CFR Cluj – eșec în primul tur preliminar al Ligii Campionilor

Ardelenii au avut soarta calificării în propriile mâini, după ce au marcat devreme în prima repriză de prelungiri și în condițiile în care Bălgrădean a apărat

De (R.C.)
CFR Cluj – eșec în primul tur preliminar al Ligii Campionilor

Ardelenii au avut soarta calificării în propriile mâini, după ce au marcat devreme în prima repriză de prelungiri și în condițiile în care Bălgrădean a apărat

CFR Cluj a fost învinsă aseară la lovituri de departajare, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor de campioana Armeniei, Pyunik Erevan. Campioana României a fost astfel eliminată din cursa pentru Liga Campionilor.

După ce în manșa tur scorul a fost 0-0, primele 90 de minute de la Cluj Napoca s-au încheiat 1-1. Ardelenii au avut soarta calificării în propriile mâini, după ce au marcat devreme în prima repriză de prelungiri și în condițiile în care Bălgrădean a apărat un penalty, în debutul celei de a doua.

Un gol marcat în minutul 119 de armeni, după o serie de erori ale lui Bălgrădean, au dus scorul la 2-2 și meciul la lovituri de departajare, tranșate de Pyunik cu 4-3.

Petrila, cu un șut în transversală, și Camora, ghicit de veteranul portar Yurchenko, au fost cei care ratat de la punctul cu var, în timp ce armenii au punctat de 4 ori, asigurându-și calificarea în turul doi preliminar al Ligii Campionilor.

CFR Cluj mai are o șansă să joace în cupele europene, urmând să evolueze în turul doi preliminar al Conference League.

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, după eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor în faţa grupării armene Piunik Erevan, că este foarte supărat şi trist, precizând că aceasta este cea mai mare dezamăgire a sa de când conduce formaţia ardeleană.

Reacția lui Dan Petrescu după meci

„E foarte greu de înţeles ce s-a întâmplat. Băieţii s-au bătut, au încercat… a fost un meci echilibrat, deşi parcă noi am avut mai multe ocazii. Ei au ratat şi un penalty şi credeam că acolo se termină meciul. Sunt foarte supărat şi trist, e greu să îmi găsesc cuvintele. E cea mai mare dezamăgire a mea la CFR Cluj această eliminare. Practic nici n-am pierdut dubla, am făcut 0-0 şi 2-2, dar la penalty-uri n-am câştigat niciun meci în carieră, parcă sunt blestemat. De dimineaţă nu mi-a plăcut nimic. În ziua meciului doi jucători s-au accidentat, n-am mai avut asta de mult. Nu cred că de asta am fost eliminaţi, dar parcă prea multe ghinioane. La 1-0 mă mai gândeam că pot să egaleze, dar la 2-1 nu credeam că vor reuşi să mai înscrie mai ales după ce au ratat penalty. Cu atât e mai mare dezamăgirea şi încă o dată s-a dovedit că fotbalul e imprevizibil şi e posibil orice”, a afirmat el la postul Digisport, informează Agerpres.

 

sursa foto FB CFR Cuj

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Multumesc CFR-ULUI,ca m-a distrat pierzand cu ”glorie”,d’a si fiindca am pariat numai pe succesul echipei armene, in toate privintele-x2,calificare,etc.Ce zice autorul ca Cfr a avut calificarea in propriile maini,nu era adevarat dupa ratarea de 11 m a lui Pyunic,exact dupa acea ratare am pus ca va fi egal,si cota era deja 9,25 si am prins-o.De altfel ca regula generala poti paria 80% ca sportivii romanesti pierd ,in orice sport ar concura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.