UPDATE Fostul lider politic al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzic, a fost găsit vinovat joi de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) de zece din cele 11 capete de acuzare, inclusiv pentru genocid la Srebrenica, dar și pentru crime de război și crime împotriva umanității, și condamnat la 40 de ani de închisoare, transmit Reuters și AFP.
„Radovan Karadzic, instanța vă condamnă la 40 de ani de detenție”, a anunțat verdictul judecătorul.
Tribunalul l-au achitat totuși pentru cea de-a doua acuzație de genocid, precizând că nu sunt suficiente probe.
Radovan Karadzic (70 de ani) a fost inculpat pentru 11 capete de acuzare, între care genocid, crime împotriva umanității și crime de război, comise în timpul războiului din Bosnia, soldat cu peste 100.000 de morți și 2,2 milioane de persoane strămutate din calea luptelor între 1992-1995.
Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie l-a declarat joi la Haga pe Karadzic responsabil penal pentru asediul de trei ani asupra orașului Sarajevo, în care mii de persoane au murit, relatează Reuters.
Citind verdictul, președintele completului de judecată, judecătorul O-Gon Kwon, a spus că respectiva campanie prin care orașul ce găzduia sârbi, musulmani și croați a fost bombardat și atacat cu lunetiști de către forțele sârbo-bosniace asediatoare nu ar fi putut avea loc fără sprijinul lui Karadzic.
Anterior, Tribunalul l-a declarat Radovan Karadzic vinovat de crime împotriva umanității comise în mai multe municipalități din Bosnia, printre care omoruri și persecuții, acesta fiind unul din cele două capete de acuzare principale împotriva sa.
Însă judecătorii l-au achitat pentru o acuzație de genocid, precizând că nu au suficiente probe. Președintele completului de judecată a spus că au fost comise numeroase crime de către forțele sârbo-bosniace împotriva bosniacilor musulmani și a croaților bosniaci în mai multe municipalități din Bosnia, dar că acestea nu echivalează cu un genocid.
Radovan Karadzic, de profesie psihiatru de profesie, a fost acuzat în special pentru omorârea a circa 8.000 de bărbați și băieți musulmani la Srebrenica în iulie 1995, cel mai mare masacru comis în Europa după cel de-al doilea război mondial.