Tatăl Angelinei Jolie, Jon Voight, se declară foarte „dezamăgit” de fiica sa după ce aceasta a acuzat armata israeliană de uciderea „deliberată” a unor copii în atacurile aeriene din Gaza.
Actorul Jon Voight susține că fiica sa „nu înțelege onoarea lui Dumnezeu” . Într-un videoclip postat pe Instagram, Voight, în vârstă de 84 de ani, nu s-a abținut cu criticile sale la adresa fiicei sale Jolie, spunând: „Sunt foarte dezamăgit de faptul că fiica mea, ca atât de mulți, nu înțelege onoarea lui Dumnezeu, adevărurile lui Dumnezeu”.
Jolie, fost trimis special al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați, a acuzat Israelul că „a bombardat în mod deliberat copii, femei, familii, lipsiți de hrană, medicamente și ajutor umanitar”, încălcând legea internațională.
Ca răspuns, Voight a spus că a fost „dezamăgit” că fiica sa nu înțelege că obiectivul Hamas „este să anihileze țara evreilor”.
„Este vorba despre distrugerea istoriei pământului lui Dumnezeu, a Țării Sfinte, a pământului evreilor. Aceasta este dreptatea pentru copiii lui Dumnezeu din pământul sfânt”, a continuat Voight.
„Armata israeliană trebuie să-ți protejeze solul, poporul tău. Acesta este razboi. Nu va fi ceea ce crede stânga, nu poate fi civil acum.
„Israelul a fost atacat de teroare inumană asupra bebelușilor, mamelor, taților, bunicilor nevinovați”, a menționat Voight.
Voight a cerut lui Jolie să-și reevalueze opinia despre rolul Israelului în război: „Hamas și această înșelăciune a guvernării lor îi distruge propriul popor”, a adăugat el.
El a salutat, de asemenea, „marele eroism” al poporului evreu în fața unei serii de tragedii de-a lungul istoriei, de la Holocaust la recentul „Holocaust de la Hamas”.
Voight s-a căsătorit cu mama lui Jolie, actrița Marcheline Bertrand, în 1971. Perechea a avut doi copii, James, născut în 1973, și Angelina, în 1975, dar au divorțat din cauza unei relații extraconjugale a lui Voight.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Evreii zic ca sint fii alesi lui Jehova. De asta deduc ca pot sa se stearga fund cu restul oamenilor. Dar, ma intreb, daca Jahve ii iubeste atita, de i- a dat o tara in care sint numai roci si nisip? Putea sa-i daruiasca o tara frumoasa, plina de verdeata, riuri, lacuri si goala. Nu Palestina, care era deja plina de arabi cind au ajuns evreii