Inscripţie pe un pat de spital

La Summitul superputerilor fostei ordini mondiale bipolare de la Geneva (2021), în procesul retragerii către Marea Chinei și redispunerii în regiunea indo-pacifică, cu intenția de a-și asigura astfel spatele, SUA a cedat Polonia Germaniei, Ungaria Rusiei, Ucraina Rusiei și Germaniei, Marea Neagră Rusiei și Turciei, iar România a rămas, cum se spunea în dreptul roman, un res derelictae (adică o proprietate abandonată voluntar de titularul ei) având statutul de res nullius (bunul nimănui), pe care oricine și-l poate însuși și cu care oricine poate face ce vrea.

Ceea ce se întâmplă acum în România este rezultatul acestei situații: se distruge tot ce a mai rămas din sistemul constituțional pluripartit, pentru ca, devenit un simplu bun, cvasi statul România (un stat eșuat) să fie pus sub “administrarea directă” a unui regim de mână forte acționând din mandat internațional. Agitația politică irațională (fără nici o legătură cu conceptul de “acțiune politică”) de la București, din aceste zile, reprezintă doar unul din multele scenarii menite a face posibilă ajungerea la un asemenea rezultat; unicul interesant pentru marii jucători de la masa politicii globale.

Nu contează cine a amorsat criza (care, de fapt, nu este politică, ci națională – o criză de destin istoric), Cîțu, Barna sau Cioloș; nu contează cum vor vota AUR sau PSD; nu contează ce spun Ciolacu sau Orban, pe ce picior dansează Dâncu și Rareș Bogdan ori la ce oră revine din adormire Iohannis. Cel din urmă are misiunea ca, după ce a lucrat cu succes la suspendarea Constituției, să creeze condițiile pentru ca românii să salute, de nevoie dacă nu de gust, schimbarea regimului politic și trecerea de la democrația autohtonă coruptă și impredictibilă, la autoritarism și subordonare externă integrală. Asta se execută acum.

Singura șansă a României în atari condiții, ca și în 1944, este să se înțeleagă direct (nu prin Washington) cu Rusia (cu care mai poate găsi interese strategice congruente), căci SUA a ieșit din joc, respectiv a lăsat-o în afara jocului, iar Germania nu are intersul să vadă un bloc româno-rus la Gurile Dunării, între obiectivele strategice germane și nevoințele strategice românești neexistând nici o convergență. Mai este, oare, cineva, la București și la Moscova gata sau / și capabil să o facă? Se pare că nu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 18

33 de Comentarii

  1. bun,dar,
    În afara de a scrie articole, nemulțumiții, cei care au contribuit și ei la actuala stare, telectualii, cei care cunosc, vad lucruri pe care alții sant împiedicați sa le vada – de ce doar scriu, vorbesc și nu se implica, nu inființează o organizație, ceva nou? de ce nu scrieți un document program, nu ieșiți, sa vorbiți sa propuneți ceva oamenilor..
    Putem și sa fim înțelegători și sa uitam greșelile, derapajele din trecut dacă ni se propune ceva mai de valoare decât actualele combinatii, învârteli, smecherii sau texte de intelectualism jurnalistic.

  2. Cita dreptate aveti D-le Prof.A.Severin!Aceasta-i calea,cu Russia si cu China(completarea mea)!Si in general,cu toti vecinii si cu oricine este „de treaba”.Ce e trist e ca la Bucuresti na-i pe cine/nici cu cine ca al nostru-i pe naveta spre Sibiu si retur.Solutia e la oameni capabili,nu politici/politruci,care sa poata mobiliza norodul si care sa-l si conduca.Hideti ,concetatenii mei,in arena ca altfel ii vai de noi!IO pot mobiliza o Legiune de_a lui A.Iancu.

  3. Suspendarea lui iohanis este singura soluție.

  4. Domnul Adrian Severin e sclipitor,are toata cultura lumii bine inmagazinata! Din fericire pentru noi, primul si al doilea razboi mondial au fost declansate de miscarile extremiste de stanga si de dreapta, conduse de lideri pe masura,ca sa fiu scurt, deci a ne tot compara cu prima jumatate a secolului trecut, reflecta obsesie si atat! Unde era URSS sub Stalin si unde a ajuns Rusia lui Eltin, Germania s-a refacut teritorial,URSS s-a dezmembrat!
    Domnul Severin, rusofil prin nastere, are o marota cu Rusia lui Putin(nu alta) ca si cum,in actualul echilibru mondial de puteri, Romania ar mai fi o miza pentru Rusia ,Romania fiind departe,departe de vreo importanta strategica..
    Inutile sfortari severi-nene, anima doar aceasta zi de repaus
    Recomand „Cronos autodevorandu-se… Memorii”de Dumitru Popescu, aflati lucruri cu adevarat importante pentru Istorie

