Parlamentarul PDL Andreea Paul face pe blogul personal un bilanț al Guvernului Ponta, concluzionând că e vorba de un „Complot guvernamental împotriva românilor și mediului de afaceri”.
„Complotul împotriva economiei României. Guvernul a „încercuit” românii și mediul de afaceri, partea sănătoasă a economiei, cu modificări legislative tot mai numeroase, apoi ne-a sugrumat cu taxe și impozite. Obiectivul principal: supraviețuirea birocrației de partid, cheltuirea iresponsabilă a banului public si pregatirea finantarilor din banul public a campaniilor electorale din 2014”, își începe Paul postarea de pe blog.
Apocalipsa – de Andreea Paul – continuă apoi cu enumerarea a ceea ce au făcut, în viziunea ei, Guvernul și USL anul trecut. Paul a găsit și puncte tari guvernării.
„Dovezi:
În loc să se lupte cu corupții, USL a intrat în tagma acestora. Sunt celebre legile cu dedicație precum memorandumul Rompetrol sau Rosia Montana.
Majorarea pragului achizițiilor publice directe de la 15.000 de euro la 30.000 de euro pentru servicii și la 100.000 de euro pentru lucrări în vara acestui an este o ‘buna’ supapa pentru alocarile de contracte cu dedicatie. Firmele „prietene” USL beneficiază de achiziții publice fără licitație.
Semnele risipei banului public sunt multe: scoli sau spitale mai bune nu, autostrazi noi nu. Nu trece săptămână fără vești despre cheltuirea fără raționament a banilor. Pe ultima sută de metri a acestui an, aflăm că Ministerul Fondurilor Europene absoarbe doar jumatate din ceea ce si-a propus, dar va plăti un milion de euro pe an pentru chiria noului sediu.
ANAF nu a fost în stare, nici după restructurare, să colecteze mai bine bani la bugetul de stat; în schimb, are de gând să își construiască o nouă identitate vizuală care costa peste 7 milioane de lei.
CNADNR a plătit unei firme de consultanță 15 milioane de euro în perioada ianuarie 2012-decembrie 2013 pentru supervizarea lucrărilor de construcţie a autostrăzii Braşov – Borş, deși contractul cu Bechtel a încetat la sfârşitul lunii mai.
USL pierde bătălia economică a acestui an cu 12 puncte slabe față de cele 4 evoluții economice încurajatoare inertiale.
Puncte tari:
- PIB-ul a crescut cu 2,7% în primele 9 luni ale acestui an, noroc cu cel mai bun ministru ale guvernului USL: ‘Vremea buna’.
- Rata anuală a inflației a fost de 1,83% în luna noiembrie 2013.
- Exporturile au crescut cu peste 9% în primele 10 luni din 2013.
- Producția industrială s-a majorat cu 7,4% în primele 10 luni ale acestui an.
12 puncte economice slabe în 2013
1. Românii și mediul de afaceri suportă povara a 34 de taxe noi si impozite majorate.
Românului îi este taxată excesiv munca cinstită. 8 miliarde lei sunt taiati astfel direct din buzunarele romanilor. Mediul de afaceri reclamă nivelul ridicat al fiscalității (sondaj BNR, aprilie – septembrie 2013). Rezultat: înghețul a tot mai multe întreprinderi, încurajarea muncii la negru, somaj si preturi mai mari, fuga investitorilor straini spre tarile invecinate cu fiscalitate mai mica.
2. Numărul șomerilor înregistrați a crescut cu peste 31.300 de persoane în ultimul an. In total avem peste 507.600 de someri oficial la sfârșitul lunii noiembrie 2013.
3. Românii își plătesc tot mai greu datoriile la bănci: rata restanțelor la credite a atins un nou record în octombrie 2013, de 21,7%.
România are cea mai mare rată a creditelor neperformante din regiune, mult peste următoarele clasate, Ungaria și Bulgaria, conform FMI. Mai mult, România a înregistrat și cea mai mare creştere a ratei creditelor neperformante din 2011 până în prezent dintre țările analizate.
4. Inghetul firmelor si abuzul procedurilor de insolventa pentru a nu mai plati taxele: 81 de firme au intrat în insolvență în fiecare zi a acestui an.
Numărul firmelor intrate în insolvență se ridică la 27.119 în primele 11 luni ale acestui an, conform datelor ONRC. Asta înseamnă că, în fiecare zi a acestui an, circa 81 de firme au intrat în medie în insolvență, față de 59 de firme pe zi în plina criza economica, in anul 2011.
