Moscova pregăteşte cereri în judecată cu privire la sechestrarea activelor statelor europene din Rusia, a declarat Serghei Lavrov, într-un interviu pentru postul RBC, citat de agenția rusă ITAR-TASS, transmite Deschide.md.
Acţiunile reprezintă un răspuns la deciziile tribunalelor din Belgia, Franţa şi Austria de a pune sechestru pe toate activele Rusiei din aceste țări, ca urmare a unei decizii a CEDO privind compania Yukos. „Operatorii noştri economici intenţionează să se adreseze în judecată, pentru a obține sechestrarea activelor deținute de aceste ţăril, care au luat o asemenea decizie greşită”, a spus Lavrov.
Şeful diplomaţiei ruse a afirmat că un răspuns potrivit la decizia ţărilor europene este reciprocitatea. „Este inevitabil, aşa trebuie de acţionat pe arena internaţională. Reciprocitatea poate fi atât pozitivă, cât şi negativă. În acestz caz vom avea o reciprocitate negativă”, a punctat Lavorv.
Lavrov speră că instanțele rusești vor permite sechestrarea activelor străine pe teritoriul Rusiei. „Sper că tribunalul rus va hotărî să pună sechestru pe activele străine de pe teritoriul nostru, adică a acelor state, care procedează la fel cu noi”, a spus Lavrov. El a mai adăugat că Rusia insistă ca de sub sechestru să fie scoase, în primul rând, activele misiunilor diplomatice.