Simona Halep (4 WTA) este nominalizată pentru titlul de jucătoarea lunii iulie în sondajul WTA, după ce a câștigat, pe 13 iulie, trofeul de la Wimbledon, impunându-se în fața Serenei Williams.
Jucătoarea lunii WTA este o rubrică de pe pagina oficială WTA, prin care oamenii își pot vota, dintre nominalizate, favorita.
Pentru luna iulie, prima nominalizată este Simona Halep, câștigătoarea de la Wimbledon.
Cea de-a doua candidată la titlu este Serena Williams, adversara Simonei, din finala de la Wimbledon, pe care a pierdut-o în fața româncei cu scorul de 6-2, 6-2.
A treia candidată este Jil Teichmann (54 WTA) care a câștigat recent turneul de la Palermo, impunându-se în fața lui Kiki Bertens (5 WTA), cu scorul de 7-6 (3), 6-2.
Ultima propusă pentru această distincție este Anastasija Sevastova (11 WTA), care, recent, a câștigat turneul de la Jurmala, învingând-o, în finală, pe Katarzyna Kawa (128 WTA) , cu scorul de 3-6, 7-5, 6-4.
POȚI VOTA AICI
În luna iunie, Ashleigh Barty (1 WTA) a fost desemnată jucătoarea lunii WTA, în mai, a fost Kiki Bertens, iar în luna aprilie, Petra Kvitova.