Panotajul electoral, în disprețul legii

A doua săptămână de campanie pentru prezidenţiale a evidenţiat menţinerea panotajului electoral care încalcă legislaţia privind finanţarea partidelor, nefiind marcat corespunzător, dar şi folosirea culorilor tricolorului de către echipa lui Victor Ponta, situaţie în contradicţie cu legea, transmite agenția Mediafax, care a monitorizat situația.

Conform sursei citate, cei mai mulţi candidaţi la alegerile prezidenţiale folosesc materiale de propagandă electorală care nu beneficiază de menţiunea operatorului economic care le-a realizat, așa cum prevede legea.

Această obligaţie este prevăzută în Legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, la articolul 29, alineatul 2: „Partidele şi alianţele politice, precum şi candidaţii independenţi au obligaţia de a imprima pe toate materialele de propagandă electorală următoarele date: a) numele candidatului independent, denumirea partidului politic sau a alianţei politice ori electorale care le-a comandat, după caz; b) denumirea operatorului economic care le-a realizat”.

Legea privind alegerile prezidenţiale impune la rândul său o serie de restricţii care sunt încălcate de candidaţi.

Prima dintre aceste prevederi interzice folosirea combinaţiei de culori roşu-galben-albastru, la articolul 41, alineatul 7: „Sunt interzise afişele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat”.

Pentru candidatul alianţei PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, au fost menţinute în Bucureşti bannerele, panourile şi afişajul care încalcă legislaţia prin faptul că nu este menţionat operatorul economic care a realizat materialele de propagandă.

În plus, la corturile de campanie ale PSD-UNPR-PC au fost surprinse imagini cu persoane care purtau în piept cocarde tricolore, având în centru fotografia premierului Victor Ponta.

De altfel, echipele de campanie au continuat să distribuie pliante pe care este reprodus tricolorul în fotografiile cu care sunt ilustrate. Culorile tricolore sunt reproduse atât în culoarea textului din pliantele PSD-UNPR-PC, cât şi pe afişele şi bannerele pe care sunt reproduse motive tradiţionale care folosesc combinaţia de culori roşu-galben-albastru. În alte cazuri este reprodusă succesiunea culorilor naţionale în formula «Votează Victor Ponta», în care cuvântul votează este tipărit cu o culoare albastră, sub acesta fiind o bandă galbenă, iar cuvintele Victor Ponta sunt tipărite cu culoarea roşie.

În cazul candidatului ACL, Klaus Iohannis, a fost menţinut panotajul pe care nu este menţionat operatorul economic care a realizat materialele, fiind vorba de bannere, meshuri şi panouri.

Singurele materiale pe care este menţionat operatorul economic care le-a tipărit sunt afişele tipărite pe hârtie şi montate la panourile speciale pentru afişaj electoral. În cazul pliantelor, doar unele dintre acestea beneficiază de menţiunea prevăzută de lege.

Mai multe informații pe Mediafax

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.