Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, au pledat marți, în plenul PE, pentru o creșterea rapidă a capacităților europene de apărare care să meargă mână în mână cu susținerea Ucrainei, în contextul în care Kremlinul ‘cheltuiește pentru apărare mai mult decât întreaga Europă’.
‘Ordinea securității europene este zguduită și multe dintre iluziile noastre sunt spulberate. După încheierea Războiului Rece, unii credeau că Rusia ar putea fi integrată în arhitectura de securitate economică și de securitate a Europei, iar alții credeau că ne putem baza la nesfârșit pe protecția deplină a Americii. Așa se face că ne-am coborât garda. Ne-am redus cheltuielile de apărare obișnuite de la o medie de 3,5% până la jumătate din asta’, a spus șefa executivului UE în plenul PE.
‘Am crezut că ne bucurăm de un rezultat al cultivării păcii. Dar în realitate, ne adânceam un deficit de securitate. Vremea iluziilor a trecut acum. Europa este chemată să se ocupe mai mult de propria apărare. Nu într-un viitor îndepărtat, ci de astăzi. Nu cu pași treptați, ci cu curajul pe care situația îl impune. Avem nevoie de o creștere semnificativă în apărarea europeană. Și avem nevoie de ea acum’, a subliniat Ursula von der Leyen.
Ea a spus că există o nevoie urgentă de a furniza Ucrainei resursele militare de care duce lipsă și să-i furnizeze garanții solide de securitate.
‘Dar acest moment de evaluare nu este doar despre Ucraina. Este despre întreaga Europă și securitatea întregului nostru continent. (Președintele rus Vladimir) Putin a dovedit din nou și din nou că este un vecin ostil. Nu se poate avea încredere în el, poate fi doar descurajat. Și știm că complexul militar al Rusiei produce mai mult decât noi. Dacă ne uităm la cheltuielile militare în termeni reali, Kremlinul cheltuiește mai mult decât întreaga Europă’, a mai spus șefa CE.
Ea a explicat de ce este esențial ca să fie mobilizate bugetele naționale pentru investiții în apărare.
‘Astăzi cheltuim mai puțin de 2% din PIB-ul nostru pentru apărare. Orice analiză arată că avem nevoie de mai mult de 3%. Deci este evident că grosul noilor investiții trebuie să provină de la statele membre. De aceea activăm clauza națională derogatorie, prevăzută de noile noastre reguli fiscale. Și propunem ca ea să fie declanșată într-un mod controlat, limitat și coordonat pentru toate statele membre’, a mai spus ea.
‘Statele membre ar putea mobiliza până la 650 miliarde de euro în următorii patru ani, adăugând până la 1,5% din PIB la bugetele lor de apărare în următorii 4 ani. Este ceva masiv’, a subliniat Von der Leyen în fața eurodeputaților.
Ea a vorbit și despre noul instrument financiar propus Consiliului European, SAFE, pentru a finanța investițiile în apărare.
‘Le oferim statelor membre până la 150 de miliarde de euro în credite pentru a investi urmând câteva principii de bază. S-ar putea concentra asupra a câtorva domenii de capabilități strategice, de la apărare aeriană la drone, la securitate cibernetică – ca să maximizeze impactul investițiilor noastre. Aceste credite ar trebui să finanțeze achiziții de la producătorii europeni, pentru a stimula industria noastră de apărare’, a mai spus Von der Leyen, pledând de asemenea ca aceste contracte să fie multianuale, pentru a da industriei predictibilitatea de care are nevoie.
În final ea a vorbit și despre fondurile de coeziune, în privința cărora există acum posibilitatea de a fi utilizate pentru a finanța investițiile din apărare, dacă statele membre doresc acest lucru.
‘Cu toții ne-am dori să trăim vremuri mai pașnice. Dar sunt încrezătoare că, dacă dezlănțuim puterea noastră industrială, putem restabili descurajarea împotriva celor care vor să ne facă rău. A venit timpul să construim o Uniune a Apărării Europene care asigură pacea pe continentul nostru prin unitate și putere. Este momentul Europei și ne vom ridica la înălțimea așteptărilor’, a mai afirmat Ursula von der Leyen.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
UE comite jaf și crimă organizate cu complicitatea guvernelor, împotriva oamenilor de rând din țările componente, care nu mai pot supraviețui de pe o zi pe alta, sărăciți de acești indivizi incompetenți și interesați doar de putere și averi fabuloase.