Partidul Florăreselor ia fața Partidului Național Liberal

Acu’, să vezi, Tudor Arghezi îmi șoptește că Partidul Florăreselor de pe Lipscani ia fața Partidului Național Liberal în ultimele sondaje. În sfârșit! Otto Roth anunță că PSD din Banat proclamă înființarea Republicii Bănățene. Zis și făcut. Anghelache, arhivar în Timișoara, trimite o depeșă unui frate de-al lui din București care era vatman la tramvai.

Depeșa, în mod curios, ajunge în București după o sută de ani. Zilele trecute, tușa Floarea, află povestea asta de la o colegă de-a ei de la Oficiul Poștal nr.11. Getuța, draga de ea, îi zice, să vezi și să nu crezi. Adică românii din Timișoara așteptau ajutor din partea țării, gata, gata să iasă cu arma-n mâini în stradă. Stai dragă, să vezi, armata sârbă vine peste ei în Banat și după aia vine armata franceză, ce tevatură. Și PSD e capul răutăților? Păi da. Dar e PSD-ul de atunci, dragă. Tot un drac. Deci, să recapitulăm, fii atentă!

Social-democrații din Ungaria pun mâna pe Banat. Sârbii apar și ei. Vin și francezii. La Paris, calimeră internațională. Și Banatul se trezește rupt în două. Și adică acum Parlamentul nostru ar trebui să ia bucata aia sârbească înapoi?! Păi așa ar trebui, Getuțo. Nu fac ăștia chestia asta că-s niște papă-lapte! Știi, dragă, Anghelache, arhivarul, a fost un român adevărat. Dacă puneau mâna pesediștii pe depeșa lui îl spânzurau fără prea multă vorbărie. Auzi, tu înțelegi ceva din politica asta?

Nu înțeleg, dar România e una, așa să știi. A zis și la Pro TV. Lasă dragă, televizorul. Important e ce simte românul cu inima lui. Dar tu ce simți? Păi cum ce simt? Ce întrebare e asta? Păi când zic România, mă ia așa, ca un fel de căldură prin inimă. Zici tu? Așa zic, poți să mă crezi pe cuvânt. Adică ce-ai fi făcut tu în 31 octombrie 1918 dacă erai în Timișoara, zi drept, fără ocolișuri! Păi ieșeam în stradă, tu ce crezi?! Și te împușcau ăia în doi timpi și trei mișcări. Ei, lasă, nu te mai viteji. Dar stai că era să uit, Getuțo! Tu ești româncă get beget? N-ai zis că ai tăi și-au schimbate numele polonez în nume românesc în 1939? Ei și?

Tot cu inima iubesc eu România, ce crezi tu!? Dar acum să vezi! Cum fac eu de gardă la spital, mare comedie, nenicule! În toiul nopții, mă cheamă sora Filofteia cu o pricina cel puțin ciudată. Eu nu o cred. Poate că e obosită, mi-am zis. Sau poate că e foarte emoționată pentru că tocmai i-am zis că spitalul va trimite o delegație la Alba Iulia, în decembrie. Mă duc să văd despre ce este vorba. Un pacient, foarte gălăgios, mă ia la rost de cum mă vede. Îmi zice, vreau să ajung la Policlinică la recepție, că am scrisoare de la medicul de familie. Eu nu înțeleg ce vrea omul ăsta, sora Filofteia aproape dă în plâns. Spune-mi omule, ce dorești.

Omul, se mai liniștește. Zice că-l cheamă Mircea Ionescu și că e din Ferentari. Are o scrisoare medicală. Îmi arată scrisoarea, nu înțeleg însemnele de pe antet. Datarea scrisorii mă confuzionează și mai tare, zău așa. 3 octombrie 2018, ce e asta?! Păi m-am rătăcit prin spital, am apucat pe un coridor pustiu, am deschis o ușă, am auzit un zgomot asurzitor, ceva a bubuit în preajma mea, s-a făcut o lumină uriașă și m-am trezit aici, în salon, printre militari. Eu sunt bolnav cu nervii și vreau să ajun la neorolog să-mi dea scrisoare medicală sa-mi iau niște medicamente gratis și cam asta e, nu mai auziți de mine, gata, asta e. Consemnez că omul chiar vorbea ciudat. Spunea că pesedeștii și peneliștii au distrus sistemul medical românesc. Nu părea bolnav, ba dimpotrivă. Îl sun pe generalul Berthelot. Cred că e vorba despre un fenomen electromagnetic, îmi spune generalul.

O să vorbesc cu HG Wells să vedem despre ce este vorba. HG Wells ne transmite că e vorba despre o călătorie accidentală prin timp. Părerea lui e că românii din toate timpurile par stresați de un plictis istoric și de confuziune politică. O fi așa? Nu știu ce să zic așa că nu pot decât să consemnez aceste lucruri teribile și să-i dau dreptate lui HG Wells.