La un pas de o mare făcătură

Toată confruntarea pentru prezentarea PNRR (i-aș zice Planul Nostru de Rașchetat Resurse) a ajuns la faza luptei în Parlamentul României. După înfățișări și negocieri la Bruxelles, urmate de plîngeri ale Opoziției, am ajuns la prezentarea lui Florin Cîțu. După părerea mea, ne-au păcălit. Planul nu a fost gata. Ne-au vînturat doar cîteva cifre mari pe domenii. Din alea se pot face și minuni (de oameni deștepți, destoinici și patrioți), dar și escrocherii și învîrteli (în stilul celor contractate de Dan Barna cu fonduri europene). Dar, vom cheltui și la Călărași și la Sibiu și la Timișoara și la Suceava. Vom trece Munții Carpați este egal cu vom trece marea și vom întrece Europa! Toată prezentarea lui Cîțu nu depășește utilitatea multiplă a unui text care poate fi considerată și o bășcălie și o bătaie de joc și un semn de incompetență și un fel de încropeală din care să mulgă doar cei care decid.

O formă mai complexă va fi prezentată la Comisia Europeană la data fixată, va fi răzuită și îmbunătățită, iar miercuri, 2 iunie, va fi făcută public prin lipire pe diverse uși și gazete. Atunci vom avea ciorna oficială a unor întîmplări economico-politico-financiare în care am putea citi cîteva dintre golăniile cre se pun la cale.

După felul în care premierul s-a prezentat în Parlament și a tras Opoziției o smetie și apoi a citit niște alocări pe domenii, mie îmi este clar că ne aflăm în fața unei încropeli astronomice făcută de un aerian (Cristian Ghinea) și de un bîlbîit care știe economie cît știu și eu astronomie sau Klaus Iohannis chineza veche. Toată prezentarea făcută cu tărăboi în fața parlamentarilor nu poate fi socotită nici raport către țară, nici dezbatere publică, nici explicație pentru Opoziție. N-a fost decît o înșiruire de cifre și domenii. Dragoș Păslaru, unul dintre învîrtitorii de bani din cercul USR-PLUS, zicea la o televiziune că „a fost acces deplin la documente”.

La care documente? Și de ce acestea, dacă erau la liber acces, nu au ajuns la partidele politice de Opoziție și la presă? Și de ce vor fi prezentate abia pe 2 iunie? Și de ce încă sunt străine publicului și cercurilor profesionale și de afaceri? Totul arată ca o afacere dosită și pregătită pentru aprobare europeană și înșfăcare clientelară (românească și europeană).

Toată prezentarea mimată depremier și de gașca sa a fost ecranată de scandalul aniversării din biroul lui Ludovic Orban. Mi se pare o suprapunere emblematică. Pentru parlamentari și pentru presă nu mai este nici o diferență între o aniversare, cu sau fără mască, și dezbaterea unui document care ar trebui să însemne un moment de răscruce pentru țară.

Un jurnalist norocos (sau implicat într-o diversiune!) a scăpat pe țeavă o serie de detalii suplimentare despre alocările în cadrul PNRR.

Cum sunt alocați banii din PNRR

Reproduc și eu paragrafele mari din acest document care are și puncte de-a dreptul șocante. Altele sunt snoabe, nerealiste sau trecute în bătaie de joc. Ai zice că au fost redactate de un ministru beat sau drogat.

Citiți și judecați singuri! Pentru că nu sunt sigur că veți parcurge întreg materialul pînă la sfîrșitul lui, vă anunț că într-una dintre ciornele românești de PNRR (prezentate sau nu la Bruxelles) a fost prevăzută și „o nouă strategie națională anticorupție”. Ea ar trebui să se desfășoare în cadrul unei alocări de 137 milioane de euro.

Nu-mi rămîne decît să vă doresc o lectură și supraviețuire plăcute!

Recomanda [votes_up id=567971]

122 de Comentarii

  1. m.zf.ro Doamne, dacă-mi eşti prieten/ de Spiridon Popescu
    de: Ziarul de Duminica, vineri 01 noiembrie 2013, 00:04
    Ziarul il indica pe Sp P nascut 1864, ca autorul poeziei.

