Interviu cu istoricul de artă Gabriel Badea-Păun despre arhitectul Edmond Van Saanen-Algi

“Am iubit viaţa frumoasă – Florile, Cerul, Natura, prietenii şi prietenia. Muzica, pictura, iar mai presus de tot, curăţenia Sufletească”

În preajma Crăciunului anului 1937, arhitectul român Edmond Van Saanen-Algi scria aceste cuvinte cu valoare de testament spiritual. O personalitate complexă, aproape necunoscută la noi, descoperită la mai bine de 80 de ani de la moartea sa şi redată patrimoniului nostru cultural de către istoricul de artă Gabriel Badea-Păun, care, recent, şi-a lansat la Bucureşti volumul Edmond Van Saanen-Algi. De la Baletele ruseşti la Palatul Telefoanelor, scris împreună cu Oana Marinache. Cartea este o bijuterie editorială, apărută în condiţii grafice deosebite la Editura Istoria Artei.

Gabriel Badea- Păun, după ce a făcut studii strălucite de istorie şi istoria artei la Bucureşti, şi-a ales ca loc al hoinărelii intelectuale Parisul. Tot aici, la Universitatea Paris IV Sorbona, şi-a luat doctoratul în istoria artei cu o teză despre Antonio de La Gandara, un portraitiste de la Belle Epoque. Cât încă se afla în România, a organizat două expoziţii consacrate unor personalităţi din Familia Regală a României – Elisabeta, Doamna şi Regina României, 1834-1916 şi Principesele române şi a publicat mai multe volume, dintre care amintesc: Monarhi europeni. Marile modele, 1848-1914; o antologie adnotată din versurile lui Carmen Sylva, Versuri alese. La începutul anului 2009 a fost decorat cu ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler şi, în 2010, de către MS Regele Mihai I cu Medalia pentru Loialitate Regele Mihai.

Scrierile sale de specialitate s-au bucurat de un succes deosebit în mediile culturale europene, dar şi în cele americane, cum ar fi The Society Portrait from David to Warhol (publicat la Londra şi New York în 2007 şi la Paris în 2008), Le style Second Empire. Achitecture, décors et art de vivre, Paris (a apărut în 2009, la celebra editură franceză Citadelles et Mazenod). Tot în 2009 a publicat volumul Mecena şi comanditari. Artă şi mesaj politic, Bucureşti, 2009 (editura Noi Media Print).

Iată că revenirea sa acasă, în acest miez fierbinte de vară, coincide cu un nou eveniment editorial, cu scoaterea din uitare a arhitectului, desenatorului, pictorului, compozitorului şi dramaturgului Edmond Van Saanen-Algi.

Gabriel Badea Păun alături de istoricul de artă şi cercetătorul Oana Marinache, coautorul volumului, şi John Chrissoveloni

Aş dori să-mi spui cum l-ai descoperit pe Edmond Van Saanen-Algi, un necunoscut chiar şi pentru specialiştii noştri în istoria arhitecturii? Şi ce anume te-a determinat să treci de la descoperire la documentare şi, în final, la construirea unei cărţi-document?

Nu ştiu cum să interpretez tăcerea care a înconjurat numele lui Edmond Van Saanen-Algi şi faptul că Grigore Ionescu şi Gheorghe Curinschi-Vorona nu îl menţionează în monumentalele lor lucrări consacrate istoriei arhitecturii româneşti. La conferinţa de prezentare a volumului din 4 iunie 2015, la Caru’ cu Bere, fostul arhitect-şef al Capitalei din anii ‘80, Alexandru Budişteanu, care se afla în public, a spus că numele lui era cunoscut arhitecţilor, dar că nu era pomenit din cauza consonanţelor neerlandeze ale patronimului său.

Cred că de fapt mulţi dintre arhitecţii străini care au lucrat pentru o anumită vreme s-au stabilit sau erau născuţi din părinţi străini în Moldova şi în Ţara Românească, apoi în România celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea şi a primei jumătăţi ai secolului trecut nu au fost, decât cu mici excepţii, deloc studiaţi până foarte de curând. Aceasta după anii ‘90, când s-a născut interesul pentru arhitectura eclectică de tip Ecole des Beaux-Arts, recuperată chiar şi în Franţa foarte târziu.

