Cum l-a turnat Dragnea pe Ponta

În 2011, şefului Fiscului, Sorin Blejnar, i-a parvenit o notă împotriva preşedintelui PSD, Victor Ponta, din partea comisarului-şef Viorel Dragnea de la SIPI Teleorman, fratele secretarului general al PSD, Liviu Dragnea.

Cum l-a turnat Dragnea pe Ponta

În 2011, şefului Fiscului, Sorin Blejnar, i-a parvenit o notă împotriva preşedintelui PSD, Victor Ponta, din partea comisarului-şef Viorel Dragnea de la SIPI Teleorman, fratele secretarului general al PSD, Liviu Dragnea.

În 2011, şefului Fiscului, Sorin Blejnar, i-a parvenit o notă împotriva preşedintelui PSD, Victor Ponta, din partea comisarului-şef Viorel Dragnea de la SIPI Teleorman, fratele secretarului general al PSD, Liviu Dragnea.

Anul 2011 a fost unul dintre anii cei mai negri ai regimului băsist. Vocile critice ale opoziţiei puteau fi numărate pe degete. În pofida omnipotenţei regimului Băsescu-Boc, doi parlamentari PSD, deputatul Victor Ponta şi senatorul Valer Marian, l-au încolţit în Parlament şi la televiziuni pe preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, una din cele mai sinistre figuri ale guvernării portocalii, cunoscut drept principalul perceptor de bani negri pentru preşedintele Băsescu şi pentru PDL.

Şeful statului şi şeful Fiscului au declanşat represalii împotriva celor doi parlamentari, punând serviciile secrete şi structurile ANAF să verifice firmele cu care au avut sau aveau tangenţă. Astfel, a fost controlată la sânge firma editoare a ziarului la care Valer Marian a fost director înainte de a deveni senator, precum şi principalele firme care au încheiat contracte de publicitate cu ziarul respectiv. La fel, au fost controlate firmele cu care Victor Ponta a avut tangenţă ca avocat ori care l-au sponsorizat ca pilot de raliuri.

Într-un asemenea context, preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, i-a parvenit o notă privindu-l pe preşedintele PSD, Victor Ponta, în care erau vizate societatea colegului său de raliuri Keleti Edwin, denumită SC Auto Media SRL, şi firmele care au încheiat cu aceasta contracte de prestări servicii, îndeosebi de publicitate. Printre firmele vizate se afla şi o firmă controlată de fostul ministru de Interne Ioan Rus, SC RMB Inter Auto SRL Cluj-Napoca, care a sponsorizat SC Auto Media SRL cu un autoturism de curse în baza unui contract de barter.

Potrivit unor surse din serviciul secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor (DGIPI), nota respectivă (pe care o reproducem integral) ar fi fost întocmită de comisarul-şef Viorel Dragnea de la SIPI Teleorman, care este fratele lui Liviu Dragnea, pe atunci secretar general al PSD şi preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Se poate observa că pe notă a fost consemnat cu majuscule, cu creionul, cuvântul „ALEXANDRIA”, care este municipiul reşedinţă al judeţului Teleorman.

Sursele noastre spun că nota a fost în baza informaţiilor furnizate de Liviu Dragnea, căruia Victor Ponta i-a făcut confidenţe în legătură cu participarea sa la raliuri, având încredere mare în acesta în condiţiile în care era mâna sa dreaptă în partid, ca secretar general al PSD. Dragnea fusese însă şi el încolţit de Fisc şi de presa băsistă în perioada respectivă în legătură cu privatizarea hotelului “Turris” din Alexandria, pe soţia sa Bombonica, şi a firmei de construcţii drumuri TelDrum, pe şoferul său Relu.

Este posibil ca Dragnea să-l fi turnat pe Ponta pentru a cădea la pace cu preşedintele Băsescu şi cu şeful ANAF, Sorin Blejnar. Prin nota prezentată, Dragnea urmărea o dublă lovitură: să-l compromită şi să-l elimine pe Victor Ponta din funcţia de preşedinte al PSD şi să-l compromită şi să-l elimine pe eternul său rival la şefia Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus. Premierul Ponta poate lămuri necunoscutele acestei note.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.