  2. CDC a declarat sistemele sale de monitorizare nu au găsit mai multe cazuri de miocardită decât ar fi de așteptat. Miocardita este inflamația mușchiului inimii care poate duce la aritmie cardiacă și moarte. Potrivit Organizației Naționale pentru Tulburări Rare, miocardita poate rezulta din infecții, dar „mai frecvent miocardita este rezultatul reacției imune a organismului la leziunile cardiace inițiale”. Pericardita este inflamația țesutului din jurul inimii, care poate provoca dureri toracice ascuțite și alte simptome. Secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a declarat luni în cadrul unui briefing de presă , administrația Biden va continua să sfătuiască tinerii să se vaccineze, în ciuda cazurilor raportate de miocardită. VAERS a raportat 419 de cazuri de pericardita si miocardita, printre toate vârstele. 247 de cazuri au fost atribuite vaccinului Pfizer, 151 de cazuri la Moderna și 20 de cazuri la vaccinul COVID al lui J & J. Moderna va solicita autorizația FDA pentru tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani la începutul lunii iunie. Pe 25 mai, Moderna a anunțat că vaccinul său sa dovedit a fi sigur și 100% eficient în protejarea împotriva COVID într-un studiu de fază 3 cu peste 3.700 de participanți cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, a raportat Axios. Nu au fost identificate probleme de siguranță semnificative și efectele secundare, a spus compania. Moderna intenționează să caute luna viitoare o autorizație extinsă pentru utilizarea în caz de urgență a vaccinului COVID pentru adolescenți de la Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente. Dacă va fi aprobat, ar fi al doilea vaccin disponibil pentru tinerii adolescenți, scrie defender. PS: S-a demonstrat, pe plan international (si Firme de Sondaj), ca nici o Raportare nu depaseste 10% din cazurile Reale.

  3. -20% din decese au fost legate de tulburări cardiace.
    -54% dintre cei care au murit erau bărbați, 44% erau femei, iar rapoartele de deces rămase nu includeau sexul decedatului.
    -Vârsta medie a decesului a fost de 74,4, iar cele mai tinere decese raportate includ doi tineri de 15 ani (VAERS ID 1187918 și 1242573 ) și un tânăr de 16 ani (VAERS ID 1225942 ). Au fost raportate alte decese la copii sub 16 ani care nu au putut fi confirmate sau care conțin erori evidente. De la data de 5/21/21 a lansării datelor VAERS. Începând cu 21 mai, 1.641 de femei însărcinate au raportat evenimente adverse legate de vaccinurile COVID, inclusiv 527 de rapoarte de avort spontan sau de naștere prematură;
    -Din cele 2.577 de cazuri de paralizie raportate, 52% au fost raportate după vaccinările Pfizer-BioNTech , 41% după vaccinarea cu Moderna și 192 de cazuri, sau 9%, din cazurile de paralizie Bell au fost raportate împreună cu J&J.
    -Au existat 238 de rapoarte de sindrom Guillain-Barré, cu 43% din cazuri atribuite Pfizer, 38% Moderna și 23% J&J.
    -Au fost 74.781 de rapoarte de anafilaxie, 39% din cazuri fiind atribuite vaccinului Pfizer , 50% Moderna și 10% J&J .
    -Au fost raportate 4.433 de tulburări de coagulare a sângelui. Dintre acestea, 1.842 de rapoarte au fost atribuite lui Pfizer, 1.359 de rapoarte către Moderna și 1.194 de rapoarte către J&J.
    CDC investighează problemele cardiace la adolescenți, adolescenți după vaccinul COVID. Pe 24 mai, The Defender a raportat că CDC investighează rapoarte despre adolescenți și tineri adulți vaccinați împotriva COVID care au avut probleme cardiace. Comitetul consultativ al CDC pentru practicile de imunizare a lansat un aviz din 17 mai, care avertiza medicii cu privire la miocardită, care părea să apară predominant la adolescenți și adulți tineri, mai des la bărbați decât la femei, mai des după a doua doză și de obicei în termen de patru zile de la vaccinare cu Pfizer sau Moderna.