La interesul academic venit din partea arhitecţilor şi istoricilor s-a adaugat mai recent cel al unui mic segment al societăţii civile interesate de conservarea clădirilor de interes patrimonial sau ambiental şi care par a fi sortite unei distrugeri sistematice căreia cu mare greutate i se face faţă.

Pe Van Saanen-Algi l-am „descoperit” pe când lucram la documentarea pentru un alt volum al meu, Pictori români în Franţa (1834-1939), apărut la Editura Noi Media Print din Bucureşti în 2012 şi care conţine un repertoriu al pictorilor români care au făcut studiile, au expus sau au călătorit în Hexagon în acel interval de timp.

Între ei se găsea şi Van Saanen-Algi cu expoziţia sa din 1914 dedicată baletelor ruseşti la Galeria André Devambez. Întrebând la Bucureşti, doamna Georgeta Filitti mi-a semnalat prezenţa unui bogat fond arhivistic Van Saanen-Algi la Biblioteca Naţională a României, pe care dumneaei îl şi parcursese şi despre care publicase un articol care m-a ajutat foarte mult când am început cercetarea mai aprofundată a ceea ce devenise noul meu subiect de studiu.

Ulterior am aflat că fondul păstrat de Biblioteca Naţională nu este decât o parte a bogatei arhive a lui Van Saanen-Algi încredinţată spre păstrare de arhitect prietenului lui, Alexandru Saint-Georges, fondatorul muzeului omonim.

Muzeul Naţional de Artă, Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naţionale conservă şi alte documente provenind din acest fond. Acestea le-au fost atribuite la începutul anilor ’50, când au fost desfiinţate fundaţiile şi muzeele private.

De asemenea, şi în arhiva istorică a Ministerului Afacerilor Externe s-au mai păstrat dosare despre activitatea lui Van Saanen-Algi în ceea ce priveşte evaluarea şi redecorarea unor legaţii ale României în străinătate.

Şi dacă iniţial cercetarea mea se limita la Van Saanen-Algi desenator, graţie Oanei Marinache, o tânără cercetătoare a istoriei arhitecturii româneşti, autoare deja a mai multor volume remarcabile, am decis să semnez în coautorat volumul apărut la Editura Istoria Artei. Cercetarea s-a extins astfel pe tărâmul arhitecturii. Oana, cu multă răbdare, perseverenţă şi dăruire, a reuşit să se descurce în hăţişul dosarelor cu autorizaţii de construcţie din Arhiva Primăriei Municipiului Bucureşti şi să îmbogăţească volumul cu documente numeroase reprezentând planuri ale construcţiilor proiectate sau la a căror modificare a intervenit Van Saanen-Algi.

În completare, domnul John Chrissoveloni ne-a pus la dispoziţie arhiva fotografică de familie. Aportul său a fost definitoriu, întrucât a contribuit şi financiar, alături de doamna Mihaela Stoica, la tipărirea acestei cărţi despre arhitect. Le mulţumesc şi aici.

Doi prieteni, doi aristocraţi la Jockey Club, Gabriel Badea Păun si istoricul de artă şi colecţionarul dr. Adrian Silvan Ionescu

Ca istoric al artei, cum îl priveşti pe Van Saanen-Algi, cu ochii cercetătorului, cu cei ai iubitorului de frumos sau cu ochii celui care iscodeşte destinele unor oameni speciali, uitate pe nedrept de posteritate?

Purgatoriul în care a fost uitat Van Saanen-Algi vreme de optzeci de ani, la fel ca mulţi alţi arhitecţi sau artişti, este nu numai nedrept, dar şi de neînţeles. El este creatorul – adevărat în colaborare – a două clădiri emblematice pentru Bucureştiul interbelic, Academia de Ştiinţe Economice şi Palatul Telefoanelor. Nimeni care trece prin Capitală nu le poate ignora. Sperăm ca trecătorii să aibă măcar limitata curiozitate de a citi plăcuţa explicativă care a fost nu de multă vreme plasată pe faţada edificiului. În răstimpul scurtului meu sejur din această vară în Bucureşti, am văzut turişti străini care o citeau, dar oare printre bucureşteni sunt mulţi care o fac? Găsesc această indiferenţă foarte tristă.

