Premierul Sorin Grindeanu a vorbit, vineri, la Tulcea, de ”doi elefanţi din punctul de vedere al administraţiei”, respectiv fondurile europene şi PNDL.
”Aşa cum am spus-o şi la început, la întâlnirea cu toţi primarii din judeţul Tulcea, cred că e timpul să lăsăm deoparte lucrurile care ne despart din punct de vedere politic, să ne ocupăm de ceea ce înseamnă administraţie, fie că vorbim de administraţie locală, judeţeană sau naţională”, a spus premierul adăugând că sunt lucruri care trebuie făcute în perioada imediat următoare.
”O linie pe care o menţinem în discuţiile cu primarii, şi anume faptul că trebuie să se raporteze tot timpul la doi elefanţi, pe de o parte sunt fondurile europene, pe de o parte este PNDL, dar care nu trebuie să se ciocnească. Deci, s-au găsit aceşti doi elefanţi din punctul de vedere al administraţiei şi a ceea ce înseamnă guvernare şi de asta de fiecare dată doamna vicepremier şi echipa de la Ministerul Dezvoltării explică lucrurile”, a adăugat Grindeanu.