Foarte multe persoane aleg în ultimul timp să-şi prepare singuri pâinea, acasă, de teama E-urilor sau a adaosurilor care îi cresc termenul de valabilitatea ori o fac mai pufoasă. Astfel, în trei ore, cu un robot de bucătărie, care costă între 186 şi 595 de lei, te poţi descurca singur.
Tipul de făină folosit este important, în măsura în care, este ştiut, cea albă nu are substanţe nutritive. Nutriţioniştii recomandă făina bio, cea bogată în fier, bogată în vitamine sau cea care reduce colesterolul. Se găsesc în supermarketuri sau la Plafar, iar preţul unei pungi de un kilogram variază între 8 şi 10 lei.
La noi, legea este permisivă şi lasă să se utilizeze mai mulţi aditivi alimentari, chiar dacă ei nu sunt benefici pentru sănătate. Într-o pâine regăsim până la 34 de E-uri. Astfel, oxidanţii sunt folosiţi în prelucrarea pâinii pentru modificarea elasticităţii glutenului, susţine prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institului de Cercetări Alimentare, potrivit „Gândul”, dând ca exemplu bromatul de potasiu – E 924 – care duce la apariţia senzaţiei de greaţă, a vărsăturilor, a diareei sau la apariţia diverselor dureri, odată ce este ingerat. Sulfatul de sodiu – E 514 – afectează vezica biliară, lactatul de calciu – E 327 – prezintă printre efecte adverse stări de hipercalcemie şi insuficienţă renală, acidul fumaric – E 297, acidul acetic – E 260 şi cancerigenul acid citric E 330.