Alexandru Mihalescu, un actor cultivat

Alexandru Mihalescu s-a născut la 19 decembrie 1883 în București. Urmează cursurile primare, secundare, apoi cele liceale la Liceul Gheorghe Lazăr, apoi cele de artă dramatică la Conservatorul de Muzică și Declamație din București, dar renunţă la cele juridice. Debutul oficial l-a avut în 1905 pe scena Teatrului Național din București, când regizorul Constantin I. Nottara i-a oferit un rol secundar şi câteva indicaţii scenice. De-atunci, Alexandru Davila l-a distribuit în „Judecătorul din Zalomeea”, alături de Casimir Belcot, şi în „Revizorul”, avându-l partener de scenă, pe Nicolae Grigorescu-Basu.

Peste ani, în amintirea începutului său teatral, departe de ţară Alexandru Mihalescu, în semn de apreciere față de metodele pedagogice, generozitatea și bunătatea lui C.I. Nottara, îi trimite acestuia îi trimite o fotografie pe colţul căruia îi va scrie: „Marelui artist, iubitului meu profesor caldă admiraţie, vie recunoştinţă/ Al. Mihalescu/4 oct.915/”.

Alexandru Mihalescu a predat cursuri de dramă la Conservatorul de Muzică și Declamație din București şi înfiinţează propria Școala de Artă Dramatică, pentru a preda elevilor săi tehnici de actorie diferite, pornind nu de la rostirea versurilor, ci de la învățarea unor fragmente de proză. Printre elevii săi amintim pe: Romeo Lăzărescu, Jean Georgescu, Marietta Deculescu și Leny Caler.

Mic de statură, slab și cu chipul brăzdat de riduri, Alexandru Mihalescu reușea să transmită spectatorilor, cu fiecare rol, orice artificiu care-i punea în evidență calitățile actoricești. A interpretat personaje din „Moartea Civilă”, „Gheara”, „Cafeneaua cea mică”, „Frații Karamazov”, „Ginerele domnului Prefect”, „Fracul”. Alături de Ion Iancovescu, Gheorghe Storin, Ion Manolescu, Elvira Popescu și Alexandru Buzescu, fondează Asociația Dramatică Excelsior, apoi alături de Ion Iancovescu și Elvira Popescu, înființează Teatrul Mic. Călătorește la Paris, atras de spectacolele avangardiste propuse de marele Jacques Copeau, Lugne-Poe și Charles Dullin și frecventează spectacolele compatriotului său, Eduard De Max.Întors în țară pe scena Teatrului Mic, Alexandru Mihalescu, impune trupei un stil de joc, realist pentru piesele: „Paquebot Tenacity” de Charles Vildrac, „Farmecul întâmplării” de Rene Benjamin, „Faunul” de Knoblauch, „Domnișoara, mama mea” de Louis Verneuil, „Patima Roșie” de Mihail Sorbu etc. Alături de Marioara Voiculescu realizează un spectacol deosebit, bogat în decoruri și costume, „Judith” de Bernstein, montat la sala Eforia, Marioara Voiculescu, avându-l partener pe Gheorghe Storin. Dar cel care a avut o concepție regizorală originală a acestui spectacol, a fost Alexandru Mihalescu, care, alături de decorurile inedite create de talentatul scenograf, Traian Cornescu, amândoi au realizat un spectacol grandios.

Lugne-Poe îl invită pe Alexandru Mihalescu la Maison de l’Oeuvre şi cel din urmă, regizează „Strigoii” de H. Ibsen, jucând rolul Engstrang, apoi „Profesiunea doamnei Warren”, de G.B. Shaw, „Casa deschisă” de Steve Pasteur, „Rața sălbatică” de H. Ibsen, „Eu schimb figurile” de J.V. Pellerin, „Botezul” de Armand Silvestru, iar apoi regizează piesa „Oare noi l-am ucis?”, o comedie polițistă de Philip Datz.

Receptiv la inovațiile teatrale şi artistice Alexandru Mihalescu își reia seria spectacolelor pe scene pariziene, dar a fost atras și de cinematografie. A jucat în: „Submarinul de cristal” în regia lui Vandal și Delac (1928), apoi în „Miezul nopții în Place Pigalle”, regia Jaques de Baroncelli, „Patimile Ioanei d’Arc”, în regia lui Carl Th. Dreyer, „Mocirla”, regia Rene Hervil, „Nopți princiare”, „Fecunditate”, regia Jaques Natanson, apoi în „Banii”, un film sonor, primul pe care-l va juca, „O crimă la music-hall”, „Acuzată, ridică-te!”, ambele regizate de Maurice Tourneur, „Moise și Solomon”, ”Negustori de parfumuri”, „Secretele mării Roșii” și multe altele. Actor cu o vastă cultură, Alexandru Mihalescu se impune în peisajul teatral și cinematografic parizian şi criticul de film Pierre Leprohon, apreciindu-i calitățile artistice, îi propune să devină profesor în 1932 la Școala Populară de Cinematografie. Joacă în paralel în cadrul unor companii teatrale pariziene, și anume la Theatre de Paris, la Theatre Mathurins, la „Theatre des Deux Masques”, dar şi la Theatre des Arts unde a fost angajat director de scenă, la Theatre Aydar din Square Rapp. Înființează Școala de Artă Dramatică și Cinematografică de la Paris în 1937, școală de care se va ocupa până la sfârșitul vieții în 1974, lăsând posterităţii o imagine vie a unui actor cultivat.

Surse imagini:

Alexandru Mihalescu în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, Colecţia C.I. şi C.C. Nottara;

Alexandru Mihalescu şi Nicolae Grigorescu-Basu, Colecţia C.I. şI C.C. Nottara;

Alexandru Mihalescu și Casimir Belcot, Colecția C.I. și C.C. Nottara;

Bibliografie:

Ion Manolescu, Amintiri, Editura Meridiane,1962, Colecția C.I. și C.C. Nottara;

Ileana Berlogea,Gheorghe Storin, Editura Meridiane, București,1965, Colecția C.I.și C.C.Nottara;

Ioan Massoff, Tony Bulandra, Editura SOCEC&S.A.R. București, Colecţia C.I. şi C.C. Nottara;

Florica Ichim și Oana Borș, Marioara Voiculescu, Jurnal. Memorii, Editura Camil Petrescu, 2003;

Simion Alterescu, Ion Cazaban, Anca Costa-Foru, Olga Flegont, Mihai Florea, Letiția Gîtză, Iancso Elemer, Ana Maria Popescu, Liliana Țopa, Istoria Teatrului în România volumul III, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973.

Articol scris de Daniela Dumitrescu, muzeograf, Colecţia C.I. şi C.C. Nottara, Secţia de Antropologie Urbană, Muzeul Municipiului Bucureşti