Tendința de a menține hegemonia

Acum, Rusia contestă întâietatea SUA, iar rezultatul final – speră Kremlinul – ar putea fi urcarea Chinei în poziția hegemonului.

Tendința de a menține hegemonia

Acum, Rusia contestă întâietatea SUA, iar rezultatul final – speră Kremlinul – ar putea fi urcarea Chinei în poziția hegemonului.

Comunicatul rus care anunță sancționarea unor oficiali ai SUA nu spune în ce constau aceste pedepse, dar folosește o exprimare care spune extrem de multe despre mentalitatea de la Kremlin. Comunicatul acuză SUA pentru tendința de a menține hegemonia”.

Cuvântul hegemonie” nu a apărut niciodată în discursurile lui Putin. A contestat, da, hegemonia americană, dar nu a numit-o așa. Probabil ca să nu supere China, care nu contestă hegemonia americană, ci pur și simplu o concurează spre a o înlocui cu aceea proprie. Exprimarea tendința de a menține hegemonia” este un cadou retoric făcut acestei concurențe, dar este unul ciudat întrucât orice hegemon are a manifesta această tendință, nu are a o domoli din pricina concurenței, iar China nu cere SUA să i se cedeze dreptul de a se manifesta ea ca hegemon, ci își construiește pas cu pas forțele care o pot aduce în poziția întâietății.

Exprimarea din comunicatul Kremlinului face, în fapt, o plecăciune către voința hegemonică a Chinei și asta dovedește câtă nevoie are azi Rusia de bunăvoința Beijingului.

Despre confruntarea unui hegemon vechi cu unul emergent, cea mai bună analiză istorică se află în volumul Capcana lui Tucidide”, scris de Graham Allison, profesor de istorie a securității marilor puteri la Harvard. Cartea a apărut în românește la Editura Corint, București, 2022. Allison analizează 16 cazuri de confruntare hegemonică din ultimii 500 de ani și constată că doar în patru cazuri nu s-a ajuns la război.

Cel mai interesant caz este dat de felul în care Imperiul Britanic a blocat voința emergent-hegemonică a Germaniei. Primul Război Mondial a rezultat și din necesitatea britanicilor de a-și apăra hegemonia. Dar rezultatul final a fost că SUA și-au impus întâietatea după acest război.

Acum, Rusia contestă întâietatea SUA, iar rezultatul final speră Kremlinul ar putea fi urcarea Chinei în poziția hegemonului. Rusiei i-ar conveni așa ceva dat fiind că geopolitica sa este euroasiatică, iar trilaterala pe care o visează este Europa-Rusia-China.

Iată de ce SUA evită evenimentele care ar deschide calea războiului mondial. Din păcate, această grijă strategică maximală nu poate maximaliza grija tactică pentru viețile ucrainenilor.

Când conducerea politică de la Kiev are a fi numită de invadatori, viețile ucrainenilor vor fi supuse agresiunilor politice ale acestei noi conduceri. Când vor emigra atunci spre Occident, s-ar prea putea să fie cel mai mare val emigraționist din istoria UE și Uniunea Europeană nu va mai putea fi cum a fost. Istoria importului de gaz rusesc are a se încheia. Are a începe istoria conviețuirii europenilor cu câteva milioane de ucraineni. UE are a face planuri pentru crearea de noi locuri de muncă. Cel mai eficient plan de acest fel are a fi acela de dezvoltare a complexului militar-industrial european.

Primul Război Mondial au spus combatanții săi ar fi trebuit să fie războiul care pune capăt războaielor. Acest război din Ucraina pare a anunța o eră a înarmărilor generale.

Au existat războaie (în Coreea, în Vietnam, în Afganistan) care n-au produs unde seismice mari. Acest război din Ucraina pare a cutremura lumea în felul în care a făcut-o Primul Război Mondial. NATO nu mai poate rămâne sub mentalitatea care l-a animat în ultima vreme. Nici UE nu mai poate susține că s-a înființat tocmai pentru ca Europa să fie pașnică. Iată că nu e și UE nu poate ajuta Ucraina mai mult decât a putut ajuta țările ex-iugoslave când s-au războit între ele. Germania nu poate renunța la gazul rusesc de azi pe mâine fără a intra în recesiune. Drept urmare, va continua să finanțeze zdravăn bugetul care susține războiul din Ucraina.

Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. hegemonia americana este un fapt, o realitate. UE este o scula a acestei hegemonii, de exemplu… americanii au reusit, in sfirsit, sa minta mai mult decit rusii. de aceea exista aceasta hegemonia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate