A fost Noaptea Albă a Institutelor Culturale

A fost o noapte lungă, care a animat, chiar şi pe ploaie, centrul oraşului şi a încântat publicul prin experienţe culturale interesante şi variate. Un program foarte bogat, ce a cuprins filme, muzică, dans, teatru, poezie, lecturi, expoziţii, evenimente alternative şi interactive, performance, degustări şi târguri de bunătăţuri şi produse hand made.
Cea de-a opta ediţie a Nopţii Institutelor Culturale a început la sediul Institutului Cultural Român, la ora 18.30, cu atelierul pentru copii „Eu sunt creativ”, coordonat de Ana-Maria Galeteanu şi Octav Ungureanu. De la ora 19.00, în Sala Mare a Institutului, a fost proiectat scurtmetrajului ”O lume nouă”, regizat de Luzia Pârvu după un scenariu de Toma Peiu, urmat de o dezbatere. De la 20.30, ansamblul de dansuri greceşti ”Asteria” al Uniunii Elene din Bucureşti a cucerit audienţa cu ritmuri de pe întreg teritoriul grecesc, continental şi insular, precum şi din fostele spaţii locuite de greci din Asia Mică. Ansamblul ”Asteria” a luat naştere sub acest nume în toamna anului 2007, în cadrul filialei Bucureşti a Uniunii Elene din România. Deşi este un ansamblu tânăr, majoritatea membrilor săi sunt dansatori experimentaţi, care practică dansurile tradiţionale greceşti de peste zece ani. ”Asteria” a avut numeroase apariţii publice, atât în România, cât şi în Grecia. Ansamblul a colaborat de-a lungul timpului cu Direcţia Relaţii Interetnice, Muzeul Satului, Muzeul Naţional de Istorie, Târgul de Carte ”Gaudeamus” şi cu diverse festivaluri de arta tradiţională etc. Portofoliul ansamblului ”Asteria” cuprinde dansuri de pe întreg teritoriul grecesc, continental şi insular, precum şi din fostele spaţii locuite de greci din Asia Mică.

Grupul Anton Pann

Seara a continuat la ora 21.00 cu experienţa ”Chill Pill” – poezie contemporană, muzică experimentală şi proiecţii multimedia, avându-i ca invitaţi pe ”Bandesnaci” (Vladimir Coman-Popescu ‒ producător de muzică electronică, sound designer şi live performer) ‒ live electro dub / controllerism, Claudiu Komartin (poet, traducător, editor şi performer) ‒ poetry / spoken word / voice FX, Miriam Toma (pianista şi graficiană) ‒ keys, Alina Daniela Nicu (graficiană) ‒ live drawing, Delia Andries (artist vizual) ‒ voice / voice FX, Sorin Despot (poet şi jurnalist) ‒ poetry.

Pornind de la această experienţă, artiştii implicaţi în ”Chill Pill” au construit un proiect amplu pe care îl prezintă publicului de poezie, dar şi de muzică experimentală, adunând artişti contemporani cu viziuni şi orientări distincte. Ceea ce îi leagă pe muzicienii, poeţii şi artiştii vizuali implicaţi în ”Chill Pill” este deschiderea de a lucra şi de a performa împreună, libertatea de a improviza şi de a se exprima polifonic într-o serie de evenimente care să dinamizeze scena bucureşteană, printr-o abordare nouă: muzica sau proiecţiile multimedia se împletesc natural cu discursul poetic, fără să ilustreze textul rostit, ci se îmbină într-o experienţă sonoră şi vizuală experimentală, cu un mare potenţial de inovaţie şi deschidere către dialogul între arte şi performance.

Maxim Belciug în recital

”Noaptea Institutelor Culturale” s-a încheiat la ICR cu proiecţia celor mai recente scurtmetraje româneşti de la Festivalul de la Cannes – ”Romanian Short Waves” 2014.
La ”British Council”, la miezul nopţii, iubitorii de artă au putut urmări ”Shakespeare 450”, cu cele mai recente adaptări cinematografice ale pieselor lui Shakespeare. Teatru, muzică elisabetană, jocuri din perioada shakespeariană, vânătoare de comori.

La ”Institutul Francez”, publicul a aplaudat Concertul quartetului ”Allegria”, acompaniat de pianista Silvia Neamţu, cât şi Concertul de jazz din Walonie-Bruxelles. A fermecat un concert de cântece franţuzeşti al Grupului ”D’Jayan”.

La ”Institutul Cervantes”, concertul ”Pe aripile muzicii”, cât şi recitalul de chitară susţinut de Maxim Belciug au fost îndelung aplaudate.

La ”Institutul Italian de Cultură”, interesantă pelicula ”Nebune după mine”. Cel puţin la fel de tentant, dineul ”cu spaghete” de la miezul nopţii.

La ”Centrul Cultural Turc” onorurile Nopţii au fost făcute de Grupul vocal-instrumental ”Anton Pann” cu muzică clasică orientală.

”Spaţiul Public European”, din Strada Vasile Lascăr, a găzduit proiecţia unor pelicule de excepţie: ”La Grande Bellezza” şi ”Le Hâvre”, ambele, mutipremiate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.