  4. Alarmant. Datele VAERS publicate la zi: Numărul de efecte adverse grave după vaccin, în creştere. 29 mai 2021, de Antonia Hendrik. Rapoartele despre leziunile cauzate de vaccinurile COVID-10 în rândul tinerilor este de peste trei ori mai mare doar într-o săptămână, arată datele VAERS. Potrivit cdc.gov/vaccine, VAERS este sistemul național de avertizare timpurie care monitorizează siguranța vaccinurilor după ce acestea sunt autorizate pentru utilizare. VAERS face parte din sistemul mai larg de siguranță a vaccinurilor din Statele Unite. Sistemul este co-administrat de CDC și FDA. Numărul efectelor adverse raportate în urma vaccinurilor COVID-19 continuă să crească, potrivit datelor publicate astăzi de Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). Datele provin direct din rapoartele transmise sistemului de raportare a efectelor adverse la vaccin, VAERS. În fiecare vineri, VAERS face publice toate rapoartele privind leziunile după vaccinare primite de obicei cu aproximativ o săptămână înainte de data publicării. Datele din această săptămână au arătat: 3.449 de efecte adverse totale, inclusiv 58 clasificate drept grave, în rândul tinerilor. În SUA au fost administrate 281,6 milioane de doze de vaccin COVID începând cu 21 mai. Aceasta include 120 de milioane de doze de vaccin Moderna , 152 milioane de doze de Pfizer și 10 milioane de doze de vaccin Johnson & Johnson (J&J). Din cele 4.406 decese raportate la 21 mai, 23% au avut loc la 48 de ore de la vaccinare, 16% au avut loc la 24 de ore și 38% au avut loc la persoanele care s-au îmbolnăvit în 48 de ore de la vaccinare. Datele VAERS din această săptămână arată:

  5. Sunt 2 „Spiridon Popescu”… Pe blogul indicat intr-o anterioara postare este si poezia „Doamne, daca-mi esti prieten”.

  6. @ Gogalt Intaiul. Perfect de acord cu toate cele scrise. Dar raspund numai pentru mine. Nu am fost in nici un partid politic niciodata. In nici o postare a mea nu am vizat pozitiv USR, dimpotriva. E bine sa vorbim in cunostinta de cauza. USR, am auzit de ei, nu stiu daca sunt partid politic, ci doar o grupare ciudata sustinuta de fortele globaliste si care urmaresc agenda acestora. O vor da in bara, dar sustinerea e mare (Soros, Macron sunt doar 2 repere). Lor, STS le-a facut cadou 1 milion de voturi la Europarlamentare (cu tabletele care, atunci, au functionat, nu ca la Sect.1, la Locale; „nu au functionat” filtrele CNP si s-a umblat si electronic si la Totaluri; softul nu a fost aptobat de AEP, si un Serviciu secret nu are ce cauta in Alegeri Democratice; doar intr-o Colonie). Seful STS a fost felicitat de Macron la Sibiu in vederea numirii intr-o functie in Noua Armata UE (care nu va fi, pentru ca nu poate functiona fara SUA si infrastructura introdusa de SUA; nici cu bugetul intreg al Frantei pe 10 ani nu se poate face nimic). La Europarlamentare, s-au mai facilitat si 500.000 de voturi pentru PNL. Inteleg provocarea, dar cine doreste sa citesca lucruri ce vizeaza, intr-o lumina proasta (dar corecta ca informare), Globalistii, puteti urmari postarile din articolele anteriore. Am spus lucruri de mare importanta, dar, probabil, au trecut neobservate.

  7. „Dor de ţară ne-avântă departe
    Zboară lin spre-nsoritele plaiuri,
    Unde blânde-adieri parfumate,
    Scaldă munţii şi cerul senin,
    A Iordanului vale salută,
    Şi străvechile ziduri azi sfărâmate,
    Mândre Sion, tu, ţară pierdută,
    Plângem toţi pribegi al tău destin
    Acordaţi a profeţilor harpă,
    Care-ascunsă în sălcii stă mută
    Amintind strălucirea trecută,
    Unei vremi ce demult ne zâmbea.
    Cântă harpă a noastră durere,
    Plângi în strune a robilor soartă
    Sau revarsă în inimi putere
    Suferinţa s-o ştim a-ndura
    Noi să ştim a-ndura.” Giuseppe Verdi, Nabucco, corul sclavilor evrei.

  8. Domnilor, sa revenim la SUBIECT/CHESTIUNE – la anul de gratie ’21 – „La un pas de o mare făcătură”:
    „Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a anunțat că a avut o întâlnire de LUCRU (uneltire) cu Daniel Dines, fondatorul primului unicorn (?) românesc, UiPath, precizând că a identificat oportunitatea de a înființa un centru de excelență în automatizare robotică de procese în minister.”

