Aproape 150 de tone de carne, retrase definitiv de la comercializare în ultimele două zile

Preşedintele interimar al ANPC, Marius Dunca, a anunţat că, în urma controlului de joi în magazinele din toată ţara, au fost…

Aproape 150 de tone de carne, retrase definitiv de la comercializare în ultimele două zile

Preşedintele interimar al ANPC, Marius Dunca, a anunţat că, în urma controlului de joi în magazinele din toată ţara, au fost…

Preşedintele interimar al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Marius Dunca, a anunţat vineri  într-o conferinţă de presă că, în urma controlului desfăşurat joi în magazinele din toată ţara, au fost oprite definitiv de la vânzare 19 tone de carne, găsindu-se produse expirate, precum şi etichetate necorespunzător.

Dunca a precizat, vineri, că au fost verificaţi 401 operatori economici, dintre care la 161 s-au constat abateri.

Cantitatea de carne controlată a fost de 333 de tone, dintre care la 115 tone de carne au fost descoperite nereguli. Astfel, au fost găsite produse expirate, marfă depozitată în condiţii improprii, ambalaje deteriorate, carne alterată, precum şi produse neetichetate corespunzător, dat fiind că lipsea preţul sau informaţiile nu erau traduse în limba română.

Potrivit şefului ANPC, au fost oprite temporar de la vânzare 94 de tone de carne, iar 19 tone au fost oprite definitiv.

Conform sursei citate, au fost date 104 amenzi în valoare totală de 436.200 de lei.

„Captură” şi mai mare miercuri

ANPC a desfăşurat şi miercuri un control, în urma anchetei DIICOT.
Controlul s-a desfăşurat în municipiul Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Bistriţa- Năsăud şi Cluj.
Conform unui comunicat transmis de ANPC, miercuri au fost oprite definitiv de la comercializare 129 tone de carne şi produse din carne şi oprite temporar de la comercializare cca.100 de tone de carne şi produse din carne. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 71.500 lei.

Principalele abateri constatate miercuri, conform ANPC:

Judeţul Iaşi:
– 13,6 tone aripi de pui cu data durabilităţii minimale depasita din noiembrie 2013;
– 100 tone de macrou cu încadrare în data durabilităţii minimale, dar cu caracteristici necorespunzătoare privind conformitatea produsului (arsuri de congelare, ambalaj deteriorat, semne organoletice modificate);
– 300 kg creier de porc fără elemente de identificare şi cu semne modificate organoleptice, arsuri, ambalaje deteriorate;
– 15 kg pipote, inimi de pui cu data durabilitatii minimale depasita din 23 noiembrie 2013;
– 350 kg burtă congelată, creier porc, pulpe inferioare de curcan, import Italia si Polonia fara documentele de provenienta de la producator;
– 10 kg. macrou depozitat in saci, fara elemente de identificare.
Judetul Bistrita- Năsăud:
-10 kg de tobă şi cârnaţi, fără elemente de identificare, avize însotire a mărfii si fără alte documente de provenienţă.
Judeţul Cluj 
-160 kg pulpa de pui semne organoleptice de alterare; 
– 30 kg produse din carne fara elemente de identificare.
Bucureşti 
-au fost verificati un numar de 13 operatori economici;
-s-a aplicat un număr de  13 amenzi contravenţionale, valoarea acestora totalizând  57.000   lei;
Au fost oprite definitiv de la comercializare  964 kg de carne si produse din carne si oprite temporar de la comerializare  1,8 tone.

Principale deficientele constatate se referă la:
– nerespectarea conditiilor de depozitare impuse de producator şi declarate pe ambalaj – carne de pasăre (carcase sau piese transate), carne de porc (piese transate), organe pui si porc, receptionate in stare termica congelata erau expuse inafara spatiilor de congelare, respectiv in vitrine frigorifice sau la temperatura ambientala, neprotejat, schimbarea starii termice initiale a condus la aplicarea masurii complementare de oprire definitivă de la comercializare şi de retragere din circuitul consumului uman;
– prezenţa ghetii in ambalajele de desfacere;
– lipsa elementelor de identificare şi înscrierea lor incorectă.


Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.