Bătaia de joc asupra românilor, înmormântați fără ritual, uneori, noaptea la lumina farurilor este ilogică. Admite asta chiar șeful DSU, Raed Arafat. Întrebat de jurnalista Oana Zamfir, în emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3, de ce o persoană poate să iasă din izolare după 14 zile, fără test, pe când o persoană care a decedat, chiar şi la mai mult de 14 zile după confirmarea cu COVID, nu poate fi dusă la groapă cu tot ritualul creştin, Arafat declară sec: „Nu există logică aici”
Revoltător: Portretistul Papei, înmormântat ca un borfaș!!!
„Răspunsul este că nu există logică aici. Eu, cel puţin, pot să vă spun că au fost două discuţii pe această temă, la solicitarea Secretariatului de Stat pentru Culte. Am avut o discuție chiar la MAI cu reprezentanţii cultelor şi cu colegii de la Ministerul Sănătăţii şi finalul discuţiei a fost că toată lumea este de acord, inclusiv INSP, că trebuie modificată această regulă. Dacă la început lucrurile nu erau clare, lucrurile s-au clarificat şi trebuie să fie modificată regula şi să devină mai permisivă, ca oamenii să poată face lucrurile cum cer obiceiurile, respectând unele reguli sanitare mai simple. Acest lucru a plecat de la discuţia respectivă cu colegii de la Ministerul Sănătăţii, că urmează să se discute despre modificarea ordinului. Acolo, s-a ajuns la anumite comisii de specialitate şi au fost întârzieri.
Nemernicilor! Să fiți blestemați!
După care, la întâlnirea cu cultele, la Guvern, această problemă s-a ridicat şi în faţa domnului prim-ministru. Reprezentanţii cultelor religioase au cerut să se respecte ce am discutat în şedinţa respectivă, să se emită ordinul de modificare. Trebuie emis pentru a modifica regulile foarte stricte către nişte reguli mult mai permisive, dar sigure din punct de vedere sanitar„, a spus Raed Arafat.
Și de parcă nu era suficient, șeful DSU a continuat pe aceeași linie uluitoare.
„Când am avut discuţia în şedinţa respectivă, nu s-au ridicat problema că acest lucru trebuie să continue în acest mod. Cine consideră că trebuie să continue aşa să îşi asume, să iasă să explice. Nu merge să nu ne asumăm lucrurile care credem că sunt corecte. Trebuie să vedem şi care sunt practicile în alte ţări, să vedem dacă alte ţări fac asta sau a fost la început şi nu mai este. Trebuie să iasă specialiștii să explice”, a mai spus Arafat.
Subiectul a fost abordat astăzi în emisiunea Tu ce zici?, moderată de Cornel Nistorescu și Octavian Știreanu.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
In aceasta lume, oamenii de orice credinta implora ajutorul divin, oricum l-ar numi. Cei care si-au pierdut credinta parintilor lor, vor cunoaste desnadejdea adanca atunci cand vor fi in situatii limita. Se vor ruga de unul sau de altul zadarnic caci in societatea pe care o vor ei, aceasta se debaraseaza de inutili.