Afacerea flotanților și numărarea voturilor

În plină campanie elctorală, m-am trezit cu un telefon de la cineva din Teleorman. Zicea că a lucrat, la un moment dat, la Evenimentul zilei. Și voia să-mi spună despre o nedreptate care se petrece în comuna sa (jur că nu-mi mai aduc aminte numele!). Și îmi spunea că primarul în funcție a înregistrat 200 de cetățeni cu vize de flotant iar pe dînsul nu-l lasă să înregistreze nici unul. I-am propus să anunțe Poliția și să îmi trimită măcar o dovadă că respectivii au fost înregstrați ca flotanți numai pentru alegeri. Și, atunci, putem publica despre situația existentă în comuna respectivă.
-Păi noi vrem să-i aprobe și pe ai noștri!
Nu încălcarea legii era o problemă, ci faptul că primarul nu permitea jongleria electorală și pentru adversarii săi.
Golănia asta electorală cu flotanții este veche. A apărut o dată cu navetismul electoral de după 1990. Nu știu cum este în alte țări, dar, la noi se practică peste tot. Fenomenul este cunoscut ca obținerea de certificate și scutiri medicale.
În chiar 27 septembrie, la Dobroești (Ilfov), premierul Ludovic Orban avea să declare:

-”Vom introduce prevederea pe care noi am vrut să o introducem când ne-am angajat răspunderea ca şi guvern, care, din păcate, nu a fost adoptată pentru că atunci a trecut moţiunea de cenzură şi, anume, aceea ca să nu se mai permită cu 6 luni înainte de alegeri să se facă vize de flotant. E evident că acest proces de acordare a vizelor de flotant până în ziua votului este un proces de turism electoral”. Omul a fost și este în temă.

Tot în recentele alegeri locale, PNL a acuzat PSD că în județul Dolj folosește tehnica vizei de flotant. Nu mai reproduc din comunicat. A apărut chiar o înregistrare cu primarul PSD din comuna Radovan care se lăuda că are 80 de flotanți și nu se lasă pînă nu ajunge la 150. În același timp, în județul Bacău, primarul PNL al comunei Secuieni a fost acuzat de folosirea a 200 de vize de flotant pentru alegerile locale. Se vorbește de un dosar penal. S-o vedem și pe asta! În județul Constanța, numărul vizelor de flotant din acest an este de 5300. Nu se știe cîte sunt pentru alegeri și cîte din nevoi reale. Se spune că acestea vor fi cercetate de poliția locală. Și, ce dacă descoperă că au fost înregistrate în scop electoral? Mai schimbă cineva rezultatul oficial al alegerilor? Cine are chef să cerceteze și cum să verifice diferențele de 4-5-10 voturi cînd s-a jonglat cu sutele! Ce procuror și ce judecător își pierd vremea cu așa ceva? Același lucru a fost semnalat și în Timiș, în comunele Bara și Secaș, unde primarii au umflat listele cu flotanți.
Am dat aceste exemple pentru toate grupările politice și pentru toate zonele geografice al României. Fenomenul este public și generalizat. El ne arată că un vot contează doar în teorie. În practică, nici vorbă. Se jonglează cu zeci și sute de voturi măsluite și nimeni nu face nimic.
Se așterne tăcerea peste încurcăturile și jongleriile de la alegerile locale. Bătălia pentru un vot rămîne un vis, în vreme ce numărarea farmaceutică pentru unul singur care face diferența rămîne doar o iluzie.
Tot tărăboiul electoral devine ridicol numai cînd vedem cum a fost tratată de justiție brambureala de la Sectorul 1.
Învîrteala electorală (jonglerie, șarlatanie, iluzionism politic, furt electoral etc) este cunoscută și de Autoritatea Electorală Permanentă și la Biroul Electoral Central. În luna septembrie, a fost emisă o reglementare, corectată cîteva zile mai tîrziu. Și, cu toate acestea, ea nu este de natură să curme jongleria. Iată hotărîrea:

”Art. 1 – Art. 2 alin.(2) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81 din 7 septembrie 2020 se completează după cum urmează:
„(2) Alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie 2020, și-a stabilit reședința la o altă adresă decât cea de domiciliu și a solicitat înscrierea în registrul electoral cu adresa de reședință, votează numai la secția de votare unde este arondată strada la care își are reședința menționată în actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorale permanente cu adresa de reședință șu se prezintă la votla secția de votre la care este arondată adresa de reședință” 

Rămîne cum au stabilit! Chiar mai rău decît atît! Vin alegerile parlamentare și numărătoarea se va face tot la STS: Cîți ani cîștigătorul va fi stabilit tot la servicii și tot la președinte, alegerile din România rămîn un eveniment de ochii lumii.
Mai zice Ludovic Orban ceva? Dar Marcel Ciolacu?
Un prieten cu boală pe măsluirea numărului de voturi îmi zice că liniștea așternută acum peste incoerența procesului electoral ascunde altceva.
-Au intrat în faza negocierilor. Cine cîte voturi obține și cu cine se aliază!

