Consiliul Județean Buzăua a scos la licitație un contract de 216 milioane lei pentru reabilitarea și modernizarea drumului ce face accesul către obiectivul turistic Vulcanii Noroioși. Contractul vizează proiectare, execuție și asistență tehnică pentru un segment de 14,5 kilometri din DJ 102F și durează 42 de luni. Programul este finanțat din fonduri de la bugetul general, programul național de investiții Anghel Saligny.
„Tronsonul din drumul județean DJ 102F, ce va fi supus modenizării, este cuprins între km 0+000 și 8+800, și se regăsește pe teritoriul comunelor Berca și Scorțoasa (intravilan și extravilan). Acest tronson face legătura între DN 10 și Policiori, și reprezintă prima parte a drumului de acces spre Rezervația naturală Vulcanii Noroiosi, cea de a doua parte fiind drumul județean 220A, cu o lungime totală de 5,8 km, cu originea la km 0+000 în localitatea Policiori (intersecția cu DJ 102F la km 8+800) și destinația la km 5+800, la Rezervația naturală Vulcanii Noroioși. Lucrările de reabilitare și modernizare care vor face obiectul documentațiilor tehnice au o lungime de 14,505 km iar lățimile variază în funcție de specificul amplasamentului, dar permit execuția tuturor elementelor ce fac parte din structura drumurilor.”, este descrierea achiziției.
Ofertele se deschid în 4 octombrie, departajarea lor se face în funcție de preț, de experiența echipei de proiect și de metologia aleasă de implementare a obiectivelor din contract
Nu e numai problema drumurilor, dar si a lipsei indicatoarelor turistice (unele sunt acoperite de indicatoare spre anumite pensiuni), si chiar a lipsei marcajelor de pe traseele montane. Frustrarea este maxima atunci cand, dupa ce ti-ai rupt masina pe drumurile alea, vrei sa o iei pe jos spre obiectiv si iti dai seama ca nu ai cum sa ajungi pentru ca nu sunt semne. Ghizii locali au pus monopol pe trasee, te duc numai ei contra cost. Altfel, oamenii din zona sunt foarte binevoitori si incearca sa te ajute. Insa cei care ar fi trebuit sa te ajute (centrele de informare pentru turisti) si in care s-au bagat gramezi de bani ca sa faca asta, nu au facut nimic, iar in cazul fericit in care nu le gasesti inchise te ajuta doar cu o harta care nu corespunde cu realitatea din teren.