Dezechilibrele din piața locală de gaze se accentuează: consumurile , atât cele casnice, cât și cele industriale sunt atât de reduse încât mare parte din producție este stocată în subteran. Peste 60% din producția curentă reprezintă, în aceste zile, stocare în depozit.
Restul de gaze se vinde, conform datelor Bursei Române de Mărfuri , la aproximativ 100 de lei/MWh, în timp ce la Baumgarten, Viena, referința pentru Europa Centrală și de Sud-Est, tranzacțiile se fac la 14 euro/MWh, adică circa 67 lei/MWh. În aceste condiții, nu este de mirare că 40 – 45.000 vin zilnic din import exact …de la Viena, via Ungaria, pentru că, inclusiv cu tariful de transport, gazul austriac(de fapt, tot rusesc) este mai ieftin decât cel local. Mai mult decât atât, industria nu prea are decât soluția importului pentru nevoi curente, pentru că gazul de producție locală a fost în mare pare contractat, de mult, timp prin contracte bilaterale. “Nu prea mai este gaz de producție domestică. A fost acontat din timp. De aceea sunt și atât de scumpe”, spune o sursă din piața gazelor.
De precizat, populația este alimentată, prin lege, exclusiv din producție domestică, la un preț plafonat de 68 de lei/MWh, așa că problemele din piață sunt acum exclusive ale firmelor. Firme care trebuie să se descurce cu realitatea că sunt nevoite să aducă gaze din import, pentru că producția locală este pentru depozite iar ceea ce rămâne este prohibitiv de scump. Chiar și așa, consumul curent al industriei, local plu importuri, este foarte scăzut. Explicația rezidă din faptul că nu prea mai există indsutrie care să consume cantități mari de gaze, așa că , în afara sezonulu rece, România nu prea are ce face cu această resursă. Cu atât mai mare va fi problema când vor începe exploatările din Marea Neagră.
Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei, explică că actuala situație din piață este reflexia unui comportament strict de piață. “Conducerile companiilor producătoare au găsit clienți și la aceste prețuri, deci fac profit, pentru că piața le permite să facă profit”. Cât despre cei care nu au contracte bilaterale, aceștia aduc din import, unde este mai ieftin. Pe de altă parte, ce se întâmplă acum în piață mai poate avea o explicație. În acest an obligațiile de înmagazinare sunt mai mari cu peste 10% decât anul trecut, 2,1 miliarde de metri cubi față de 1,8 miliarde de metri cubi. În realitate însă, stocarea ar putea merge către capacitatea maximă a depozitelor, adică spre 3 miliarde de metri cubi, pentru că există o temere în piață că Gazprom ar putea sista tranzitul de gaze prin Ucraina, de la 1 ianuarie 2020, posibilitatea fiind menționată anterior de către ruși. Aceasta ar putea explica de ce peste jumătate din producția zilnică de gaze intră înapoi în subteran, în depozite. Practic, toți operatorii cu obligație de înmagazinare stochează tot ce pot, pentru a nu a rămâne fără gaze pe care să le livreze clienților la iarnă. Doru Vișan, de la Energie, admite că și acesta ar putea fi un motiv pentru care nu prea mai sunt gaze de producție locală pe piață. “Ar putea fi o politică susținută de stat aceea de a stoca cât mai mult”, spune acesta.
România are o producție anuală de gaze de circa 11 miliarde de metri cubiși încă 1 miliard de metri cubi vin din import. Odată ce va începe extracția din Marea Neagră – 2021, producția va mai crește cu încă 1 miliard de metri cubi.
