Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a sosit duminică într-o vizită neanunţată în Irak, în cadrul turneului în Orientul Mijlociu în care încearcă să reducă tensiunile declanşate în regiune de războiul dintre Israel şi mişcarea militantă palestiniană Hamas, transmite Reuters.
Biden a ajuns la Bagdad duminică seara, pentru prima dată de când conduce diplomaţia Statelor Unite, şi s-a întâlnit cu prim-ministrul Mohammed al-Sudani.
Secretarul de stat a aterizat pe aeroportul internaţional din Bagdad, a îmbrăcat o vestă antiglonţ şi s-a deplasat cu un elicopter Black Hawk în Zona Verde, o reminiscenţă a ocupaţiei americane în Irak după invazia din 2003. La reşedinţa ambasadorului american, Blinken a primit o informare despre ameninţările împotriva instalaţiilor americane, după care s-a îndreptat spre biroul prim-ministrului.
Este foarte important să trimitem un mesaj foarte clar oricui ar putea încerca să profite de pe urma conflictului din Gaza pentru a ne ameninţa personalul de aici sau din alte părţi din regiune: nu faceţi asta’, a spus Blinken într-o declaraţie de presă după întrevederea cu premierul al-Sudani.
La rândul său, acesta a promis să îi tragă la răspundere pe autorii atacurilor cu rachete împotriva a trei baze din Irak care găzduiesc trupe ale coaliţiei internaţionale: Ain al-Asad în vest, o bază militară de lângă aeroportul din Bagdad, şi Harir din oraşul Erbil, în nord.
Blinken va pleca mai târziu spre Turcia, unde aveau loc deja proteste.
Gruparea irakiană Kataib Hezbollah, sprijinită de Iran, a emis sâmbătă seara un avertisment că o eventuală vizită a lui Biden va fi întâmpinată cu ‘o escaladare fără precedent’.
@PACIFICAT UMERETIEVO
-irakienii au avut deja mai multi presedinti kurzi,
unu a stat in comă tot mandatu,
jalal talebani,parca.
-a stat in coma ca ariel sharon,
un comentariu precedent a fost #cenzurat.