O prelevare multiplă de organe, rinichi, ficat şi inimă, de la o donatoare de 44 de ani, a avut loc duminică, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a informat spitalul printr-un comunicat
„Aceste organe vor salva vieţile a cel puţin trei bolnavi. Rinichii şi ficatul au fost duse de medici la Institutul Clinic Fundeni, iar inima va ajunge la un bolnav din Serbia, conform deciziei luate de specialiştii de la Eurotransplant. Pacienta donatoare, o femeie de 44 de ani, a fost îngrijită în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având un anevrism cerebral rupt, iar în cursul zilei de ieri (sâmbătă – n.r.) s-au întrunit condiţiile pentru a putea fi realizată prelevarea organelor. Astfel, în pragul Sărbătorilor de Iarnă trei bolnavi au primit o nouă şansă la viaţă şi mulţumim foarte mult familiei donatoarei care a înţeles importanţa donării de organe în scopul salvării altor vieţi. Este un gest nobil pe care l-au făcut în preajma Sfintei Sărbători a Crăciunului şi apreciem decizia dumnealor. Transmitem condoleanţe familiei îndurerate”, se arată în comunicatul citat.
Intervenţia a fost realizată în Blocul Operator Central şi a fost efectuată de o echipă multidisciplinară care cuprinde medici din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din cadrul Institutului Clinic Fundeni, din cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant, dar şi medici din partea Eurotransplant, a precizat sursa citată.
Acesta este a doua prelevare de organe realizată în luna decembrie la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti după ce, în urmă cu 10 zile, de la un pacient victimă a unui accident rutier echipa medicală a prelevat rinichii, ficatul şi corneea. Organele prelevate au ajuns la alţi bolnavi, care au primit, astfel, o nouă şansă la viaţă, potrivit spitalului.
DACA sunteti CORECTI, VOI Medicii „UMANISTI” (Desigur GRATIS … ) dati IN PUBLIC, IN BOBOR cu Dosarul MEDICAL INTEGRAL al Sarmanei DONATOARE …
In LOC sa o „ingrijiti”, mai bine ii deschideati CRANIUL si incercati sa suturati ARTERA Pocnita din cauza de ANEVRISM.
Sunt fff CURIOS CARE ESTE Statutul Social si FINANCIAR al Familiei MILOASE a Bietei FIINTZE Umane, de numai 44 de ani.
Miloase de ALTZII …
Sau IMPROSTITA de Unii …
Conceptul de „moarte cerebrala”s-a inventat in 1968,cand s-a decis ca bietele noastre madulare sa devina „profitabile”si ele
DONATOAREA A MURIT IN CHINURI INFRICOSETOARE !
GREA OSANDA IN FATA LUI DUMNEZEU, II ASTEAPTA PE MEDICII CRIMINALI, „care au salvat vieti” MACELARIND OAMENI VII !
GREA OSANDA IN FATA LUI DUMNEZEU, II ASTEAPTA PE CEI CE SUTIN ASMENEA CRIME !
UN DETALIU ASCUNS DE MEDIA INTERNATIONALA:
DACA IEI ORGANELE UNUI OM MORT, OPERATRIA DE TRANSPLANT ESUEAZA !
CA OPERATIA SA REUSEASCA, „DONATORUL” TREBUIE SA FIE VIU !
VA DATI CE INSEAMNA PENTRU DONATOR SA-I EXTRAGI ORGANELE, FARA ANESTEZIE: RINICHI, FICAT, INIMA, CRISTALIN, ….