    INTREBARE: Care este legatura dintre uipath (cea facatoare de roboti troli financiari) si finantele din tara pieilor rosii?
    INTREBARE: Care este legatura dintre usr- si uipath ?
    INTREBARE: Care este legatura dintre Nazare si Dines ?
    INTREBARE: Care este legatura dintre usr- si finantele americanesti? Legatura de VANZARE/CUMPARARE?Cine vinde?Cine cumpara?
    INTREBARE: Care sunt raporturile dintre finantele romanesti (via robotii financiari uipath) si finantele americane ?
    INTREBARE: Care este legatura RO cu fiul bideului (zicere a la Trump !) si cu „economicul” vechi/nou ambasador „democratic” al tarii apasilor ?
    SCENARIU de SF: robotii troli din RO vor invada/invadeaza OARE „finantele” din tara apasilor. Sau invers?
    SENARIU de SF: asa cum robotii troli din RU/Ukr au fost acuzati de implicare in „politichia” de peste ocean. Sau facatura?

    CONSECINTA 1: „Robotii cei troli” ai uipath (firma a cui oare?) vor „invada” finantele viitoare ale lumii !
    INTREBARE: Oare uipath este un avanpost al „OZN-istilor” extraterestri ? A omuletilor VERZI (de la hartia folosita!) ?
    CONSECINTA 2: A inceput MAREA INVAZIE „FINANCIARA” a extraterestrilor pe Pamant !
    Vai … vai … vai … dar DOAR de … capul lor! A finantistilor din usr- … uipath … finantele americane …
    PERICOL MARE omenire !

  9. Gelu, Gică, Gogu!
    Ne bucuram din răsputeri și plenipotențiar pentru efortul vostru nedisimulat de a citi comentariile la acest editorial și a le dilua cu postări imunde.
    Progresismul vostru userist nu poate ascunde perspectiva viitorului incert ce va așteaptă după ce părinții voștri vor îmbrăca costumele de esență tare cu papion în culori LGBT.
    Gică, Gelu, Gogule!
    Vă lăsăm dreptul de a fi slugi la străini și vânzători de țară, de obiceiuri și tradiții românești, de a vă prosterna la alte simboluri naționale și a vă satisface oralitatea sexuală cu mereu alte cunoștințe incerte ca gen.
    E alegerea voastră de a vinde străinilor cimitirele unde va sunt îngropați înaintașii, de a transforma bisericile în moschei și a vă parazita unul pe altul în ceea ce vi se pare un joc erotic incitant in care voi veți fi actori distribuiți in roluri principale.
    Dar eu vă spun, privind din ochiul ciclonului, că veți fi centrifugați de crunta realitate in roluri secundare în care, pentru a supraviețui, vă veți canibaliza, alegandu-se praful de așteptările voastre prea mari pentru o realitate prea strâmtă pentru a va cuprinde pe toți.
    Așadar, Gică, Gelu, Gogule, continuați să postați la mișto, că noi v-am ghicit apartenența la progresismul userist, din postările în legătură cu nimic din viața voastră reală.
    Dar, Gică, Gelu, Gogule, dacă tot umblați cu bărbi ca Dacii, din necesitatea de a nu sângera la ras, vă întreb: de ce ați dat briciul unor maimuțe precum Câtzu, Orban, Iohannis?
    De ce urmați Măgarul Suprem, ca o turmă de Stafii USR-PLUS-LGBT?

  10. Rotalianul. com
    Spiridon Popescu (n. 1864, Rogojeni, Galați – d. 1933) a fost un scriitor și publicist român. A colaborat la revistele „Avântul”, „Viața românească”, „Adevărul literar și artistic” etc. Citește mai mult…

    Doamne, dacă-mi eşti prieten

    Doamne, dacă-mi eşti prieten,
    Cum te lauzi la toţi sfinţii,
    Dă-i în scris poruncă morţii
    Să-mi ia calul, nu părinţii.

