Ieri-alaltăieri, toată curtea era îmbrăcată în crengi de mesteacăn. Lemnul alb şi frunzele lui lucioase înfruntau cel mai bine soarele de vară. Şi pământul curţii era bătut cu maiul, stropit cu apă şi bătut din nou. Devenea un fel de scenă improvizată, pe care se încingeau învârtita şi haţegana, două jocuri ţărăneşti în care băieţii se întreceau pe tăcute pentru cele mai frumoase fete. În afara bărbaţilor însuraţi care îşi învârteau nevestele şi priveau toată seara de sus, ca nişte proprietari ai stabilităţii acelui aer de sărbătoare ţărănească. Roşii ca racul şi uzi de transpiraţie, ţăranii îmbrăcaţi în haine albe, cu chimire verzi şi cu clopuri negre, se încingeau şi cu două fete („Între două nu te plouă”, mai striga câte unul). Apoi se odihneau pe margine, îşi trăgeau sufletul şi reintrau strigând într-o competiţie de agilitate care se voia un fel de campionat al bărbăţiei: şi după ce-şi făceau numărul ieşeau în curte la o bere rece vândută dintr-un butoi urcat într-o căruţă. Nedeia era petrecerea în care te arătai cu nevastă, cu copii, cu virtuţi şi sărbătoreai vara.
Aşa cum aşteptam să vină Moş Crăciun sau să cântăm „Hristos a înviat” aşteptam nedeia de Sfânta Maria. Era întâlnirea anului. După 20 sau după 30 de ani, a devenit doar o caricatură de petrecere. Nu mai cântă nimeni. Înainte se făleau cu taraful adus de pe cine ştie unde. Acum amplificarea se face cu nişte boxe obişnuite de pe un calculator. E nedeie doar cu numele. Seamănă mai mult cu o discotecă. Dar nici seară de dans nu este. Tigănuşi şi ţângălăi se învârt prin sala goală. Nici neamurile din satele vecine nu mai stârnesc curiozitatea. Nici măcar bătăile pentru o fată nu mai înviorează atmosfera. Satul etnografic nu mai există decât în fărâme. Nici portul şi nici muzica. Nici măcar locuitori de aceeaşi tradiţie. S-au amestecat. Au venit maramureşenii, eşuaţii de prin oraşe, refugiaţii de pe la fabricile închise, alt soi de oameni, care beau mult, vorbesc urât, bolovănos, strigat, în propoziţii scurte, presărate de interjecţii şi înjurături. Culmea e că sunt tot români. Par a nu avea nici o legătură cu ceilalţi! Şi totuşi se trag din aceştia şi îşi caută identitatea. Zi şi noapte par a picoti doar în faţa televizoarelor, de unde învaţă modelele răului şi ale urâtului. Par a nu fi întâlnit pe nimeni care să le spună că român poate fi ceva frumos, optimist, pozitiv, eroic, sensibil şi moral! Parcă în toată istoria recentă nu au întâlnit un asemenea personaj!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.