Cumnatul lui Geoană și fostul ministru Vlădescu, eliberați. Statul mai are de recuperat milioane bune de euro

Sebastian Vlădescu a fost ministru de Finanțe atât în Guvernul Tăriceanu, cât și în Guvernul Boc.

Cumnatul lui Geoană și fostul ministru Vlădescu, eliberați. Statul mai are de recuperat milioane bune de euro

Sebastian Vlădescu a fost ministru de Finanțe atât în Guvernul Tăriceanu, cât și în Guvernul Boc.

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, și fostul ministru al economiei Sebastian Vlădescu au fost puși în libertate, ca urmare a deciziei magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție de a le admite cererile pe o cale extraordinară de atac.

Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor, și Ionuț Costea, fost președinte al Eximbank, au fost eliberați din închisoare după ce Înalta Curte de Casație și Justiție le-a admis recursurile în casație. Cei doi fuseseră condamnați într-un dosar de corupție legat de lucrările la tronsonul de cale ferată București – Constanța.

Deși au fost eliberați, instanța a menținut măsurile de confiscare specială și sechestru asupra bunurilor lor, totalizând peste 7 milioane de lei și 4 milioane de euro.

Decizia este definitivă și nu poate fi atacată.

”Cu majoritate, admite cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe şi Costea Mircea Ionuţ împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 26 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători în dosarul nr. 860/1/2022. Casează, în parte, decizia penală recurată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatului Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe pentru infracţiunile de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal şi a inculpatului Costea Mircea Ionuţ pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal”, se arată în minuta Înaltei Curţi.
Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Dragnea a bagat soparla asta cu prescrierea nuu?
    Spera sa scape el dar uite au scapat 9000 de hoti?
    Si cate miliarde s-au pierdut??
    Dar lasa ca plateste prostimea, ca doar de aia este numita asa…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.