SF Politic – Deciziile omului politic sunt hilare, tâmpite, caraghioase, anoste sau periculoase!

Sigur că făcea pe nebuna, Bobolina, când pedelistă, când liberală, când pesedistă, când useristă. Sigur că înflăcăra imaginaţia bărbaţilor punându-i pe jeratic şi bântuindu-le nopţile! Era nelipsită de la sindrofii, de la întruniri şi de la tot felul de ceremonii. Se amestecase în războaiele informaţionale până în vârfu’ urechilor. Bulversa inimile politicienilor. Îi vrăjea pe jurnalişti. Se dezbrăca în văzul lumii, aiurita, zău că da. Îşi mângâia pulpele, încet, încet. Îşi atingea sfârcurile în joacă.

Toţi se dădeau în vânt după ea, o căutau cu fervoare. Să-i smulgă un surâs. Să fie biciuiţi de ochiul ei. O atingere a ochiului ei necruţător era ca un medicament. Ce nebunie! Ce tevatură! Ce extaz nebun! Ai fi zis că-i o amazoană venită din Bankusai să ne salveze pe toţi din ghearele lui Pitoşkin, senatorul PSD, monstrul ficţional al tuturor timpurilor acvatice. Bineînţeles că toată lumea a aşteptat ca Bobolina să se lupte cu Pitoşkin, senatorul PSD, pe viaţă şi pe moarte aşa, ca-n filmele cu capă şi spadă, bătălie pe viață și pe moarte. Aşteptau cu toţii să-l răpună cu sabia de lumină veche ascunsă în trupul ei de un vrăjitor din ultima lumină duminicală pe care au văzut-o popoarele acvatice digitalizate şi fragmentate cu puţin timp înainte de venirea ploii informaţionale trandafirii de dincolo de orizontul nostru vizibil. Înamorații!

Ţineau mortis cu toţii ca Pitoşkin, senatorul PSD, să fie dezvirginat de o fiinţă fabuloasă pentru ca mai apoi, odată învins personajul malefic, ei să se destrăbăleze împreună cu ea. Pricoliciul de la Arsenal a venit la mine să mă tragă de limbă. Mi-a zis că eu trebuie să ştiu ce-i cu Bobolina, de unde a apărut şi ce are de gând. Hai, văluritule, s-a rugat pricoliciul trăgându-se de mustăţi, zi-mi care-i şpilu’ cu trestia asta frumoasă şi rece. I-am îmbiat pe toţi cu măsline şi cu vin de Bungali, vălurindu-mi valurile electrizate şi electrizante.

Apoi le-am spus nişte poveşti despre fiinţe de sticlă venite din stele la sfârşitul verii trecute şi despre nişte circari de la circul acvatic din Marsila Mole care înghiţeau focuri şi şerpi vii şi fabuloase incredibile. Apoi le-am spus că București nu e-n puterea lui Pitoşkin, senatorul PSD, dar ei nu m-au crezut. Apoi le-am spus despre electricitate. Suntem fiinţe electrice. Din acest punct de vedere, imaginea unora ne electrizează. Cădem într-o cursă aproximativ electrică. Imaginea este o chestiune de polaritate din acest simplu motiv.

În acest punct delicat și vălurit, se află eroarea multora. Ei nu au în sânge arta polarizării. Impun bariere. Se îndepărtează. Memoria mare, amintirile fugare, prejudecăţile şi multe altele împiedică polarizarea. Imaginile sunt confuze. Mesajul e perceput defectuos. Deciziile omului politic sunt hilare, anoste sau periculoase! Dacă vrei să-ţi construieşti o imagine puternică atunci trebuie să înveţi câteva lucruri despre electricitate. M-au întrebat cuprinşi de înfrigurare. Fără doar şi poate. Valorile de acelaşi semn se resping.

Tocmai aici descoperim negocierea, armistiţiul, manipularea. Căci dacă semnul electric e acelaşi nu vă aflaţi pe poziţii deterministe. Aveţi libertatea de a juca. Fiţi electrici şi electrizaţi. Prin discurs. Prin privire profundă şi aţâţătoare. Prin gestică. Electricitatea e arma secretă și a omului politic şi a nebunei de Bobolina iar electrizarea este, fără îndoială, modul lor secret de operare. Ne fâsticesti, vălurituleeee! Poate că vă lipseşte credinţa, le-am spus la sfârşit. Ei s-au văitat. S-au bocit. Iar dacă Pitoşkin e răul, atunci Bobolina va cădea sub vraja lui. Căci lupta femeii cu Pitoşkin, senatorul PSD, ascunde dorinţa ei neruşinată.