  5. Nu-i mai injurati pe politicieni, injurati-i pe securistii si cozilele lor de topor care fac pe politicienii. In Romania la nivelul anului 2014 existau 85.000 de securisti ce activau in cele 7 servicii secrete. Securisti ce papa caviar de la bugetul statului in valoare de 4 miliarde de euro anual. Cate spitale se pot construi anual cu aceasta suma??? De aceea politica in Romania este o Politica Securista ce mimeaza democratia. Asa ca pentru securistii si cozile lor de topor ce fac pe politicienii din Romania trebuie sa ne rugam la Sfantul Dumnezeu, Imparatul Ceresc ca sa-i ajute sa ramana someri si muritori de foame. Si ei dar si familiile lor. Iar tot raul facut de ei romanilor si acestei tari sa se intoarca inmiit asupra neamurilor lor, Amin, Amin, Amin!!!

  6. DOMNUL GELU ARE MARE DREPTATE. SECURIȘTII SUNT DE VINĂ PENTRU TOATE RELELE ȘI NENOROCIRILE ACESTUI SĂRMAN POPORUL ROMÂN ȘI ACESTEI ȚĂRI DE LA REVOLUȚIE PÂNĂ ACUM. SINGURA SALVARE PENTRU POPORUL ROMÂN ESTE ÎNTOARCEREA LA BUNUL DUMNEZEU ȘI MĂICUȚA DOMNULUI, ÎNTOARCEREA LA CREDINȚĂ, LA CREDINȚA NOASTRĂ STRĂMOȘEASCĂ ORTODOXĂ MOȘTENITĂ DIRECT DE LA SFINTII APOSTOLI UCENICII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS FIUL LUI DUMNEZEU ȘI MÎNTUITORUL LUMII. DACĂ NU NE ÎNTOARCEM LA DUMNEZEU VOM DISPĂREA CA NEAM ȘI ȚARĂ. SE VOR ÎMPLINI PROOROCIRILE PĂRINȚILOR ILARION ARGATU ȘI ARSENIE BOCA CARE AU SPUS CĂ ROMÂNIA VA FI OCUPATĂ DE ȚĂRILE VECINE DE BULGARIA ȘI RUSIA ȘI UNGARIA ÎNTR-O NOAPTE SPRE DIMINEAȚĂ IAR ROMÂNIA VA FI ÎNCONJURATĂ DE FLĂCĂRI ADICĂ VA FI RĂZBOI MARE ȘI PROBABIL SE VOR FOLOSI ARME ATOMICE ȘI NUCLEARE ÎN ACEST RĂZBOI MARE.

  7. MNT: La alte vremuri tulburi, evident păstrând proporţiile şi ale evenimentelor şi ale personajelor politice implicate, politicanul-diplomat Nicolae Titulescu, fidel crezurilor sale, a îndrăznit să se opună poziţiilor mainstream la vremea aceea. Rezultatul se ştie. Violenţa anti Rusia nu este mult mai mica decât cea anti URSS pentru că şi interesele sunt pe măsură. Nu voi înceta să cred că anticomunismul în formele sale iraţionale a fost şi a rămas un pretext pentru acoperirea acestora.

  8. Devine limpede . m o t i v u l . uciderii Cuplului Ceausescu :

    – Dezvoltarea infrastructurii , a Economiei si asigurarea independentei prin propriile mijloace a Romaniei . i n d e p e n d e n t e .

    Prin urmare , rezulta clar Scopul pseudoPrivatizarii , Marelui Jaf generalizat straino-autohton din Romania postRevolutionara = PIERDEREA INDEPENDENTEI , falimentarea totala si prin „regionalizare ” = Dezmembrarea Romaniei .

    Desigur Serviciile si Armata Romaniei nu stiu aceste lucruri , afla prima data de la mine ….

