Deciziile omului politic sunt perverse, ticăloase, ascunse, arogante, părtinitoare, partizane sau distrugătoare!

 Din când în când, bulversate fiind câmpurile magnetice, lumea politică din București, cu tot cu liberali reformați, pesediști moscoviți, userișiti sorosiști, pedeliști de-ai lui Biden, o lua razna cu totul. Din acel întreg amalgam de forme strivite şi răsucite se năşteau felurite fiinţe care clădeau tuturor multă bătaie de cap. Unele erau năroade, altele îngrozitor de inteligente. Cum păreau a fi indestructibile, lumea începuse să le tolereze, să le ocolească sau pur şi simplu să le ignore. Nu se mai mira nimeni atunci când, dimineaţa, prin pîcla liliachie, vîjîia prin văzduh cîte-o bicicletă argintie cu aripi de liliac şi cap de crocodil care se răstea la cîte-un trecător grăbit:

– Hei, tipule, cît să fie ceasul?!

Uneori, seara îi aud pe gardieni tropăind pe trotuar, gata, gata să-l burduşească pe cel care s-ar prezenta a fi universul plin de universuri în duba lor argintie. Am o oarecare simpatie pentru aceşti vajnici apărători ai ordinii publice.

Deschid fereastra şi îi îmbărbătez. Ei mă salută cu mâna la chipiu, pocnind din călcâie, ducând mâna în mod mecanic la chipiu. După ce se pierd prin aburul inserării, eu mă privesc îndelung în oglindă şi-i fac cu ochiul văluritului meu ştiind că personajele mele erau cât pe-aci să se răzvrătească, să ia cu asalt ultimul sens. Formele registrului de navigaţie, fabuloasele, se răzvrătesc uneori cuprinse de fervoarea cunoaşterii ştiinţifice. Vor să arunce în aer circul acvatic nevăzând taina lucrării noastre electromagnetice.

Regele mărilor vrea să se preschimbe într-un albatros imperial, ah ce teribili sunt albatroșii imperiali. Contraamiralii vor să se metamorfozeze într-un apus de soare pe mare.

Văluririle, multiplicantele mele, vor să ajungă preotese. Împăratul Owagama ia legătura cu spionii şi le promite un diamant de lumină veche cerându-le în schimb să-l transforme în sunetul primordial pentru a gâdila urechiușele unei contese suave care are un castel formidabil nu departe de Touluse. Petre Petrache tunelează crunta realitate preschimbându-se din când în când în Marmeidillah, peştoaica peştoaicelor.

Domnișoara Margareta se metamorfozează şi ea. Doar, doar o să găsească, vai, comoara lui Bibescu. E fie punct, fie principiu sau gramatică perversă a universului plin de universuri. Toate se preschimbă, ficțiunile, oamenii, personajele, întâmplările, revoluțiile, continentele, speciile, ideile, filozofiile.

Circul acvatic din Marsila Mole e fie un unu care se multiplică, fie nor trandafiriu fie doar punct ce va intra în vibraţie miraculoasă în clipele imediat următoare iar eu pendulez între prezent, trecut şi viitor fiind un punct aflat în vibraţie. Corpurile sunt în derivă. Celulele se hârjonesc prin valurile înspumate chemându-se unele pe altele. Infinite sunt mişcările corpului urmând credinţa. Cercul magic al mişcării apelor conţine o infinitate de coduri. Dacă axa longitudinală se sfârşeşte la mijlocul bolţii cereşti, imaginarul e asemenea unui turbion.

– Ne vom lupta pe potriva cu nimicnicia şi ipocrizia, spuse o broască ţestoasă ieşind cumva la liman dintr-una din bătăliile războaielor semantice. Dacă axa transversală e prea rigidă, atunci vom fi sortiţi slugărniciei şi doar revelaţia ne-ar putea sustrage violent nemerniciei şi compromisului! Poate că momentul naşterii nu e guvernabil şi imaginarul, conţinându-se, are o târzie descoperire a sa. Axele imaginii sunt conţinute în numerele fiinţei şi în van am încerca să le schimbăm, dragii mei Alseda Mantali, sosită din Tauwa Cetao, Brollo, gabierul, guvernatorul din Nulome, Erzamo Marachet, Fifi Baston, Izolba Verhoveen, Haralambie şi Petrovici, Weng Shu, şeful serviciilor secrete din Kumpala, Agamemnon, dirigintele poștei, Aghiman Cazabran, Andreas, directorul de la exploatările miniere subacvaticei de sticlă, Brambulo, bancherul, colonelul Sharun, comisarul Terente, contele Monelli, doctorul Spiridon, domnul bărzuliu liliachizos, domnul Lubomir, directorul băncii comerciale, Eliodor Barazol, Bhartola Bharola, comisarul Agamemnon, Don Milanese, madam Zenobia, Klaps, antrenorul de fug-gi.