Ca arhitect pregătit vreme de un an (1902) la Politehnica de la München, iar apoi la Şcoala de Arte Frumoase de la Paris (între 1905 şi 1914) Van Saanen-Algi este unul dintre arhitecţii din elita acestei bresle din perioada interbelică. Încă de la întoarcerea sa în România, în 1915, abeneficiat de două comenzi însemnate: transformari ale anexelor Conacului Jean Chrissoveloni de la Ghidigeni (în judeţul. Galaţi) şi amenajarea Legaţiei Greciei la Bucureşti (1916), comenzi la care a avut acces şi datorită cercului familial (cel de-al treilea soţ al mamei lui era Constantin C. Arion, influentul om politic conservator, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri pro-german din 1917).

Odată terminat războiul, arhitectul a primit comanda de la Constantin Tănase pentru Teatrul-grădină Cărăbuş, ceea ce cred că a trebuit să îl fi bucurat foarte mult. Aceasta întrucât în perioada studiilor sale a fost un asiduu spectator al reprezentaţiilor pariziene iar mai târziu şi pentru tot restul vieţii a creat scenografii şi costume pentru scenele bucureştene.

Această comandă a fost urmată de proiectul pentru Casa Anticarilor, în 1923, realizat la inţiativa lui Nicolae Iorga, de Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, la care l-a secondat pe Grigore P. Cerkez, construit între anii 1924 şi 1926.

Contrar menţiunilor bibliografice din istoria clădirii Academiei de Studii Economice, care îl considerau pe arhitectul Van Saanen-Algi doar un simplu colaborator al marelui profesor Grigore P. Cerkez, arhiva păstrată ne indică o cu totul altă relaţie şi contribuţie a celor doi mari arhitecţi Bătrânul profesor, suferind, aflat în afara Bucureştiului în ultimii ani de viaţă, a aprobat şi a susţinut toate variantele de proiecte ale Academiei de Studii Economice proiectate de tânărul său coleg, Van Saanen-Algi. Mai mult, acesta a proiectat şi s-a ocupat şi de mobilier şi de amenajările interioare, chestiune care, în mod paradoxal, l-a dus ulterior şi în faţa instanţelor (arhitectul a avut numeroase procese cu instituţia de învăţământ pentru recuperarea onorariilor datorate de către aceasta).

Tot lui Van Saanen îi datorăm clădirea Academiei de Studii Economice de pe Strada General Cihoschi, primul zgârie-nor bucureştean, al cărui efect vizual a fost puternic estompat de clădirea neoclasică din Piaţa Romană.

Au urmat diverse alte comenzi din partea unor particulari, între care Istrate Micescu (pentru Casa sa de lângă Cişmigiu şi Conacul de la Ciumeşti în 1928-1929) şi fireşte Palatul Telefoanelor. Acesta a fost construit vreme de 17 luni, între toamna lui 1931 şi primăvara lui 1933. Proiectul a îmbinat viziunea arhitecţilor Edmond Van Saanen-Algi şi a lui Louis Weeks cu puterea financiară a companiei americane International Telephone and Telegraph Corporation, provocând un adevărat şoc estetic pentru publicul bucureştean.

Dincolo de arhitectul Van Saanen-Algi, s-a aflat desenatorul, pictorul, dramaturgul, muzicianul, eseistul, zeci de faţete ale unei personalităţi care se lasă destul de greu dezvăluită. Desenele pe care le face el cu celebrele balete ruseşti din epocă, de la începutul secolului XX, cu Vaslav Nijinski, Ana Pavlova, Isadora Duncan, le-aş putea numi avangardiste, pentru că modernitatea lor este uluitoare. El surprinde dinamica ascunsă a mişcării, filosofia mişcării, un studiu impresionant al limbajului trupului. Cum comentezi aceste studii de mişcare şi desigur, n-ai cum să nu te întrebi dacă ele nu ar trebui să facă obiectul unui proiect curatorial?

