Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele prin care constată vacantarea funcției de membru al Guvernului prin demisia lui Florin Iordache de la Ministerul Justiției și o desemnează pe Ana Birchall interimar pentru acest portofoliu, anunță Administrația Prezidențială.
Totodată, Iohannis a semnat decretele pentru constatarea vacanței unei funcții de membru al Guvernului prin demisia lui Florin Nicolae Jianu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, și pentru desemnarea lui Alexandru Petrescu, ministrul Economiei, ca ministru interimar pentru Mediul de Afaceri.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a fost propusă, joi, interimar în funcţia de ministru al Justiţiei de către premierul Sorin Grindeanu, după demisia lui Florin Iordache (Detalii aici).