Dragonul mărilor liliachii zise, că, după părerea lui, domnișoara Margareta avea dreptate să-l apere pe poetul mării de vreme ce axele imaginii sale nu putea fi schimbate cu una cu două.

Caracatiţa portocalie strigă că şi ea e de partea literatului şi că simţise şi ea, din plin, cum ficţiunea generalizată şi generalizantă otrăvea bogăţia de minuni a lumii.

Rechinul melancolic negă orice amestec în chestii ficţionale.

Marmeidillah, peştoaica peştoaicelor, mărturisi că amiralul ei bâiguise ceva despre o posibilă ficţiune atunci când se afla pe patul de moarte.

Ştiuca electrică sau, mai bine zis, Geta Eterica, râse în hohote şi spuse ca-n singurătate văzuse totul foarte clar, dar chiar foarte clar.

– Ce-ai văzut, dragă? întrebă murena indigo, maliţioasă şi ţâfnoasa.

– N-ai auzit? se strâmbă ştiuca electrică sau, mai bine zis, Geta Eterica. Am văzut tot ce era de văzut. Într-o clipă! Stăteam întinsă-n pat şi mă uitam în tavan. Mă dureau ochii de-atâta alb, alb, alb văluritor…

– Şi?! întrebă Petre Petrache tremurând foarte tare de emoţie.

– Şi cum stăteam aşa, am văzut totul.

– Şi?! strigă neliniştită, Daria Capucino.

– Şi m-am dus în bucătărie şi-am luat un cuţitoi şi mi-am tăiat gâtul!

– E clar! Oracolul tău ţi-a jucat o festăăăăă nasoală de tot!

– Împăratul Owagama ar plăti bani grei oracolului nordicelor ca să afle care numere îi anunţau un destin implacabil. Regele mărilor are o numărătoare magică adusă din inima orientalelor iar savanţii desueţi vorbesc uneori despre numerele tainice care guvernează corporalitatea în artele navigaţiei, am zis eu cu aplomb căutându-l din ochi pe nebunul de Pitoşkin care trebuia să fie pe undeva, bine ascuns în spatele elefantului roz.

Mişcările corpului în imensitatea oceanului fie digital, fie virtual, sunt pecetluite de axe determinate. Iar codurile sunt definiţia şi, avându-le, putem reinterpreta imperfecţiunea, extraordinara imperfecțiune. Insurgența este explicitarea forţei imaginarului. Iar forţa imaginarului este împotriva dictatului şi autorităţii colectiviste.

Comunităţile acvatice şi nu colectivităţile sunt ţinta piraţilor veniţi de dincolo de orizontul vizibil. Spionii produc fenomene stranii. Borges a trăit asemenea momente construind o altă realitate din povestirile science fiction scornite de mine.

Pe când lucra în Tambo Tamboree şi se întorcea de la muncă, de la exploatările marine de diamante de lumină veche, Borges deschidea reţeaua digitală, se bagă sub duş, îşi făcea nişte cartofi prăjiţi, golea în grabă o sticlă de sirop de trandafiri şi apoi îşi lipea urechea de perete. Se întâmplau lucruri ciudate dincolo, în corporalitatea ficţională a casei în care locuia cu chirie, se auzeau scârţâituri, gemete, râsete, un şuierat la fiecare jumătate de oră, trosnete, de parcă o uriaşă corabie ar fi intrat într-un recif de corali zdrobindu-se.

Văzuse şi auzise lucrul acesta într-un film bestial cu piraţi despre care îmi povestise de nenumărate ori. Dar știam eu că Borges mințea cu nerușinare. Și nici nu era Borges în carne și oase. Era omul lui Băse, Mircea Cărtărescu. Ba nu, era omul lui Liiceanu, Mircea Cărtărescu. Dar stai, poate era Cristian Tudor Popescu. Dar stai, era de fapt Cristian Pîrvulescu, omul antioccidental sau Omul Recent. Dar stai, că ăsta era omul lui Patapievici. Băi, hai că am luat-o razna rău de tot.