate sta de vorbă cu aceştia! La fel şi restul României. Cum mai pot vorbi românii cu aleşii lor?Cum îi mai pot crede? Cât timp îi vor suporta? Furia unora pare a lua proporţii. La Săuceşti, la a treia inundaţie, sătenii acuzau primarul şi pentru nişte moloz evacuat într-un loc nepotrivit.
Oamenii nu ştiau câte materiale scumpe şi ce sume enorme a cheltuit guvernul Boc (şi precedentele!) fără nici un folos pentru ei! Dacă ar fi ştiut, în loc de scandări, i-ar fi fugărit cu pietre şi pe preşedinte, şi pe primul-ministru. Neştiind prea multe despre învârtelile făcute de oamenii puterii, moldovenii din satele inundate au fost păcăliţi cu un zbor de elicoptrer peste câmpurile inundate.
S-au ales doar cu o încurajare şi cu o bătaie pe umăr din partea primilor demnitari ai statului român. Un public relations de consolare! Nimic mai mult. Preşedintele a „comunicat” cu un copil care dormea în cărucior, a mângâiat un căţel părăsit şi a strâns mâini în semn de încurjare. Dar mai ales de salut. Unora disperaţi s-ar putea să le folosească. Dar la redresarea situaţiei, mai puţin. Cei doi au trecut ca trenul prin gara Videle, cum au trecut şi în celelalte dăţi.
Ţăranii din Moldova şi Bucovina vor rămâne cu necazurile lor. N-au vrut mai mult! Nu au pus piciorul în prag pentru a-i determina pe cei doi „aerieni” să stopeze proiectele aiuritoare spre a muta atenţia şi investiţiile spre siguranţa oamenilor. O ţară întreagă, inclusiv popoarele lumii şi guvernele europene, se uită la ce îndură românii din nord-estul ţării! Nimeni nu poate să vorbească în numele lor. Ei au microfonul şi ei îşi povestesc drama şi nevoile!Dacă pretind puţin, atâta au!
Indiferent cât de îngăduitori sau de naivi şi cât de uşor pot fi păcăliţi ţăranii din nordul României (şi din restul ţării!), nouă ne rămâne o obligaţie. Să ne purtăm ca nişte semeni capabili de solidaritate. Fiecare după puterile sale este obligat să contribuie la drama celor alungaţi de ape. Dacă instituţiile sunt haotice şi corupte, secătuite de fonduri, cu ultima resursă trebuie pornit într-ajutor.
Dacă românii privesc situaţia compatrioţilor cu pasivitate, abia atunci ţara ne este cu adevărat în pericol!
