Astronomii au descoperit o stea primitivă, care nu ar trebui să existe potrivit teoriilor actuale acceptate de specialişti, pentru că se situează într-o „zonă interzisă” din punct de vedere al compoziţiei, potrivit unui studiu publicat în revista Nature, citat de Mediafax.
Situată în constelaţia Leului, steaua, mai mică decât Soarele nostru, este formată aproape în totalitate din hidrogen şi heliu, cu o cantitate extrem de mică de elemente chimice mai grele pe care astronomii le numesc „metale”.
„O teorie larg admisă prevede că stelele precum aceasta, cu o masă redusă şi cantităţi extrem de mici de metale, nu ar trebui să existe”, a explicat Elisabetta Caffau, de la Universitatea din Heidelberg, Germania, şi Observatorul din Paris, principalul autor al studiului.