Scene ca în filme pe o șosea din județul Suceava. Un şofer oprit pentru în trafic de un echipaj de poliţie a fost imobilizat şi dus în cătuşe la sediul secţiei rurale din Marginea, după ce ar fi refuzat să se legitimeze şi să se supună controlului. Conducătorul auto a fost amendat cu 870 de lei pentru nereguli la regimul rutier, şi cu încă 1.000 de lei pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice. Martorii care au filmat scena i-au acuzat pe poliţişti de agresiune. În fața acestor acuzații, comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, a ținut să precizeze că „tot materialul din acest caz a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, pentru a se stabili dacă există elementele comiterii vreunei infracţiuni, atât din partea agenţilor de poliţie, cât şi din partea bărbatului încătuşat”, a explicat ofiţerul. (sursa imagini Youtube catalina chira)