  9. @Fekete Tulipan Rusia nu reprezinta un interes direct pt. Romania, ci doar pt. vecini. Folosind teritoriul Romaniei pt. a-l imparti vecinilor ce revendica teritorii, Rusia sapa la temelia NATO, la coeziunea ei. Oricum, nu suntem naivi sa credem ca statele care decid in NATO vor riscaun razboi cu Rusia care sa-i apere pe baltici sau pe noi. Ar risca un nou razboi mondial si propria securitate. Ce e dincolo de fosta cortina de fier este de aparat de NATO, ce e dincoace, e doar ca atentionare. In plus, nici Rusia nu mai e URSS, pretentiile ei limitandu-se la vecinatatea limitrofa pt. a nu fi incercuita de NATO si pastrarea un raporturi economice profitabile cu Germania, Franta, Italia, Spania, statele vestice ale UE. Rusia ar putea juca in privinta noastra rolul jucat de Germania in 1940. Prin asta pe langa faptul ca ne-ar ,,rasplati,, antirusismul promovat oficial, ar face ca unele state din NATO, momite cu teritoriile romanesti ravnite de ele, sa defecteze. In primul rand ar fi Ungaria, care nu ar ezita, apoi Bulgaria, sub presiunea propriei opinii publice.*(Asa a facut Romania in WW1, urmand exemplul Italiei). Ba cred ca nici Serbia si Ucraina nu ar sta cu mainile in san, ultima primind in compensatie teritorii romanesti, pt. ceea ce le ia Rusia in Rasarit.

  10. Sa ne rugam la Sfantul Dumnezeu sa se aleaga praful si pulberea de toti cei care vor sa stapaneasca si sa jefuiasca Sfanta Romania chiar daca aceasta se numeste Uniunea Statelor Americane, Amin!

  11. Domnule Severin = articol perfect !
    Aceasta este calea !!!! cu Rusia si China !!! SI ASTA CIT MAI REPEDE POSIBIL !!!
    RUSIA ESTE CEL PUTIN PE PICIOR DE EGALITATE CU SUA DIN PUNCT DE VEDERE MILITAR !!!
    CHINA ESTE PUTEREA ECONOMICA A LUMII LA ORA ACTUALA !!! MODELUL ECONOMIC DE SUCCES PE PLAN MONDIAL !!!
    O MINA DE OAMENI HOTARATI, DETERMINATI AR PUTEA DARIMA REGIMUL MIZERABIL CARE CALCA IN PICIOARE ROMANIA !!!
    PRIN REGIM MIZERABIL INTELEG ACEST REGIM GUVERNAT DE SERVICII SI PROCURATURA !!!
    AVEM NEVOIE DE RUSIA SI CHINA !!!

  12. Nimeni nu este interesat de Romania, din cauza ca toti sunt siguri pe ea ca sluga fidela a oricarei parti. Toti cunosc ca Romania va linge orice papuc care i se va baga sub limba.
    Polonia si Ungaria sunt state cu demnitate nationala, care isi apara interesele nationale si care atunci cand a fost cazul au spus raspicat la UE si in NATO ca nu sunt de acord in anumite privinte.
    Romania a stat smirna de fiecare data.

  13. Bre,cocoseilor..Am inteles ca se fac angajari la rusi in Flota Marii Negre,pana amu s-au inscris vreo 300 de persoane.Bani frumosi,mancare de trei ori pe zi,locuinta de stat,posibilitate de avansare in grad..Trai,neneaca.Rusnacii astia cum de pot sa accepte si alte persoane de alte nationalitati in armata lor?Inseamna ca sunt mult mai destupati la minte decat americanii.Asti din urma nu primes alte nationalitati in armatele lor,geaba esti ,,partener strategic,,ca in realitate nu dau doi bani pe asa ceva.Ghinion.Ma rog,poate fac angajari dintre ,,partenerii strategici,,la maturat,spalat rufaraia si curatat barabulele la bucatarie..da n-am de unde sa stiu.Rominia eriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Hei Siktir.Mai bine sef cu grade peste rusi decat umila sluga la americani.

  14. Ecuatia politica este mai complicata decit credeti, dar in principiu suntem si noi un fel Afaganastian, abandonat dar nu total de Marele Licurici. Noile rachete hipersonice au schimbat situatia geostrategica din punct de vedere militar. A fost o rasurnare de sistuatie toatala pt moment cel putin. Licuriciul are o alta carte in mina de care abia incepe sa vorbeasca deschis intr-un interesant proces de desconspirare catre public care deja a inceput sa fie facut de catre marina, dar care nu stiu cum se face ca a trecut ca o stire acoperita de retragerea din Afanistan probabil. Oricum stirea este pe YouTube (lb. eng) si a fost difuzata prin o mare retea de radio din USA … in esenta nu suntem singuri in Galaxia asta si o alta federatie se ocupa deja de noi la nivel planetar. Daca stirea nu e o factura gen „gulguta” cum ar zice Pavel Corut 🙂 atunci e cea mai importanta stire a secolului, si lucrurile capata o alta perspectiva pt viitorul apropiat. Asteptam cu interes ce o sa urmeze. Oricum, noi economic suntem praf.

