A trecut vremea „cruciadelor” pentru democrație

Unul dintre mesajele transmise de Joe Biden la Conferința de Securitate de la Munchen, care a avut loc online, la finalul săptămânii trecute, este că, deși administrația sa este înțesată cu neoconservatori belicoși, lumea a scăpat de ”cruciadele” lui George W. Bush. Spre aducere aminte, iată ce a spus acest din urmă președinte în ianuarie 2005: ”Din ziua independenței noastre, am proclamat că toți bărbații și femeile de pe acest pământ au drepturi, demnitate și o valoare inegalabilă, pentru sunt creați după chipul și asemănarea Făcătorului Cerului și al Pământului. Națiunea noastră a fost creată cu misiunea de a promova aceste idealuri. Acum a sosit vremea noastră. Politica SUA este de susține ascensiunea mișcărilor democratice și a instituțiilor democratice în toate națiunile și culturile, cu scopul ultim de a pune capăt tiraniei din această lume”.

La Conferința de la Munchen din 2021, Joe Biden a fost mai puțin avântat și mesianic. ”Suntem în mijlocul unei dezbateri despre viitor și direcția lumii. Suntem într-un punct de inflexiune între cei care susțin că autocrația este cea mai bună cale și cei care spun că democrația este esențială (…). Cred cu toată ființa mea că democrația va învinge și trebuie să învingă. Trebuie să demonstrăm că democrațiile pot fi bune pentru popoarele noastre în această lume în schimbare. Aceasta este, în viziunea mea, misiunea care ne însuflețește. Democrația nu este un accident. Trebuie să o apărăm, să luptam pentru ea, să o întărim și să o reînnoim. Trebuie să demonstrăm că acest model nu este o relicvă a istoriei”.

Biden a spus că misiunea SUA este ”nu să opunem Vestul Estului. Nu vrem conflict. Vrem un viitor în care țările să fie libere să-și aleagă calea, fără amenințarea cu violența și coerciția. Nu ne putem întoarce la blocurile rigide ale Războiului Rece. Concurenta nu trebuie să ne blocheze cooperarea în chestiuni care ne afectează pe toți”.

Este o mare diferență intre ”a demonstra că democrația nu este o relicvă a istoriei” și triumful global al libertății sau ”sfârșitul tiraniei în lumea noastră”, profețiile lui George Bush care s-au stins în deșerturile din Irak și munții din Afganistan.

Discursul lui Joe Biden a avut câteva nuanțe dedicate Chinei. ”Trebuie să ne pregătim pentru o competiție strategică pe termen lung cu China. Trebuie să ripostăm la abuzurile economice și la coerciția guvernului chinez care subminează fundamentele sistemului economic internațional. Trebuie să jucăm cu toții după aceleași reguli. Trebuie să scriem regulile care vor guverna progresul tehnologic și codul de conduită în spațiul cibernetic, în inteligența artificială, în biotehnologie, pentru ca ele să fie folosite pentru a-i emancipa pe oameni, nu pentru a-i înlănțui”. Biden a precizat că nu dorește un Război Rece cu China, însă poate a fost prea târziu, având în vedere cele declarate mai sus.

Totuși, administrația Biden anunță revenirea unei noi Americi, una dispusă la ”coexistență pașnică” cu marile autocrații ale lumii, la o ”destindere” în relațiile cu China lui Xi Jinping și cu Rusia lui Vladimir Putin.

Joe Biden nici nu prea are încotro. Apelul său la pregătirea pentru o competiție strategică pe termen lung cu China a fost trecut cu vederea de principalii parteneri europeni – Franța și Germania. La Conferința de Securitate de la Munchen, Emmanuel Macron a continuat să-și promoveze viziunea despre autonomia strategică a UE, ieșită de sub controlul strategic american, despre o Europă care ar trebui să susțină interesele și războaiele Franței prin fostele colonii africane și în Orientul Mijlociu și o Europă care să încheie parteneriate cu Rusia și să nu deranjeze China. Cât despre Germania, discursul cancelarei Angela Merkel poate că a contat mai puțin, câtă vreme este pe ultima sută de metri a celui din urmă mandat. Cu oricât de multă subtilitate ar credita-o unii analiști pe lidera de la Berlin, Merkel a spus la Munchen cea a spus întotdeauna: pentru Germania, geopolitica se limitează la a cumpăra gaz ieftin și a vinde cât mai multe mașini scumpe oricui și oriunde. Nici măcar Marea Britanie nu pare să susțină ideea unei competiții aprige cu China, premierul Boris Johnosn declarându-se ”sinofil fervent”, gata să îmbunătățească relațiile cu China „indiferent care ar fi dificultățile politice de moment” care pot interveni. Cu o asemenea viziune din partea puterilor europene, un discurs mesianic și avântat al Washingtonului nu mai poate prinde.

