Alți 6 pacienţi cu COVID-19, transferați în Germania

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, va efectua marți o misiune de transport umanitar,

De (R.C.)
Alți 6 pacienţi cu COVID-19, transferați în Germania

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, va efectua marți o misiune de transport umanitar,

Alți 6 pacienţi cu COVID-19, în stare gravă, sunt transferaţi marți, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române, în Germania, anunță Ministerul Apărării.

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, va efectua marți o misiune de transport umanitar, pe ruta București–Hamburg (Germania), a șase pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, aflați în stare gravă.

Echipa medicală care va monitoriza pacienții pe timpul zborului este formată din specialiști din cadrul SMURD București, iar transportul pacienților de la unitățile spitalicești către aeroport va fi realizat cu ambulanțe ale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.

Luni, 6 pacienți infectați cu SARS-Cov-2 au fost transferați în 4 spitale din orașele Koblenz, Bochum, Bergisch – Gladbach și Krefeld din Germania. Este vorba despre 6 pacienți în stare critică, intubați, stabili, aflați anterior în spitale din București care necesită tratament de specialitate în secții de anestezie și terapie intensivă.

Selecția pacienților a fost realizată de către o echipă formată din medici germani care de vineri se află în România și care a analizat situația medicală a pacienților.

Transferul de luni s-a făcut cu o aeronavă a Forțelor Aeriene germane.

„Până miercuri vom transfera un număr de 18 pacienți critici în spitale din Germania, în urma unui acord pe care îl avem. Apreciez acest nou gest de colaborare și sprijin european și vreau să le mulțumesc colegilor din Germania pentru promptitudine și implicare”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătății

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. La confruntarea de la TV cu Ponta s-a vazut si de pe Luna ca plavanul de Sibiu este sarac cu duhul si aerian la toate, dar daca vox populii l-au vazut inteligent a trebuit sa-l acceptam la Cotroceni.
    Sa speram ca urmatorul nu va fi si mai plavan decat actualul.

  2. Rusine mare rusine pt statul roman esuat , pt sistemul sanitar esuat si incompetent , pt clasa politica esuata si plina de cacat , pt plavanul esuat din nastere si cocotat la Cotrceni , nefiind bun nici de vacarul satului ! Cum dracu’ , un plavan sarac cu cerebelul a putut fi ales primar la Sibiu , atitea ani !!!???

  3. Bre tataie, ia vedeti daca nu puteti sa-i transferati pe toti pacientii cu Covid ca sa aiba dl Citu sa se mai incoroneze cu un nou mare succes.
    Cum apare unul cu Covid, pac cu el peste granita.

  4. Cat costa aceasta actiune repetata „trimisi in strainezia pentru tratament” bugetul sanatatii, sau, de la bugetul spitalelor sau din bugetul statului? Nu era mult mai bine ca aceste fonduri aruncate sa fi fost folosite pentru tot ce trebuie urgent in spitale?

  5. Care or fi criteriile pe baza carora medicii germani selecteaza pacientii romani, de nu pot fi selectati de medici romani?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.