Rădăcinile capitalismului brutal al Americii (I)

1. Capitalismul financiar – bancar american îsi are bazele nesanatoase si non-etice in comertul cu sclavi africani de pe plantatiile de bumbac din statele sudiste, practicat intens la sfarsitul secolului XVIII si la inceputul secolului XIX. Conceptul insusi de credit ipotecar a fost creat cu ocazia acestui gen de comert. La acea vreme, bumbacul era cea mai vandabila materie prima, iar sclavii (si nu terenurile agrare, caile ferate sau facilitatile industriale) erau cea mai consistenta avutie americana. Ca sa produca mai mult, fermierii se imprumutau pentru a cumpara mai multi sclavi, punand ipoteci pe sclavii deja detinuti in proprietate. Nu vreau sa trivializez, dar se practica pana si darea sau luarea plata a sclavilor ipotecati. Nu vreau nici sa sochez si sa tulbur miturile unora, dar Thomas Jefferson, autorul Declaratiei de Independenta, si-a ipotecat 150 de sclavi, ca sa isi cumpere mai multi sclavi care sa ii permita constructia vilei Monticello.

Fermierii americani din acele vremuri nu au exploatat sclavii numai fizic, ci si financiar, pentru acest demers continuu fiind esentiale suportul nou-nascutelor banci americane si contributia bancilor lumii “vechi”, din Anglia, Olanda si Franta (care, cica, abolisera sclavia la ele acasa, dar o alimentau entuziast cu bani, pentru a fi practicata industrial in America) la refinantarea creditelor garantate cu ipoteci asupra sclavilor. Cu cinism si doze consistente de ipocrizie crestina, s-au facut profituri bancare enorme si averi de milioane (miliarde, in banii actuali) pe spatele sclavilor. Ironia destinului economistilor libertarieni si ultra-conservatori, care pun „principiul” maximizarii cu orice pret a profitului actionarilor la baza teoriei lor ecomomice, considerand ca tot ceea de respecta acest „principiu” este corect, consista in faptul ca regulile acestui tip de comert nemilos si brutal si principiile juridice ale acestui tip non-etic si anti-crestin de banking se regasesc, aproape neschimbate, ca markeri culturali ai intregului comert american si global. Bazele acestui capitalism rau sunt imorale si contrare echitatii crestine.

Cu toate acestea, capitalismul rau de tip american este, mai ales pentru est-europeni si chiar pentru rusi, cool.

Multi dintre cei nascuti dupa 1990 fac un cult din cartile lui Ayn Rand, care idealizeaza cautarea profitului cu orice pret si egoismul omului de afaceri, caruia ar trebui, pasamite, sa i se subordoneze tot ansamblul social. Este cert ca mai nimeni nu ar pune in discutie sub raport moral aceasta mizerie anti-crestina. Opinia publica majoritara, educata sau nu, considera ca lacomia este buna, intrucat este expresia egoismului „benefic” individului. De aceea, capitalismul de tip american, brutal si nemilos, este o paradigma in prezent, iar 250 de ani nu au fost suficienti pentru inlouirea acestuia. Doar ca sclavii pe plantatie de la fondarea Americii ca super-putere economica si financiara sunt acum cei care isi cumpara case pe credit si cei care isi finanteaza studiile cu credite bancare.

Celor care vor avea reflexul pavlovian sa ma intrebe daca nu cumva eu prefer “modelul” rusesc, in locul acestui capitalism de grota, neo-feudal, le spun, in primul rand, ca nu exista un model economic rusesc si, in al doilea rand, ca rusii sunt de mult dominati de modelul economic american, pe care l-au adoptat cu mare entuziasm, ca si noi, de altfel. In Rusia de azi se practica pe scara larga modelul capitalismului brutal american, cel putin in domeniul organizarii corporatiste a economiei (pe care Boris Eltsin l-a impus odata cu atacul cu tunurile asupra Dumei de stat, asa cum spune Naomi Klein in Doctrina socului) si al creditelor ipotecare. Conform Financial Times, numarul din 30 august, mai mult de 75% din populatia Rusiei traieste la limita saraciei. Ca sa poata calatori prin tarile alea pe unde mergem si noi in Europa (si unde dam nas in nas cu ei constatand ca sunt ca noi, din carne si oase) si ca sa poata avea case si masini, rusii trebuie sa se imprumute la banci sau la camatarii lor legali. Ca si noi. Creditele au dobanzi “obisnuite” de 25% pe an, cele ipotecare fiind intinse si pe 40 de ani. Ca si la noi. O treime dintre debitori sunt faliti sau supra-indatorati, captivi creditorilor financiari. Aproape ca la noi. Cu toate aceste belele, salariile rusilor au fost inghetate in ultimii 5 ani. Ce sa vezi, ca si la noi. Pana si Putin a luat in calcul masuri de usurare a poverii creditelor populatiei, care ii este din ce in ce mai ostila. Comparatia se opreste aici – la noi, niciun premier sau presedinte nu si-a pus problema usurarii poverii populatiei debitoare in ultimii 11 ani. Dimpotriva, absolut toti s-au facut pres la picioarele bancherilor si ale vatafului lor suprem („Manole” Isarescu), rejectand, din teama sau din detestabila supusenie, toate initiativele legale sau judiciare de usurare a poverii familiilor de consumatori romani.

In cele ce urmeaza, oricat de filo-americani veti fi fiind, o sa vedeti cateva mituri dãrâmate, dar mai ales o sa va puteti repozitiona fata de miturile pe care se construiesc ideologii neo-liberale si “programe” economice ultra-conservatoare sau neo-hitleriste. O sa vedeti, de asemenea, ca unii jurnalisti si istorici americani respectabili considera ca Razboiul american de secesiune a fost consecinta crizei de supra-productie a bumbacului din 1837, care a dus si la executarea silita a zeci de mii de sclavi ipotecati. Asta daca nu cumva sunteti prada fenomenului de banalizare a raului, de care vorbea Hannah Arendt.