În arhiva pe care a încredinţat-o spre păstrare prietenului Saint-Georges sunt numeroase crochiuri – poate peste o mie – după diverşi interpreţi, foarte posibil realizate chiar în timpul reprezentaţiilor, după cum lasă de înţeles economia de mijloace şi de tehnici folosite. Foile nu sunt niciodată datate şi doar arareori identificate. Van Saanen-Algi se mărgineşte să surprindă mişcarea corpului şi a costumului prin linii simple, cu un duct fluid. Chipurile nu sunt niciodată individualizate, însă siluetele devin recognoscibile prin compararea lor cu proiectele de costume făcute de Léon Bakst sau cu alte documente iconografice, în special fotografii instantanee făcute înaintea reprezentaţiilor şi publicate în reviste precum Le Théâtre, Comedia Illustréesau Femina. Astfel îi recunoaştem pe Tamara Karsavina, Ana Pavolva şi Vaslav Nijinski, Ida Rubinstein. În alte foi le regăsim pe Isadora Duncan, mai târziu chiar şi pe Josephine Backer şi foarte mulţi alţi dansatori pe care nu i-am putut identifica cu precizie. Cea mai mare parte a acestei colecţii este păstrată la Biblioteca Naţională, iar alte câteva zeci de lucrări se găsesc la Muzeul Naţional de Artă.

Unele dintre aceste crochiuri au fost expuse la reputata galerie parizian Devambez în anul 1914, iar expoziţia a fost itinerată în acelaşi an la New York. Într-un interviu acordat revistei Ilustraţiunea Română din 3 martie 1937, Van Saanen-Algi declara că a organizat această primă expoziţie “… îndemnat de Isadora Duncan şi de marele Rodin…[…]. Această expoziţie a fost o foarte mare încurajare în cariera mea graţie succesului moral şi material obţinut. Criticii au fost cât se poate de elogioşi şi Denyns Amlet, celebrul actor dramatic, a binevoit să scrie o notă introductivă, frumoasă, la catalogul operelor expuse”.

Cu acelaşi prilej îşi expune concepţia despre artă: “În general, în artă mi-a plăcut mai cu seamă expresiunea vieţii. Fie în portret, fie în corpul în plină acţiune – dinamismul. Naturile moarte, oricât ar fi de splendid redate, mă lasă mai rece decât licărirea vieţii într’un zâmbet, o privire, sau încordarea muşchilor într-un efort. Am căutat, lucrând după natură şi numai după natură prin mii şi mii de schiţe, să observ şi să sintetizez mişcarea”.

Alte expoziţii au urmat la Paris în 1920-1921, 1922, apoi Van Saanen-Algi a participat şi la unele dintre Saloanele Oficiale şi la cele ale Societăţii Tinerimea Artistică la Bucureşti; întotdeauna lucrările sale s-au bucurat de apreciere din partea criticii.

Un proiect pentru o expoziţie retrospectivă a celor mai izbutite dintre aceste crochiuri nu ar putea fi decât salutară, rămân însă de convins partenerii instituţionali care ar putea să se ocupe de organizarea sa.

La conferinţa susţinută de Gabriel Badea Păun la Caru’ cu bere

Parcurgând cartea-album Edmond Van Saanen-Algi. De la Baletele ruseşti la Palatul Telefoanelor, concepută cu eleganţă, bun-gust şi informaţii temeinice de tine alături de Oana Marinache, nu ai cum să nu te laşi “vrăjit” de odiseea acestui fin reprezentat al elitei interbelice, marginalizat şi în timpul vieţii, dar mai ales ulterior, când istoria l-a uitat. Aparent, în timpul vieţii s-a bucurat de tumultul, pasiunea şi explorarea tuturor laturilor existenţei, de la cele profesionale, la cele intime, personale. Spun aparent, pentru că dincolo de fermecătorul, elegantul, aristocratul Van Saanen-Algi, se ascunde o profundă tristeţe şi nelinişte. Cum îl vezi tu pe Van Saanen-Algi?