Recomanda [votes_up id=539053]

31 de Comentarii

  1. Bravo, Radu Humor, filmulețele postate de tine fac diferența!
    Eram oricum suporter Trump, poate înțeleg și alții de ce NU- BIDEN!

  2. RESPONSABLITATE inseamna amanarea alegerilor, investitii si muncă, educatie si preventie, unitate . sacrificii, sudoare , nu pensii si indemnizatii speciale, nu aroganta, demagogie, prostii fara numar, numar, lasitate, complicitate, coruptie, ticalosie cu lupii tineri ce se declara antysistem, desi sunt fii de epoleti, hulpavi si nesatui de functii, averi, aur, psduti, butoane, amante, nepoate, clanuri contra clanuri????treziti-va români.invatati de la trump, de la oamenii de cultură, elite, onesti, parinti si bunici, copii si nepoti, detectoul de minciuni si certificat de la psihiatru prin amanarea alegerilor. acum sau niciodată!!

  3. o mascaradă orginală!
    ciolacu la mana sistemului, cu hayssam in spate?
    nemteste.tiganeste. aur a adunat de 2 ani semnaturi pt viitorul premier, calin georgescu,semnaturi pe care le-a folosit pt alianta rommilor deghizati, ipocriti și penali pt care nu sesesizează cei intrituiti, nu verifica nimeni zecile si sutele de mii de semnaturi ilegale, smulse prin minciuni, aroganta, hotie??aurul, marea bogatie din osiile carutelor s-a mutat in birouri, cabinete, politichie??
    pandemia a fost infranta de senatul fara cvorum , ca si motiunea de vara a liderului de simileascacu rânjet de cutră scolită la padure??cine sanumere voturile? softul sts??opozitie?dar votantii prezenti la vot si absentii cine-i numară?AEP??cum face dovada celor +19 milioane de votanti??aici e mare penal?nimenu nu se sesizează ?BEC, PARCHETUL GENERAL, DNA, SOCIETATEA CIVILĂ, CURATĂ SI USCATĂ?OPOZIITIA BLEAGĂ, IMPOTENTA, SANTAJATĂ ȘI LICHIDATĂ DIN START???PER- cu 2 flori sa faca primavară?MPM cu EBA in succesuri??HORECA, SCOLI, BISERICI, spitalele, etcinchise?Doar nebunii, mai dau cu melitza pe la TV CIRC si atacă academia, patriarhul, pe oricine numai sa fie avocat diavolului ctpute???jalnică clasa politică , de sus in jos, trist si nefericit electorat??, ghinion=numele tau nu e covid, ci klaus, ludovico, ciolacul din putz, alnutze, stamule, vlasceni. tatari. ce distrug economia, distrug moralul si increderea , distrug trecutul. prezentul si viitorul, sanatatea, educatia, credinta, solidaritatea, demnitatea si identitatea natională.

  4. A vorbi despre Democrație Alegeri, Votare, Justiție care face dreptate, Învățământ, Servicii (SRI, STS, SIE) care protejează interesele României și ale românilor Politică externă, Sănatate, ( Profilaxia bolilor, Protecția mamei și copilului, Gratuități la medicamente pentru mamă și , copii și tinerii din școli, Spitale, Ambulator, Medicamente, Vacinări gripe sezoniere, Cadre medicale) Politică externă. Politică demografică, Dezvortarea industrială, Protecția avuției naționale ( Pământ arabil, Paduri, Lacuri, Pescuit, Bogățiile subsolului), Strategie de independeță energetică, Armată, Geostrategie etc… Toate sunt subiecte de tip: HAI SĂ VORBIM NIMIC. Unele fiindcă nu de dau voie. “Aliații”, iar altele fiindcă nu mai ai cu cine, nu mai sunt funcționari, specialiști, pregătire și selecție de conducători și speranță de un viitor românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.