Gigi Becali dă afară jucători

Gigi Becali nu glumește! A chemat doi jucători pentru rezilierea contractelor! Cei vizați l-au nemulțumit prin jocul lor

Gigi Becali dă afară jucători

Gigi Becali nu glumește! A chemat doi jucători pentru rezilierea contractelor! Cei vizați l-au nemulțumit prin jocul lor

Mai sunt șapte etape până la încheierea acestui play-off și FCSB se află pe primul loc, dar lupta cu CFR Cluj și Universitatea Craiova este departe de a se fi încheiat. Chiar sâmbătă are loc la Craiova întâlnirea directă cu Universitatea și un eșec al bucureștenilor ar duce la o nouă schimbare de lider.

În plus, campioana en titre are și probleme de lot, Olaru, Șut și Dawa, adică trei piese grele, fiind accidentați. În ultima rundă, FCSB a învins greu la București, din penalty, pe U Cluj, meci mai slab făcut de echipa lui Elias Charalambous, dar terminat cu bine.

Deși a câștigat, Gigi Becali a fost un car de nervi și a comunicat decizia de a renunța la serviciile a trei jucători intrați pe parcursul partidei.

Cei trei care o vor părăsi pe FCSB în vară sunt Alexandru Musi, Alexandru Băluță și Malcom Edjouma.

Musi se află și pe lista lui Dinamo și ar putea fi dat la schimb cu Dennis Politic, care ar putea ajunge la rivala de moarte a formației din „Ștefan cel Mare”.

„Am fost numai noi pe teren. Bîrligea n-a fost în formă, Musi nimic, mai bine îl băgam pe Toma. Tănase accidentat… Miculescu a dat gol, și-a făcut treaba, ce să spun de el?

Pot să spun de Baba, de Edjouma… Baba mai e cum mai e, dar Edjouma e pericol pentru noi. O să facem o curățenie, o să vedeți. Am zis că intră Musi, că face… Era să îi rupă mingea piciorul.

Trei din seara asta nu o să mai fie oricum. Edjouma, Musi și Băluță. Ai mingea la tine, om în toată firea, să-ți fie frică, să nu știi ce să faci cu ea. L-am băgat ca să vedem ce e și să ne lămurim odată“, a declarat Becali la Digisport.

Și, de această dată, pare că așa va proceda, el anunțându-i deocamdată pe Băluță și Edjouma că îi așteaptă să vină pentru semnarea rezilierii contractelor.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.