  11. Moartea Lisei Shaw: Prezentatoarea BBC a avut cheaguri de sânge după vaccinul AstraZeneca, spune familia. 28 MAI 2021. „Karen Smith – Invictus”. Prezentatoarea de radio Newcastle a avut dureri de cap severe la o săptămână după vaccin și a căzut grav bolnavă câteva zile mai târziu, spun rudele. Premiata prezentatoare de la radio BBC Lisa Shaw a murit în spital după ce a suferit cheaguri de sânge în urma vaccinării sale cu AstraZeneca, a spus familia ei. Tânăra în vârstă de 44 ani, care era o cunoscută prezentatoare de radiodifuziune din nord-estul Angliei și lucrase pentru BBC Radio Newcastle din 2015, a suferit dureri de cap severe la o săptămână după ce a primit vaccinul și s-a îmbolnăvit grav câteva zile mai târziu, au spus rudele într-un comunicat. Shaw a murit vineri săptămâna trecută la infirmeria Royal Victoria din Newcastle, după ce a fost tratată în terapie intensivă pentru cheaguri de sânge și sângerări. Ea a fost înconjurată de familie, se spune în declarație.

  12. la octombrie 20, 2011. Haiduk15 octombrie 2012, 04:00. Salut!, nu-mi este foarte clar cine esti(am dat gugle pt Spiridon Popescu si am gasit blogul acesta) Dar am op rugaminte: Sunt Canadian de multi ani. Am o admiratie pt poezia lui S.P. :”Doamne daca-mi esti prieten” pe care am tradus-o in engleza si am recitat-o in aula Universitatii din Calgary(Alberta -Canada) vara aceasta. Acum incerc sa-i dau de stire poetului S.P. doar ca sa stie ca a fost aplaudata de sute de japonezi , coreeni, sud americani, etc, din toate colturile lumii veniti in Calgary(ca si mine sa faca un curs la Universitate) .Eu locuiesc in Montreal. Deci: daca ai cum sa-i dai de veste maestrului, cred ca i-ar pare bine. Pot sa trimit filmuletzul ce mi l-a facut un student cand am recitat poezia, si am mentionat numele lei Spiridon Popescu. Cele bune! Unknown29 ianuarie 2014, 19:31. Regret „Haiduk”, nu-i pot da de urma! Normal ar fi trebuit sa consulte el site-ul, cand primeste mail-ul. / Oricum, fapta ta e de laudat. Succes la carte! Mi-ai dat un exemplu bun: Am sa i-o public si eu aici in Spania, pe blogul meu. Nu stiu cum o sa iasa, dar am sa incerc sa i-o si traduc in spaniola. Blog: De vorba cu mine insumi.

  13. Poetul gorjean Spiridon Popescu este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1999 şi autor a şase cărţi de versuri. Unii dintre cei mai mari critici din ţara noastră au confirmat talentul poetului gorjean, incluzându-l chiar şi în Dicţionarul Biografic al Scriitorilor Români. Poetul Spiridon Popescu se bucură de apreciere din partea tuturor autorilor şi criticilor şi chiar a publicului, însă are un mare regret: nu l-a cunoscut pe poetul Nichita Stănescu. De zeci de ani de când se joacă cu cuvintele dându-le un alt sens, poetul Spridon Popescu a dat spre tipar şase cărţi. Prima carte de versuri, „Oglinda dintre noi“, a apărut în anul 1991 la o editură din Târgu Jiu. Spiridon Popescu a povestit că aceste versuri puteau vedea lumina zilei încă din vremea regimului comunist însă, pentru a putea apărea era obligat să modifice unele texte, eliminarea unor cuvinte şi chiar finalul uneia dintre cele mai populate poezii ale sale, care nu erau pe gustul comuniştilor. Spiridon Popescu a refuzat acest lucru, cartea apărând cu întârziere însă fără modificări. „Doamne dacă-mi eşti prieten“ este una dintre cele mai cunoscute poezii ale poetului gorjean, fiind pusă pe muzică de Tudor Gheorghe. Mai mult decât atât, unii dintre cei mai mari actori precum Florin Piersic, Adriana Trandafir sau Horaţiu Mălelele, au recitat public această poezie. Spiridon Popescu a mai spus că în curând această poezie se pare că va fi pusă pe muzica folkistului Emeric Imre.