  15. Arsenie Boca: „Odata mi-a zis ca, intr-o noapte, catre ziua, ne vor ocupa trei tari: Ungaria, Bulgaria si Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or sa ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Si pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”. (Chis Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mures)” pentru ca, in final, va fi un razboi adevarat. nuclear. Dumnezeu ne culege bob cu bob acum….

  16. romania o …colonizeaza israelul cu jidanii romanesti din israel…agentii lor coloana cincia pnl psd si johannis citu aiurescu ….creeaza conditiile de haos di antagonism…infantilismul romanesc pe fond alcoolic si crestinesc vor da jidanilor inca o tara pe linga palestina….megalomania combinata cu vanitatea si orgoliile personale irationale pe fondul complexului de inferioritate face din romani victime sigure …

  17. @marin
    -a spus arsenie ca razboiul adevarat e ala nuclear?!
    masca ti-a incetzoshat gandirea!

  18. au intrat baietii joc de glezne pa la ambasade, care leau spus ca cine tre sa fie acolo incontinuare bagati pa treaba.

    ciolacu asta e ultimul chachat pa fundu groapei de chachat. Nu poate cadea mai jos. Tre iesit la defilare gen 1907 cu furcile, secera si ciocanu, pregatiti tzepele dealungu drumurilor, si scoatetii pa toti afara din casa aia faurita in totalitate de communism, parintii si bunicii vostri, de care scursurile astea subhumane isi bat joc acum de 40 de ani. Au muncit o viata ca sa fie acum batjocoriti si infometati.

  19. Doar Gelu și Eugen Răducă sunt aproape de adevăr. USA este aproape dezintegrată, de hulpavii mafio-croncani, neomarxiștii, ce vor o corporatizare colectivistă a planetei. Cu rușii și cu yankeii NU au reușit, acum bagă puternic în fanatica și disciplinata China… tuturor chinurilor noastre, cea familiarizată cu „o țară, două sisteme”, iar, după modelul ei, mondializarea va zidi o planetă cu 2 sisteme, toată gargara asta perimată cu strategiile geopolitice, este praf în ochii naivilor! Planeta va fi desenată pe corporații, ministere sau loje, ce vor răspunde de sectoare sub atenta coordonare a guvernului UNIC, de la Diavolos sau de la… Pe-chinuitul glob terestru! Cu automatizarea și robotizarea este imperioasă înlocuirea proletarilor îmbătrâniți și asistaților social cu… bioroboți transumani sau pur și simplu! Poate o entitate supra umană va împiedica această monstruozitate, dar eu știu că Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă! A nu confunda ET(extratereștrii) cu îngerii, brațele spirituale ale Divinității!

  20. #mircea,e corect ce spuneti,asa trebuie!Mai ramine partea cine sa si faca.#Perfect..mai mult ca perfectul!#eugen raduca spui ceva ce nu e de neglijat,dar cine sa vegheze,ca Ioha ii pe naveta pe Olt in sus si-n jos,serviciile au treburi comerciale nicidecum indatoriri de serviciu si uitea asa ajungem ca Dumnezeu dragutul poate are grija de noi.#cablu ai si dumneata dreptate,n-avem cu cine si cine sa ridice steagul.Si iara si iara la Dumnezeu e ultima nadejde;e adevarat ca el,D-zeu,ajuta dar nu baga in traista!

  21. Bine bay filorusilor si filochinezilor,dar de ce fug toti spre Occident daca rusii si chinezii sunt baieti atat de buni dar neintzelesi.Pana si toti muslimii satui sa bata cinci rugaciuni la emirii lor nu fug in Rusia sau in China daca la aia este atat de bine cat va asteptati unii dintre voi sa va aduca ei.Poate vreti sa invatati iar obligatoriu rusa la scoala si sa cantati marsuri leniniste crezand voi ca aia stau bine cu belsugul si nu au foame cat cuprinde cu mult mai multa ca la noi.Adica dupa ce alegeti marionetele unor mafioti din vest,vreti acum marionetele altor mafioti,dar dinspre est,crezand voi ca aia sunt ingerasi fara mafioti,ca pe romanii patrioti i-ati injurat si v-ai bucurat ca sunt bagati la puscarie pentru rahaturi inventate.Acum mai credeti voi ca cineva isi va mai pune pielea in saramura pentru buimacii care mereu cred in vorbe si propaganda si nu in faptele evidente chiar si pentru copiii de gradinitza,si chiar si cand le este ceva mai bine vor si mai schimbare,crezand ca mai binele se face peste noapte,dar tzipa acum cand dau de ceva mai rau.