De unde însă această lipsă de apetență a SUA și a Vestului pentru „cruciade pentru democrație”? ”The economy, stupid”, pentru a cita unul dintre mesajele electorale ale lui Bill Clinton, în 1992.

Când indicii bursieri de pe Wall Street ajung la cote record, când prețul acțiunilor explodează și-i fac mai bogați pe cei foarte bogați, în timp ce zeci de milioane de oameni își pierd locul de muncă în decursul unui singur an, iar jumătate de milion de americani își pierd viața din cauza pandemiei, este limpede că avem de-a face cu o bulă. Iar bulele se sparg întotdeauna. Și nu doar reacția guvernelor lumii la pandemie a dus aici. Decenii la rând, democrația a fost asimilată cu neoliberalismul generator de inegalități, iar apoi băncile centrale au pompat bani gratis pentru ca liderii să promoveze pe mai departe aceeași politica. Acest bulgăre a devenit de neoprit.

În Statele Unite, bula economică actuală nu pare să ducă la o revoluție, însă a dus deja la o profundă scindare politică, iar diviziunile generaționale sunt și mai grave. Un sondaj publicat de USA Today arată că 46% dintre simpatizanții Partidului Republican sunt gata să părăsească partidul și să-l urmeze pe Donald Trump, dacă acesta nu va rămâne în tabăra republicană. Doar 26% dintre republicani spun că ar vota pe mai departe cu partidul acesta, în timp restul sunt indeciși. Este limpede că americanii vor altceva.

Dincolo de susținerea primită din partea propagandei ruse, așa cum acuză presa de mainstream, ascensiunea partidelor populiste în Europa urmează aceleași coordonate ca și ascensiunea trumpismului în America.

Neoconservatorii din statul american profund, cei care trag cu ochiul la indicii de pe Wall Street, nu la realitățile de pe „main street”, își doresc ca SUA să i se opună lui Vladimir Putin pentru că a anexat Crimeea și pentru ca l-a condamnat la închisoare pe Alexei Navalnîi, vor ca Washingtonul să intervină pentru îndepărtarea lui Alexandr Lukașenko, să se opună represiunilor Chinei în Hong Kong și împotriva uigurilor din Xinjiang. Mai vor ca SUA să formeze o alianță pentru a-i obliga pe generalii birmanezi să renunțe la putere in Myanmar.

Însă aliații europeni vor altceva. Cancelara Germaniei vrea în primul rând să vândă automobilele germane pe piața din China și sa cumpere la preț mic gazele din Rusia. Președintele Franței vrea să-și asigure resursele din Africa și să-și vândă armele inclusiv în Rusia. În acest moment, fiecare țară se gândește la propriile interese economice și mai puțin la cruciade pentru democrație. Și China a anunțat că va aplica modelul ”dublei circulații”, un model economic care va privilegia consumul intern, în timp ce exporturile vor urma doar să suplimenteze veniturile astfel obținute de stat.

”Dar ce se poate spune despre americanii obișnuiți, dintre care cei mai mulți nici nu pot găsi pe hartă Belarusul sau Myanmarul? Ce îi preocupa cel mai mult pe ei?”, se întreaba Pat Buchanan, pe blogul său. ”Sunt îngrijorați de cei jumătate de milion de americani care au murit de covid. De faptul că școlile nu s-au redeschis și copiii stau închiși în case. Ei știu care sunt consecințele economice pe care le are statul închis în casă. Știu și despre întârzierile campaniei de vaccinare.

Ei își aduc aminte de protestele din vara trecută și de ura rasială ce a urmat după moartea lui George Floyd. Toți americanii au o opinie formată despre contestarea alegerilor prezidențiale de către Donald Trump. Toți au câte o opinie despre protestele de la Washington și invadarea Capitoliului. Americanii mai știu că administrația Biden a întins deja covorașul cu ”Bine ați venit” la granița sudică a SUA. Și toți americanii știu că Texasul a rămas fără căldură, fără electricitate și apă potabilă în cea mai grea iarna din ultimele decenii.

Acestor americani nu prea le pasă de cruciade pentru democrație. Le pasă însă foarte mult de ceea ce se întâmplă cu țara lor”, scrie Buchanan.