5. Privatizările Oltchim și CFR Marfă au eșuat lamentabil. Fostul ministru al economiei, Varujan Vosganian, a recunoscut că privatizarea Oltchim a fost doar un circ de ochii FMI. La cum s-au desfășurat lucrurile tragem concluzia că și la CFR Marfa circul politic si jocul de imagine a contat mai mult, nu increderea investitorilor pentru a crea noi locuri de munca, nici responsabilizarea factorilor publici de decizie.
6. Investitorii străini ne-au ocolit si au scazut cu 8% fata de anul trecut. Doar o cincime din investițiile promise au intrat în România. Premierul Ponta a promis că va atrage investiţii de 10 miliarde de euro până la sfârşitul acestui an. În schimb, investițiile străine directe (ISD) se ridică la doar 1,8 mld. euro în primele 10 luni din anul 2013, adică sub o cincime din suma promisă.
7. Au fost atrase doar jumătate din fondurile europene promise pentru acest an.
La începutul anului, ministrul fondurilor europene garanta atragerea a 50% din banii europeni în acest an. Rata de absorbție se apropie de 30% pe final de an. Membrii societății civile atrag atenția că absorbția din acest an este rezultatul proiectelor anterioare, aflate în prezent în curs de implementare, și nu este în niciun caz efectul măsurilor din acest an. Concluzia este clară: USL nu a făcut nimic pentru a spori absorbția banilor europeni.
8. Cheltuielile publice cu investițiile au scăzut cu peste 16%, împiedicând crearea de noi locuri de muncă, ata de necesare traiului decent.
USL a tăiat din plin banii alocați în bugetul de stat pentru investiții și a decis să îi aloce aparatului birocratic. Prin acest gest, nu a făcut decât să împiedice crearea de noi locuri de muncă. Cheltuielile cu investițiile s-au redus cu peste 16% în primele 10 luni din anul 2013 față de aceeași perioadă a anului precedent. În schimb, cheltuielile cu personalul bugetar au crescut cu aproape 14%, iar cele cu bunuri și servicii date cu dedicatie cu peste 11% în aceeași perioadă. De unde? Din noile taxe platite tot de romani.
9. Evaziunea fiscală creste sub USL si este mai mare decât bugetul educației și sănătății la un loc.
Dupa diminuarea in anul 2011, evaziunea fiscală si-a reluat cresterea accelerata din 2012 incoace, sub USL, conform rapoartelor Consiliului Fiscal, si se ridică la 14% din PIB, mai mult decât bugetul cumulat al educației și sănătății. Doar din TVA-ul necolectat statul pierde 10 mld. euro anual. Am estimat ca acești bani ar fi suficienti pentru majorarea cu câte 100 euro pe lună fiecare pensie și fiecare salariu al angajaților la stat și ar ajunge și pentru construcția a 350 km de autostradă pe an fara a creste deloc taxele. O alta optiune ramane diminuarea semnificativa a TVA, asa cum au promis cei de la USL in opozitie fiind. Dar iata ca avem al doilea buget national construit pe TVA de 24% si un plus de 34 de taxe noi si impozite majorate. Totodata, avem cele mai mari pierderi din colectarea TVA din întreaga Europă.
10. Legislația fiscală a suferit, în medie, câte două modificări pe lună, fara consultare publica si fara sa respecte legea responsabilitatii fiscale. USL a devenit lider în topul guvernelor care au adus cele mai multe schimbări peste noapte Codului Fiscal si Codului de Procedura Fiscala din ultimii 10 ani.
11. USL a facut 4 rectificări bugetare negative în ultimele 18 luni, semn al proastei colectari la buget, cresterii evaziunii fiscale, incompetenței proiectarii bugetare și al eșecului guvernamental.
Guvernul Ponta a pierdut în total 8,6 mld. lei din veniturile estimate de cand a venit in fruntea tarii și a produs un deficit bugetar suplimentar de 5,3 mld. lei prin cele 4 rectificări bugetare succesive. Cum a compensat aceasta slaba guvernare bugetara? A introdus cele 34 de taxe noi si impozite majorate prin care taie din buzunarele romanilor 8 miliarde lei.
12. A fost ratată, din nou, intrarea în spațiul Schengen, descentralizarea si eficientizare administratiei publice, dar mai ales, definirea interesului national al Romaniei pana in anul 2020 pentru dezvoltarea mai rapida si absorbtia celor 40 de miliarde de euro.
Concluzia:
2013 a fost anul coruptiei care a izolat țara pentru a o devora în voie și care a compromis sistematic șansele Romaniei pentru dezvoltare si un trai mai bun”, scrie parlamentarul PDL pe blog.