Social-democratul Titu Bojin a câştigat şefia Consiliului Judeţean Timiş, după ce a înregistrat un procent de 47,61% din cele 290.566 de voturi exprimate, în dauna lui Constantin Ostaficiuc, fost preşedinte al CJT, care a obţinut doar 26,94% din sufragii.
Biroul Electoral Judeţean a anunţat marţi, după centralizarea voturilor exprimate în judeţul Timiş, pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean, că fotoliul de şef al instituţiei va fi ocupat de reprezentantul USL Timiş, Titu Bojin. El a obţinut 138.363 de voturi favorabile, în timp ce fostul preşedinte Constantin Ostaficiuc a avut doar 78.289 de voturi în dreptul numelui său.
Potrivit Biroului Electoral Municipal, funcţia de primar al Timişoarei a fost adjudecată de reprezentantul USL Timiş, Nicolae Robu, care a obţinut un procentaj de 49,76% din totalul voturilor exprimate. Pe locul secund s-a clasat ţărănistul Adrian Romiţă Orza, cu 23,39%. Reprezentantul PDL Timişoara, medicul Gheorghe Nodiţi, s-a clasat abia pe locul patru, cu 8,28% din voturile timişorenilor care s-au prezentat la urne la alegerile locale din 10 iunie.
PDL Timiş a primit cu greu înfrângerea suferită atât la Primăria Timişoara, cât şi la Consiliul Judeţean Timiş şi a depus o contestaţie la Biroul Electoral Central, prin care cere anularea alegerilor din judeţ. ”Nu ştiu să piardă. N-ar trebui să se compromită. Se vede de la distanţă diferenţa de voturi care ne separă, adică peste 60.000. Chiar dacă le facem cadou voturile din cele 30 de secţii al căror rezultat electoral ei îi contestă şi tot nu le ajung ca să ne bată”, a declarat, pentru cotidianul.ro, Titu Bojin, noul preşedinte al CJ Timiş.