Aşa le-am zis şi-apoi i-am îndemnat să găsească grabnic o nouă jertfă care să fie dusă lui Pitoşkin, senatorul PSD, pentru a-i adormi vigilenţa. Ei m-au bombănit şi mi-au zis de la obraz că dacă aş vrea aş putea schimba mersul lumii dar lucruri tainice m-au împiedicat să le dezvălui lucrarea despre artele navigaţiei care surpă vulgaritatea lumilor acvatice. Vulgaritatea se naşte şi guvernează superficialul, atingerea şi suprafeţele care alcătuiesc aparența martorului inclus. Corpul este un negativ al aparenţei, este o profunzime, aparența ţinându-l prizonier, oferindu-l fiinţei adormite. Artele privirii sunt ale furtunilor oceanice.

Artele privirii sunt armele din războaiele semantice, cele mai ciudate arme. Războaiele semantice ale corporalităţii înghit martorul inclus, îl revendică violent, și-l atribuie cu aroganță. Găinațul o să ne îmbogățească peste noapte. Pricepi, Johnson B. Johnson? Unde te uiți, lasă, nu te mai zgâi după Bobolina, îți ziceam, l-am tras de limbă pe un beltonian din Tripoli, o să vindem găinațul fabuloaselor acvatice de la circul din Varșovia, ăia habar n-au că stau cu curul lor pătrat pe un purcoi de bani, ușor de dus de nas, mă îngrijesc eu, comoara lui Bibescu e un pârț pe lângă averea uriașă care stă să ne cadă-n poală, nu dormi, fii atent la mine Johnson B. Johnson, neam de neamul tău n-a visat asta, eu sunt cheia tuturor visurilor tale, o să devii un mare scriitor, o să te bați pe burtă cu nobeliștii, o să înșfaci toate premiile Grammy, te fac pianist, pompadură, tenor cu ștaif, miliardar pe bune, stai să trag o dușcă, vai ce m-am ambalat!

Dar eu nu sunt Johnson B. Johnson! Iar Potloghin de la brutărie e un derbedeu fără de pereche, cum mai visează el să se facă îmbogățit peste noapte. Asta e, visele de imbogățire se manifestă cu violență. Violenţa este graba către schimbare a corporalităţii privită ca negativ al aparenței. Ploaia informaţională de dincolo de orizontul vizibil este şi ea fie negativ al aparenţei, fie orgasmul, fie atribuirea de sens sau aflarea sensului ultim. În toate descoperim naivitatea noastră, teama noastră de adâncurile oceanului virtual, de profunzime dar şi nepotolita dorinţă de a fi înlănţuiţi în ritm. Vrem să ne dăruim văluririi electronului ca şi cum am fi aspiraţi înlăuntru.

Fizicianul Alfred Jay a descoperit chestia asta, pot să jur, pe bune că nu vă mint. Fizicianul Alfred Jay, a trimis și un email unui grup de politicieni români din noua generație, ieri pe la prânz. Nouă ne-a parvenit informația prin mijlocirea unui ofițer acoperit din SIE care lucrează cu jumătate de normă pentru MOSAD. Se pare că bunicii lui Alfred Jay au trăit în Transilvania pe la 1867 și că au emigrat în America. Bun, ăsta e romanțul. Dar fizicianul are legături puternice cu monarhiile galactice de dincolo de centura de asteroizi ai planetei Jupiter. Monarhiile de acolo au foarte multă putere în galaxie și nici chiar americanii nu ar putea să le țină piept într-o confruntare spațială. Politicienii români din noua generație sunt de sorginte corporatistă și nu sunt sub influență rusă nici turcă.

S-au școlit la Oxford și Harvard dar, se pare, nu au fost racolați încă de CIA. CIA nu i-a considerat de interes din moment ce toată planeta e sub control american. Fizicianul Alfred Jay a mărturisit în email că iubește România și că i-ar plăcea să se retragă în Bucegi în câțiva ani. El e de părere că schimbarea apropiată a câmpului magnetic terestru va da o șansă majoră României să iasă de sub toate influențele geostrategice nefaste care au chinuit-o atâta amar de vreme. O monarhie galactică în România, instaurată în exact momentul bulversării magnetice planetare, ne va aduce iar pe val, deschizând o eră de mari prefaceri economice, culturale și sociale.

Oamenii noștri din Istanbul, din Moscova, din Londra, din Washington, din Paris și din Roma se arată gata de luptă. Iar noi? Păi o să blogărim și o să stârnim românii pe Facebook și pe Twitter, gata, gata să schimbăm lumea, să descoperim Atlantida, să dăm nas în nas cu dinozaurii congelați din Siberia, să prindem cometele de coadă…Nu înlăuntrul materiei fiindcă materia nu există. Materia este lipsită de un sens ultim pentru că materia este de fapt o proprietate a aparenței. Eroticele secretului animă dorinţa. Secretul este al sensului ultim, construit nu spre vraja formelor ci pentru raţiunile subtile ale roirilor cuantice. Roiurile cuantice însufleţesc fiecare atotcuprinzător specific înamorat de propria lui corporalitate.

El se află într-o aparentă cădere liberă către adâncurile oceanului virtual. Valurile înspumate îl împing inevitabil către inelele magice flămânde care străjuiesc corporalitatea ultimă a aparenţei, miraculosul atotcuprinzător.