Ţara cu două măsuri! Unii sunt arestaţi pentru două-trei propoziţii spuse la telefon. Alţii sunt ajutaţi să preia sute de vagoane de la statul român. Nu contează cum. Unii sunt târâţi în procese, alţii sunt umflaţi şi selectaţi pentru marile privatizări. Zice cineva ceva? Dacă unul din Ministerul Transporturilor susţine că Gruia Stoica şi al său GFR sunt o făcătură economică şi un punct de intersecţie al manevrelor de corupţie, aranjamente, cumpărări vagoane şi de oameni, dispare imediat din minister. Relu Fenechiu îl zboară, aşa cum au procedat şi precedenţii titulari de fotoliu şi decizii. Din fericire, chiar în ceasul al 12-lea am intrat în posesia unor documente care ne arată ”anvergura” balcanică a afacerilor strângătorilor de fier vechi din Toflea (capitala vilelor cu turnuleţe din sudul Moldovei!?), deveniţi investitori preferaţi ai guvernelor PDL şi, mai nou, USL.
Din Serbia, firma lui Gruia Stoica şi Vasile Didilă a fost dată afară. Martorii spun că, de la Smederevo, oamenii lui Stoica şi Didilă au fost scoşi sub protecţia autorităţilor cu ajutorul unui tanc. Firma lui Stoica şi Didilă nu a respectat angajamentele de la privatizare, personalul a intrat în mare fierbere, drept care statul sârb a fost obligat să recurgă la anularea contractului. Într-un comunicat trimis la redacţia noastră, grupul lui Gruia Stoica şi Vasile Didilă recunoaşte că a fost dat afară din Serbia. Ba ni s-a transmis că investitorul nostru a recurs la un proces intentat la un organism internaţional. Astăzi publicăm şi un document sârb care ne arată că, în Serbia, firma lui Gruia Stoica are 1 (unul) angajat iar conturile sale sunt în stadiul de ”frozen transaction account” (uşor de înţeles chiar şi pentru engleza lui Relu Fenechiu, adică îngheţate, nefolosibile) iar statutul firmei Eurorail este de ”insolvency procedure”. Aşadar, marele nostru transportator regional este nul. În Serbia, el nu mai depăşeşte paginile registrului comercial.

Situaţia firmei în Serbia
În Ungaria, situaţia pare oarecum diferită. Firma lui Stoica şi Didilă are oarece activitate, o cifră de afaceri măricică pentru un restaurant, dar nesemnificativă pentru un transportator de anvergură, deşi înregistrează un profit de 1 milion de dolari. Cel puţin, aşa ne arată documentele oficiale ale societăţii Grampet Debreceni Vagongyar Kft. semnate de chiar ”preşedintele” (cum îi place să fie numit) Gruia Stoica:
”În baza raportului anual pe 2012, Fondatorul stabileşte totalul general al bilanţului contabil în valoare de 1.852.706 mi Ft, cu un profit contabil în valoare de 300.100 mii Ft pe care le aprobă (la Toflea, gramatica limbii române nu s-a prea predat la şcoală!) cu condiţia ca profitul să fie trecut în rezervă din rezultat. SC Grampet, Gruia Stoica, preşedinte”.

Bilanţul contabil
Conform bilanţului, profitul este eminamente contabil. O lectură a datelor fiscale ale firmei din Debreţin a marelui investitor din satul turnuleţelor din Moldova ne arată însă câteva lucruri cel puţin nefireşti. O mare parte din activitatea înregistrată de Grampet Debreceni Vagongyar Kft. este derulată cu chiar firmele lui Gruia Stoica din România. Cel mai important partener al firmei româneşti din Ungaria este chiar Grampet SA din România. Pe locul al doilea ca importanţă se află un alt partener important din România. Adică tot o firmă a lui Gruia Stoica, Grup Feroviar Român SA. Pe locul trei, marea afacere românească din Ungaria are un alt partener român. Cine să fie, cine să fie? Nici mai mult, nici mai puţin decât marea catastrofă cu aer de găinărie economică numită SC Rolling Stock Company, rezultată dintr-o asociere între CFR Marfă, firmele lui Gruia Stoica şi o bancă. Pe locul al patrulea se află tot o firmă a magnatului de fier vechi din Tofela. Adică Reva SA Simeria! Abia pe locul al cincilea între partenerii firmei ungaro-române apare un partener mai ciudat. Tot român, dar mai puţin cunoscut! La Registrul Comerţului, şi acesta apare a fi tot din grupul lui Gruia Stoica, după ce iniţial i-a aparţinut lui Cristian Burci. Culmea este că firmele lui Cristian Burci, falite la un moment dat, apar şi pe următoarele locuri din clasamentul partenerilor aşa-zisului transportator ungar, fondat la Debreţin de Gruia Stoica. Este vorba de Astra Rail Industriess şi Sc Servtrans SA.

Lista partenerilor din România
Cât de real este profitul firmei din Ungaria din moment ce o mare parte din el este făcut tot pe spatele unor firme româneşti în care se învârt Gruia Stoica şi Vasile Didilă? Cât este un soi de bicicletă de contracte şi bani, pentru a evita fiscul din cele două ţări, deocamdată nu putem spune. Cert este că anvergura economică a transportatorului român din Ungaria pare contrafăcută. Ca în România. Şi ca în Moldova, unde Gruia Stoica şi Vasile Didilă s-au dezvoltat cam în acelaşi fel ca în celelalte locuri. Au angajat-o pe nevasta preşedintelui căilor ferate din Moldova şi contractele au început să se rostogolească.
Zilele următoare încercăm să publicăm alte detalii despre afacerile grupului din Toflea în Bulgaria. Nu de alta, dar anvergura transportatorului român cu mari pretenţii al achiziţionarea CFR Marfă se arată din ce în ce mai aproape de un balon de săpun.