  14. Spiridon Popescu. Cântec. Zise mortul către viu: / “Viule, de când te știu, / Tot sărac, fără sicriu”. / Zise viul către mort: / “Am, dar nu-mi place sa-l port”. / .. si făcu atac de cord. Sfat. / Ferește-te sa cazi din tine, / E înălțimea de la care / Cel ce aluneca, iubito, / Aproape totdeauna moare. Sunt foarte trist. Am fost ursit de-o ursitoare rea, / Sa-mi port o viata pasii prin hartoape… / Sunt foarte trist si nimeni nu-i pe aproape, / Sa-nfiga-o lance in tristetea mea. / Doamne, te rog, cat un sobor de popi, / Intoarce si-nspre noi maritul soare, / Fa tavalug din raza-i orbitoare / Si niveleaza-odat’ aceste gropi. Vine un timp. / Vine un timp cand toate se termina: / Cand viata ca un cantec se termina, / Cand cantul ca o stare se termina, / Cand starea precum visul se termina. / Priviti, au si-nceput sa se termine!… / Aceste versuri parca-s mai putine. Apelul bătrânului naturalist. Oameni buni, / Să facem ceva pentru ocrotirea poeţilor!… / Dacă dispar, / Echilibrul ecologic se surpă –
    Ei sunt / Singurele insecte din lume, / Care se pricep să facă polenizarea îngerilor. Stau peste drum de mine. / Stau peste drum de mine: Mi-am luat casă, / Dar Sinele (o javră) nu mă lasă / Să duc un trai tihnit, precum aş vrea – / Mereu mi-aruncă-n curte câte-o stea, / Mereu îmi sparge geamul c-un luceafăr, / De parcă s-a scrântit, nu mai e teafăr. / De nu-ncetează, jur pe Dumnezeu, / Voi riposta, şi încă mult mai rău – / Îi voi zvârli în geam un curcubeu. Confuzie. Au trimis Toamna să ruginească frunzele plopului, / Dar, cum nu era nici un pic de lumină, / Toamna a confundat frunzele plopului / Cu sufletul meu. / Iată de ce, iubito, / Atunci când îmi pui urechea pe inimă, / Nu auzi nici o privighetoare cântând.

  15. @Rene
    Dun cauza aestor imprumuturi este necesar sa se ancheteze de catre Parlament ,situatia lor.”Plandemia”ascunde un adevrat jaf al tarii si totul trebuie cercetat,justificat,clarificat cu raspunderi si vinovati in sarcina coruptilor si abuzivilor.
    Iohannis are raspunderea cea mai mare punind la cale planul actiunilor ce au adus Tara in aceasta situatie.
    El trebuie demis urgent ,iar Guvernul demisionar,sa plece!
    Suveranitatea TArii nu este negociabila,anumite partajari cu UE nu inlatura Esenta.Prin banci,monopoluri,multinationale vizeaza de fapt o incatusare ocolita, ilegala,perversa si oculta economica, sociala,culturala,adica actiuni subversive,dirijate,intretinute , fara stiinta romanilor,sprijiniti de neoliberalii globalisti si @rezistii din tara.
    Teritoriul tarii este inalienabil.
    PSD trebuie sa treaca la lupta si impreuna cu Aur si toate fortele- sindicatele, asociatii patriotice,forta autohtona sa se opuna intentiilor si zvircolirilor lor,sa-i OPREASCA!
    Salvarea vine d e la noi si eu cer RO-EXIST!

  16. In urma cu 10-12 ani, am intalnit (pe site-uri) pe cineva care posta asemanator prietenului nostru Charlie. E vorba de Robert Horvath, un cineast, autor al filmului documentar „Averea Diavolului” (referitor la Ceausescu). E doar de o asemanare. Tot in acest stil mai sunt provocatori si provocari, insa am observat in niste rapoarte internationale ca erau mentionate „lucruri” de genul: antisemitism, discriminari diverse… Fara provocari, respectivii nu ar fi reactionat. In rest, ma gandesc ca unii castiga ceva prin faptul ca nu le mai vin colegii la cafea (conform noilor spoturi). Unora le vin prea multi cu cadouri si cheltuie cu pizza. Rezultatul se va vedea in septembrie. Nici pe mine nu ma deranjeaza ca dimineata stau singur la cafea, la calculator. Altii s-au vaccinat si nu le vine nimeni la cafea. O fi fost real Vaccinul ?