  22. Eu zic să-l resuscităm pe Ceaușescu! La izolarea națiunii era neîntrecut! Nici bine nu ne-ar fi dar nici nu vom muri de foame! Să vezi paradox… ne-am dat seama că Ceaușescu făcea bine când căuta independenta națiunii. Dar a fost omorât de cei care au acum „puterea”!

  23. Occidentul si Rusia s-au inteles mereu intre ele de 200 de ani,chiar si dupa razboaie,numai Romania a cazut intotdeauna de fraiera ,fiind pudelul cu funda la gat asmutit doar sa latre in lesa unuia sau altuia.Doar Ceausescu a incercat sa mai si muste dar i-au dat repede peste bot.Acum lesa este la Occident ,dat fiind ca pudelul latra tot mai incet au fost chemati sa ajute Radu Tudor,Chifu,Fota si toata catelarimea aflata pe statul de plata al lui Soros.

  24. Îi recomand lui Adrian Severin („numai” 4 ani de pușcărie — un record) Pr. Dr. Ing. Acad. eminent om de știință și cultură, etc. să-l citească pe General Ion Mihai Pacepa în legătură cu prietenii săi, rușii, pe care ni-i recomandă cu atâta căldură. Mie, în locul lui, mi-ar fi rușine să mai deschid gura și m-aș da la fund, darămite să afirm asemenea enormități.
    Pentru cei din generația nouă, post-decembristă, mai merge să încerce să-i păcălească cu discursuri ceaușiste. Dar pentru românii care au trăit din plin efectele „prieteniei de nestrămutat româno-sovietice”, discursul lui este nici mai mult, nici mai puțin, decât discursul unui trădător al neamului. Dealtfel, românii sunt obișnuiți cu asemenea personaje dubioase — pe unul dintre ei l-au „ales” chiar președintele României !!!

  25. asta cred ca ai patit tu MAXTOR. Ai auzit de ghilimele…pune-ti ochelarii. stii ce sunt alea nu? ghilimelele astea ? bate-le vina de proastele draq….haha!

  26. Acum traim din plin efectele prieteniei Romania Occident,o prietenie promovata contracost de alti tradatori ai neamului mai multi si mai perversi.Nu mai insistati ca niste intorsi cu cheia la „apartenenta poporului roman la valorile occidentale”.E o prostire istorica ,Occidentul de azi nu are nici o legatura cu cel din trecut.Romania dispare cate putin in fiecare zi ,de ea vor ramane oasele precum un vultur omorat cu piatra in timp ce zbura..Este tocmai ce voiam sa arat mai sus.Insa linsul clantelor si verdele bacnotelor a intunecat unora mintile.

  27. West-ul – nu ideile d-lui Adrian Severin – ar putea fi „Puterea”… cea care va impinge Romania inapoi spre Est… unde se afla resursele… Asta daca „west-icii” vor ca datoriile sa le fie platite…. Altfel… nu ramane decat indatorarea tarii… pana la extinctie… si injectiile dese…, cheia marilor succese… „pas cu pas”. Fara natiune… „aia” care scapa dintre „ai nostri…”, cu toate averile adunate de ei dupa 1989…., vor ajunge si repede – sau dupa maxim o generatie – tot la mana alora care i-au papusat… Definitiv. Ghinion.

  28. Atentie mare domnule Severin , atentie la ce medicatie v i se administreaza ! Si Eminescu a fost eliminat prin medicatie „adecvata” pentru ca era dur cu occidentalii(austriecii atunci dar iata….si acum).

  29. Nu intelesesem titlul articolului pana ce dl Stireanu ne-a lamurit.
    Va doresc multa sanatate, dle Severin! Si sa parasiti cat mai curand spitalul! E nevoie de clarviziunea dumneavoastra.

  30. Ar fi mai bine ca „pestele” tricolor sa se rasuceasca si sa isi puna gura la Marea Neagra?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.