„N’am fost înţeles, sunt sigur, căci aş fi putut face mult, am fost considerat numai ca obiect de lux, de salon – şi oficialităţile –compuse din mitocani ajunşi – nu vorbeau aceaşi limbă ca mine…” – scria, cu luciditate şi amărăciune, resimţindu-se cu sănătatea fragilă, Edmond Van Saanen-Algi, în finalul unei însemnări, aflată astăzi la Biblioteca Naţională şi datată din 24 decembrie 1937 în care îşi nota datornicii şi prevedea legate pentru membrii familiei şi apropiaţi.

Poziţia sa socială, datorată succesivelor căsătorii ale mamei lui, cea de-a doua cu colonelul Algiu, va introduce familia în lumea boierimii mijlocii, iar ce-a de-a treia, cu influentul C.C. Arion, în cea a protipendadei, educaţia îngrijită şi manierele perfecte pe care contemporanii le-au remarcat, apoi a doua sa căsătorie cu fiica bogatului filantrop Constantin Vasiliu-Bolnavu, facilitatea cu care a obţinut anumite comenzi graţie cercului său social, l-au închis într-o mondenitate sterilă care în loc să îi folosească i-a dăunat. Astfel, multe dintre proiectele lui care au participat la concursuri în ţară nu au fost luate în serios. Judecând şi după corespondenţa sa, în care apar amintite comenzi şi proiecte, s-a bucurat de o activitate intensă, multivalentă, dar de multe ori nedusă la buna îndeplinire; paradoxal, numărul lucrărilor executate este foarte mic şi de aici şi senzaţia de irosire şi nemulţumire profesională. Vremurile au făcut ca până şi mormântul lui de la Cimitirul Bellu, realizat după planurile unui arhitect prieten din vremea studiilor pariziene, să dispară. Din piatra sa tombală nu a mai rămas decât medalionul cu profilul lui sculptat de una dintre prietenele sale apropiate, Céline Emilian, care îi realizase şi un bust a cărei locaţie nu o cunoaştem şi alături de care a organizat o expoziţie personală în martie 1937.

Ce proiecte urmează pentru “degustătorul de frumos” Gabriel Badea Păun?

La sfârşitul anului trecut am publicat la Editions Lacurne din Paris o nouă ediţie în limba franceză a Poveştii vieţii mele a Reginei Maria, pe care am prefaţat-o şi am adnotat-o şi care s-a bucurat de mai multe ecouri în presă. Volumul a fost prezentat la Târgul Cărţii la Paris din primăvara acestui an în prezenţa ASR Principesa Maria a României.

Am finalizat un articol de mare amploare, care fără îndoială va fi cunoscut doar în mod confidenţial, dată fiind răspândirea limitată a lucrărilor de istoria artei cu caracter ştiinţific în România, ca de altfel şi în Franţa. Articolul dezvăluie date şi informaţii inedite despre colecţia de artă a lui Mihail Kogălniceanu.

Aceasta a fost cea mai însemnată colecţie de artă occidentală în România celei de-a doua jumătăţi de veac al XIX-lea după cea a Regelui Carol I. Cuprindea numeroase lucrări semnate sau atribute lui Altdorfer, Bassano, Bellini, Blomaert, Bol, Boucher, Cranach cel Bătrân, Fragonard, Hals, Jordaens, Mignard, Poussin, Reni, Rubens, Ruysdael, Tiepolo, Tiziano, Veronese, Zeitblom, precum şi opere ale unor maeştri germani şi austrieci contemporani, dintre care W. von Kaulbach, Makart.

Expusă în timpul vieţii colecţionarului în vecinătatea locuinţei sale, ea a fost oferită spre cumpărare statului român, dar, în faţa refuzului guvernului liberal D.A. Sturdza, ea a fost vândută în cele din urmă prin trei licitaţii (la Köln de către Casa Heberle din Köln în 1887 şi la Bucureşti în 1896 şi 1897). Studiul nostru, bazat pe bogatele arhive ale lui Kogălniceanu şi pe catalogul de vânzare Heberle, încearcă să prezinte naşterea colecţiei şi operele sale cele mai importante.

Apoi lucrez de aproape doi ani la o nouă carte de istoria artei despre Pictori şi sculptori colecţionari de la Rubens la Jeff Koons, care va apărea în curând la Paris, la Londra şi la New York, la editurile cu care colaborez de obicei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.