  17. Ileana, România face împrumuturi catastrofice, la o dobânda mai mare decât dobânzile însumate ale tuturor celorlalte țări din UE!
    Cine plătește, comandă muzica…
    Crezi că au pus altă GARANȚIE acestor împrumuturi criminale, decât TERITORIUL NAȚIONAL și SUVERANITATEA ȚĂRII?
    Cred că au vândut anticipat altă mare bogăție a României: TIMPUL cetățenilor acestei țări, obligați a munci de acum încolo pentru a plăti dobândă la dobândă la dobândă la aceste împrumuturi criminale.
    Unde s-au dus banii din împrumuturi?
    Finanțează activitatea unor entități străine pe teritoriul național.
    Îndestulează conturile trădătorilor de țară din străinătate.
    De ce oare ne mirăm că Premierul a preferat împrumuturile la bănci, atunci când ne erau oferite împrumuturi cu dobândă zero, dacă nu pentru comisioanele bancare?
    Pune în balanță, Ileana, câteva evenimente: afirmația Cristinei Lagard că sistemele de pensii sunt nesustenabile la nivel mondial, urmată la puțină vreme de apariția virusului de proveniență incertă.
    Apoi vaccinurile netestate suficient, cu posibile efecte secundare ce nu vor fi sancționate.
    Planul de resetare a populației lumii, metisarea prin realocări de populații, discuția privind retrasarea de granițe în Balcanii de vest, conflictele incipiente din zona Orientului Mijlociu, dar și cele în desfășurare din Ucraina și multe alte evenimente ce ne vor afecta viața.
    Trădătorii actuali conduși de Iohannis, Ileana, vor scăpa de judecata poporului, sau după reușita ”misiunii” de a ne rupe Țara, vor scăpa fără griji în ipotetice raiuri teutone, fără urmași, fără regrete, lăsându-ne urmașii fără viitor?

  18. Charlieson, ce conflicte vezi mamaie/tataie?
    Tactica învrăjbirii voastre a dat chix?
    Sunteți izolați și dezamăgiti că „eficiența” provocărilor privind amtisemitismul a fost nulă?
    Că ceața s-a ridicat brusc și vedem în toată splendoarea o măgăriță decrepită, ruptă de realitățile clipei, ce ne obligă să-i mirosim izmenele de pe inventarul cazon, impregnate cu un marxism sovietic reșapat?
    Salut discursul Ilenei, în proză și poezie și-i desfid pe cei ce ignoră ideile pe care mulți le au, dar puțini au curajul să le expună public, cum face Ileana cea bună.
    A rămâne verticali și a privi mai departe de interesul personal, devine periculos pentru guvernanți, pe zi ce trece.
    Ei, guvernanții, golesc România înainte de a-i da foc, iar apoi, Dumnezeu cu mila, nimic nu va mai fi ca înainte.
    Și pun întrebarea: continuăm să ne batem pentru România, sau abandonăm că niște lași, lăsându-i pe detractorii Țării și ai noștrii personal, să ne calce în picioare, prezent și viitor?
    Guvernanții contează pe tăcerea noastră complice, pe frică și dezbinarea populației după criterii savant dozate, susținute de cancelarii străine.
    Acum suntem în faza „frăgezirii” neamului romanesc prin lipsirea unor drepturi ce par a fi facultative târgoveților guvernamentali: ne subminează dreptul la sănătate, învățământ, la venituri decente…
    Da, Ileana, divizați, ne prăbușim,
    de noi contează dacă îi lăsăm să ne dezbine și să rupă țara.
    Dacă ne vom ocupa de limbrici precum Charlie, acceptăm că suntem manipulabili și distrași de la scopul de a ne face auzite vocile, „împreună în unitate”.

  19. Dincolo de frumusetea sufletului, in ruga lui SP, este viata. Un cal era sprijinul familiei, traiau muncind impreuna. Fara cal, familia nu s-ar fi descurcat. Si ca sa ajungem din 1870 in zilele noastre, tot ce au adunat si construit romanii in timp, pare ca este pe cale sa se imprastie cu inconstienta. „Peste 8 ani sistemul de pensii va fi nesustenabil.” Barna Deviza zilei, traieste clipa!

  20. @Gica,
    Superba Poezie,rupta parca dintr-un rai al nostru sufletesc!
    Succes poetului Spiridon Popescu !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.