Semnalul dat de Franţa şi Germania este unul de maximă importanţă pentru România. El anunţă un posibil refuz al Comisiei Europene la un capitol de maximă importanţă pentru europenizarea ţării: aderarea la spaţiul Schengen. Drept răspuns ne-am trezit cu răţoiala preşedintelui la adresa celor două ţări. Că el consideră atitudinea Franţei şi Germaniei ca fiind o discriminare la adresa României. Imediat după discursul ţâfnos, au sărit acoperiţii, subordonaţii, securiştii şi activiştii ca să multiplice acuzele preşedintelui. Nedreptate crasă făcută ţărişoarei noastre! Nu avertisment la degradarea instituţiilor şi a democraţiei? Nu semnal privitor la proporţia corupţiei? Nu refuz de aderare în faţa traficului şi contrabandei? De la bietul Traian Radu Ungureanu la Cristian Preda şi Teodor Meleşcanu, toţi au sărit într-un soi de patriotism de tipul securităţii de pe vremea lui Ceauşescu. Să ne apărăm ţărişoara şi să-i lătrăm convingător pe cei care ne acuză de comportament nedemocratic. Să revenim la carenţele invocate de miniştrii de Interne ai celor două ţări. Securitatea frontierelor. Sunt beton, nu alta. Nu trec decât TIR-urile comandate şi controlate de oamenii lipiţi la actuala putere. Crima organizată? Nu scapă nimeni dintre cei vizaţi de bandiţi. Toate grupările au ajuns după gratii! Corupţia? E debilă, zice preşedintele în timp ce populaţia, presa şi cancelariile străine văd în actuala echipă de putere de la Bucureşti o bandă organizată.
Grupul financiar şi politic se răţoieşte acum la Europa. S-a certat şi cu Rusia, i-a îmbătat cu apă rece şi pe americani şi a izbutit să încalece şi societatea românească. A preluat controlul asupra Parlamentului, încearcă să neutralizeze presa, a minimalizat opoziţia şi vămuieşte ţara cu fiecare proiect economic.
Şi atunci, cum să fie vorba de o discriminare, câtă vreme Mecanismul de Coopereare şi Verificare mai conţine obligaţii pentru România? Nu referitoare la Schengen, ci legate de justiţie.
Nu cumva Traian Băsescu se pregăteşte să ceară la Bruxelles demiterea celor doi miniştri din Franţa şi Germania? Sau chiar sancţionarea cu măsuri europene a preşedintelui francez Sarkozy şi a cancelarului Angela Merkel? Din câte îmi aduc aminte, iepuraşul cel viteaz Emil Boc ameninţa cu căderea de capete pentru cazul în care România nu va fi gata la timp pentru aderare. Nu cumva acest previzibil eşec este de proporţii mai mari decât terminalul de la Otopeni? Nu cumva ministrul Administraţiei şi Internelor ar trebui să demisioneze? Şi cel de la Externe? Şi premierul? De fapt, n-ar trebui să demisioneze acest guvern care a ratat toate ţintele? Şi dacă ratarea aderării la Schengen ne scapă de guvernul Boc şi îl obligă pe Traian Băsescu la o severă reevaluare a caricaturii de democraţie pe care a generat-o, atunci cele două ţări care au iniţiat scrisoarea către Comisia Europeană nu cumva au pus la cale un real serviciu pentru România?
